Ion Ceban recunoaște VICTORIA lui Năstase și nu exclude că va CANDIDA în 2019. Ce mesaj i-a transmis noului PRIMAR: „Te voi aștepta în fiecare dimineață, să nu ÎNTÂRZII”
5757
captură privesc.eu
Candidatul PSRM la funcția de primar general, Ion Ceban, a recunoscut victoria lui Andrei Năstase și l-a felicitat pe contracandidatul său. Totodată, Ceban nu exclude că va candida la alegerile locale ordinare din 2019, acolo unde ar putea da piept cu același Andrei Năstase, dacă ultimul nu decide să plece în Parlament, în cazul în care va candida la toamnă.
„Am făcut o campanie bună, dar Măria sa alegătorul decide până la urmă. Vreau să mulțumesc familiei, pentru că în ultima perioadă plecam dimineața și reveneam seara târziu. Acum ne vom petrece mai mult timp împreună. Din ceea ce am văzut, votul a fost și de această dată mai mult politic și geopolitic. Vreau să-l felicit și să-i doresc succes lui Andrei Năstase în îndeplinirea programului său electoral. Eu voi rămâne în Consiliul Municipal Chișinău și vom susține orice proiect social sau economic al primarului”, a dat asigurări Ion Ceban.
De asemenea, acesta l-a avertizat pe primarul ales că-l va aștepta în fiecare dimineață la Primăria Chișinău. „Îl voi aștepta zi de zi pe primar, la ora 8.00. Să nu întârzii”, a glumit candidatul care a pierdut alegerile.
Ion Ceban nu exclude că va da piept cu Andrei Năstase și la alegerile ordinare din 2019. „Nu exclud că peste un an ne vom revedea. Noi recunoaștem aceste alegeri, chiar dacă am fost acuzați de diferite nereguli. Până la urmă, guvernarea s-a aliat cu cel care a câștigat alegerile”, a conchis Ion Ceban.
22.08.2025
16:54
1727
DECIS // Ion Ceban, tot mai IZOLAT de România și UE. Primarul de Iași SUSPENDA temporar raporturile de colaborare cu edilul din Chișinău: „Ultimele sale luări de poziție trădează o îndepărtare rapidă de valorile europene”
10.07.2025
15:55
2500
Ion Ceban riscă să declanșeze un scandal diplomatic cu României. Declarat indezirabil în România, primarul aduce învinuiri lui Nicușor Dan: „Are de întors o datorie Maiei Sandu”. Ce spune de pretinsa întâlnire cu Georgescu
09.07.2025
16:14
1424
MAE de la București CONFIRMĂ: Ion Ceban, INDEZIRABIL pe teritoriul României. „Este vorba de Ion Ceban și încă doi cetățeni ai R. Moldova”
26.02.2025
09:17
2951
„Proeuropeanul” Ion Ceban a trecut sub tăcere vizita la Moscova, în ziua când Putin INVADA Ucraina: „Ivan, explică oamenilor ce ai făcut la Moscova și de ce ascunzi asta cu atâta înverșunare. Și ce mai face agentul FSB Gudilin?”
