Altfel de ședințe comune ale GUVERNELOR României și R. Moldova: „Chișinăul și Bucureștiul trebuie să formeze o echipă de negociere comună, care să discute tot ce ne preocupă și care ar fi căile să dezvoltăm cooperarea în sensul unei REÎNTREGIRI”
3733
Ședințele comune ale guvernelor României și R. Moldova nu trebuie să semene cu cele precedente, în care se spun doar cuvinte frumoase, consideră fostul ministru de Externe de la București, Cristian Diaconescu. Întâlnirile între cele două executive ar avea sens dacă Bucureștiul și Chișinăul ar forma o echipă de negociere comună, „care să discute căile de cooperare în sensul unei reîntregiri”.
Diaconescu spune că a participat la două sau trei ședințe comune ale Guvernelor de la București și Chișinău, dar în afară de cuvinte frumoase nu s-ar fi întâmplat nimic.
„Am participat cred că la două sau la trei întâlniri interguvernamentale. Din aceste întâlniri au rezultat cuvinte frumoase, dar niciun proiect. Deci, dacă Chișinăul și Bucureștiul formează o echipă de negociere comună în care să discute absolut tot ceea ce ne preocupă și care ar fi căile să dezvoltăm cooperarea în sensul unei reîntregiri, dar nu de fațadă, atunci această întâlnire ar avea sens. Dacă din nou se întâlnesc miniștrii, exprimând fiecare un punct de vedere în ceea ce privește: disponibilitatea; dorința de a coopera și atât, poate fi o întâlnire pentru presă și de ochii lumii, dar care nu va conta”, a declarat Diaconescu într-un interviu pentru Europa Liberă.
În același context, Cristian Diaconescu a explicat ce are în vedere când spune despre „posibilitatea unei reîntregiri”.
„M-am referit la ceva mult mai complex decât declarații de circumstanță sau care fac parte contra-argumentativ din războiul hibrid. M-am referit la colaborare punctuală, pe mai multe paliere: economic, politic, militar, instituțional, în domenii pe care, repet, dacă există disponibilitate și de o parte, și de alta, în mod concret se pot identifica. Mă refer la o reîntregire în ceea ce privește conectarea la valorile vestice. Ideea de a rezolva punctual, de a stinge incendii în diverse locuri, cu măsuri mai mult sau mai puțin respectate după aceea la nivel instituțional, este una perfect contraproductivă astăzi. Priviți ce mize sunt în jurul nostru, or de la aceste teme pe o listă bine pusă la punct, un plan cu date, cu momente certe în care cele două țări să se coordoneze reciproc mi se pare absolut necesar, altfel vorbim doar de pomană”, a conchis fostul șef al diplomației române.
Amintim că, pe 11 februarie 2022, la Chișinău va avea loc ședința comună a guvernelor de la București și Chișinău.
02.03.2024
14:40
21.06.2023
14:02
01.08.2022
12:40
29.06.2022
14:14
19.06.2022
12:33
28.04.2022
12:17
25.03.2022
13:11
09.02.2022
18:52
19.01.2022
15:45
22.11.2018
12:30
23.03.2017
13:27
21.09.2026
16:25
21.09.2026
16:18
21.09.2026
15:55
21.09.2026
15:44
21.09.2026
14:25
21.09.2026
14:15
21.09.2026
14:13
21.09.2026
13:44
21.09.2026
13:39
21.09.2026
13:37
21.09.2026
13:30
21.09.2026
13:30
21.09.2026
13:20
21.09.2026
13:15
21.09.2026
13:01
21.09.2026
12:41
21.09.2026
12:06
21.09.2026
11:47
21.09.2026
11:44
21.09.2026
11:40
21.09.2026
11:15
21.09.2026
11:06
21.09.2026
11:06
21.09.2026
10:54
21.09.2026
10:40
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură

















