România și R. Moldova au convenit să ACCELEREZE implementarea proiectelor bilaterale în sectoarele-CHEIE. Cele două GUVERNE pregătesc agenda pentru o ședință comună
1696
Implementarea proiectelor bilaterale în sectoarele-cheie ce se regăsesc în Foaia de parcurs privind domeniile prioritare de cooperare România – R. Moldova, semnată la București pe 23 noiembrie 2021, va fi accelerată. Discuții în acest sens au fost purtate astăzi de către ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicolae Popescu, și Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță.
„În contextul discuțiilor pe care le purtăm zilele acestea privind situația de securitate regională, am avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță. Am reiterat că R. Moldova sprijină necesitatea dialogului cu privire la securitatea europeană și pledează pentru desfășurarea acestuia într-o atmosferă pașnică și constructivă”, a scris Popescu, după întrevederea cu diplomatul român.
În cadrul întrevederii s-a discutat și despre procesul de pregătire a viitoarei ședințe comune a guvernelor de la București și Chișinău.
„Am salutat dialogul politic foarte dinamic din ultima perioadă și am convenit să accelerăm implementarea proiectelor bilaterale în sectoare-cheie ce se regăsesc în Foaia de parcurs privind domeniile prioritare de cooperare România - Republica Moldova, semnată la București pe 23 noiembrie 2021”, a conchis Nicu Popescu.
06.10.2026
11:32
06.10.2026
11:28
06.10.2026
10:43
06.10.2026
10:22
06.10.2026
10:19
06.10.2026
09:36
06.10.2026
09:16
06.10.2026
08:52
06.10.2026
08:24
06.10.2026
08:12
06.10.2026
11:32
06.10.2026
11:28
06.10.2026
10:52
06.10.2026
10:44
06.10.2026
10:43
06.10.2026
10:22
06.10.2026
10:19
06.10.2026
09:36
06.10.2026
09:16
06.10.2026
08:52
06.10.2026
08:24
06.10.2026
08:12
06.10.2026
07:20
06.10.2026
06:21
06.10.2026
01:56
06.10.2026
01:55
06.10.2026
00:30
06.10.2026
00:17
05.10.2026
23:37
05.10.2026
22:25
05.10.2026
21:15
05.10.2026
20:42
05.10.2026
20:30
05.10.2026
20:18
05.10.2026
20:17
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
Dodon „nu vede” dronele lui Putin ce pun în pericol cetățenii R. Moldova, dar ATACĂ și cere socoteală Armatei Naționale pentru că este prezentă la Ocnița
