31.01.2024
13:11
3649
VIDEO // Părinții din capitală NU vor mai fi obligați să plătească TAXELE ILEGALE pentru grupele cu program prelungit din școli, impuse de administrația lui Ion Ceban. Păvăloi rămâne DEMIS, iar viceprimarul Ilie Ceban riscă dosar PENAL
22.01.2024
13:28
3192
Directorii instituțiilor de învățământ din Chișinău, SOMAȚI să ignore „ILEGALITATEA” pusă la cale de Ion Ceban și să nu ceară de la părinți între 360 de lei și 690 de lei pentru grupele cu program prelungit: „Stimați părinți, NU plătiți nimic”
15.01.2024
13:41
2423
Ion Ceban reclamă „întețirea ATACURILOR” la adresa sa, după ce i-a numit „PROSTĂLANI” pe cei care s-au plâns de calitatea proastă a lucrărilor de deszăpezire. Edilul dă vina pe actuala guvernare centrală, care „FURĂ ca în codru”
08.11.2023
15:05
3391
Noul-vechi PRIMAR al capitalei a „îngropat” promisiunea făcută în ziua VOTULUI. După ce s-a văzut câștigător, Ion Ceban „a uitat” să ofere „dovezi” privind locul aflării sale pe 24 februarie 2022, ziua în care Putin a declanșat RĂZBOIUL în Ucraina
04.05.2023
15:57
4008
VIDEO // Boris Gîlcă, REȚINUT în dosarul de delapidare a fondurilor externe destinate refugiaților ucraineni. Primarul Ion Ceban a sărit în apărarea subalternului său: „Hai să îi „ÎMPUȘCĂM”. Au găsit mâncare și se rețin oamenii…”
02.02.2023
10:18
3786
DOC // Ion Ceban a deconspirat MINCIUNA lui Dodon și a medicului de familie, soția unui consilier municipal PSRM, care a organizat „reabilitarea” de peste hotare a fiului acestuia. „Va răspunde pentru ILEGALITATEA pe care a comis-o”
08.04.2026
21:55
41
Volkswagen și Uber pornesc testele cu microbuze autonome ID. Buzz în Los Angeles, primul pas spre serviciul de robotaxi din 2026
08.04.2026
21:03
245
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
08.04.2026
19:51
246
OpenAI lansează un nou plan de siguranță pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor în era inteligenței artificiale
08.04.2026
19:23
256
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
08.04.2026
18:53
370
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
08.04.2026
17:56
385
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
08.04.2026
17:41
414
Maia Sandu la Dublin: Irlanda își întărește sprijinul pentru Republica Moldova și parcursul ei european
08.04.2026
17:32
346
Cod galben de vânt – 07.04.2026, ora 10 – 08.04.2026, ora 20
08.04.2026
17:11
415
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: mii de elevi din toată țara descoperă istoria recentă prin lecții, excursii și teatru
08.04.2026
16:03
435
Baterii nucleare de nouă generație: cum vrea Avalanche Energy să transforme particulele alfa în electricitate din fuziune
08.04.2026
15:31
410
Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
08.04.2026
15:29
521
Guvernul schimbă regulile pentru asociațiile de proprietari: stop structurilor „gigant” și mai multă putere pentru locatari
08.04.2026
15:25
374
Guvernul reorganizează Biroul de Investigare a Accidentelor în Transporturi pentru control sporit și actualizarea legislației
08.04.2026
15:17
381
Moldova aliniază infrastructura de transport la rețeaua europeană TEN-T pentru a atrage investiții și a crește conectivitatea
358
Guvernul modernizează regulile pentru transportul aerian: schimb de date simplificat, securitate sporită și noi măsuri de sănătate publică în aeroporturi
422
Chișinău deschide drumul spre America de Sud: negocieri cu Argentina pentru lansarea zborurilor directe
08.04.2026
14:35
427
Incluziunea educațională a copiilor romi, în prim-plan la Guvern de Ziua Internațională a Romilor
08.04.2026
14:21
484
Chișinăul dă start negocierilor cu Baku pentru un acord de transport combinat de mărfuri
08.04.2026
13:55
414
Guvernul prelungește starea de urgență în energie de Paște, pe fondul riscurilor externe și al consumului sporit de carburanți
08.04.2026
13:17
486
Conferința „Anul vitivinicol 2025” la Chișinău: producție în creștere, exporturi mai puține în volum, dar mai valoroase
08.04.2026
13:01
424
Etapa a II-a a evaluării naționale a competențelor digitale pentru elevii de liceu a fost lansată
08.04.2026
12:51
435
Guvernul explică de ce menține starea de urgență pentru a proteja securitatea energetică a Moldovei
08.04.2026
12:46
475
Guvernul stabilește noi condiții de import pentru ovine și caprine de reproducție, cu scutire de taxă vamală și interdicție de sacrificare timp de 12 luni
08.04.2026
12:37
430
Noi reguli pentru ouăle de consum: etichetare detaliată, trasabilitate completă și condiții modernizate pentru ferme
08.04.2026
12:23
968
ULTIMA ORĂ // Petrolul scade la 93 de dolari după armistițiu din Golful Persic, dar motorina atinge un RECORD istoric în R. Moldova. Ministrul Junghietu anunță când ar urma să se IEFTINEASCĂ carburanții
Volkswagen și Uber pornesc testele cu microbuze autonome ID. Buzz în Los Angeles, primul pas spre serviciul de robotaxi din 2026
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.46
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














