Chicu PICĂ și Candu e gata să-l sprijine pe Năstase la funcția de PREMIER. „Noi suntem în discuții cu cei de la PAS și Platforma „DA”. Nu pretindem la funcția de premier sau portofolii ministeriale”
6620
Liderul grupului parlamentar „Pro Moldova”, Andrian Candu, a revenit din Cehia și spune că are „forțe noi” și mai ales - „idei noi”. Acesta afirmă că nu e „mare lucru” să fie demis Guvernul Chicu, dar marea provocare e învestirea unui nou executiv. În acest sens, deputatul a precizat că e gata să-l sprijine chiar și pe Andrei Năstase în funcția de prim-ministru.
Potrivit lui Candu, mulți ar fi speculat faptul că dânsul nu va mai reveni din Cehia, deoarece s-ar teme de dosare penale.
„S-a speculat că nu voi veni, dar, iată, spre suprinderea unora, am venit la Chișinău. Sunt gata ca niciodată să lupt cu această guvernare, care face mult rău. Mai puțin rău ar face dacă nu ar întreprinde nimic. Vom lupta cu acest președinte, care este „olecuțică” de toate. Eu niciodată nu m-am gândit să plec din R. Moldova. Unii au spus că Andrian Candu a fugit de frica dosarelor. Nu, am venit cu forțe noi, cu multă energie, cu bateriile încărcate și cu multe idei”, a declarat Candu astăzi, într-un live pe Facebook.
Fostul spicher a mai adăugat că foarte mulți îl întreabă de ce nu se mai discută intens despre demiterea Guvernului Ion Chicu.
„Nu e adevărat. Noi discutăm cu celelate partide din opoziție. Nu e vorba de negocieri, ci discuții ca între colegi. Încercăm să găsim limbă comună nu doar pe sibiectul demiterii Guvernului Chicu, dar ce facem după aceasta. Ne confruntăm acum cu o criză pandemică, economică și nu avem nevoie și de o criză politică. Iată de ce este important ce facem în cea de-a doua etapă. Sunt multe motive pentru a demite acest Guvern, care are în frunte un simplu consilier al lui Dodon”, a punctat Candu.
În același context, Candu spune că „Pro Moldova” nu pretinde la funcția de premier și nici chiar la fotolii ministeriale. Astfel, chiar și Andrei Năstase poate fi viitorul premier.
„Dacă demitem acest guvern incompetent, trebuie să fim pregătiți pentru numirea altui executiv. Ce fel de guvern, care va fi profilul acestuia, cine va fi premier, cine vor fi miniștri... Nici acest lucru nu este atât de important. Noi vom fi deschiși și flexibili pentru orice opțiune. Am auzit că Andrei Năstase vrea să fie prim-ministru. Nu este nicio problemă, îl votăm pe dumnealui. Contează care este echipa guvernamentală, contează ce va face acest guvern. Trebuie să discutăm un plan anticriză. De asemenea, urmează să facem modificări la legislație, la Codul Audiovizualului, Codul Electoral... Poate votarea în diasporă să aibă loc două zile. Sunt multe lucrui de făcut. Deci, a da jos acest guvern nu este mare lucru, nu trebuie să ai multă carte pentru asta.
Noi suntem în discuții cu partidele din opoziție, mă refer la PAS și Platforma „DA”. Nu negociem ministere, ci principii, prioritățile în medicină, în economie, în justiție. În funcție de aceste priorități va fi desemnat prim-ministrul. Cum am și spus, noi suntem flexibili și nu pretindem la funcția de premier sau portofolii ministeriale”, a conchis Candu.
De menționat că majoritatea parlamentară PSRM – PD mai are în prezent 52 de voturi.
20.05.2024
15:14
13.02.2023
12:11
12.07.2022
14:42
23.11.2021
11:16
01.11.2021
16:37
25.10.2021
18:59
22.10.2021
09:55
22.09.2021
11:09
20.09.2021
14:42
17.09.2021
10:44
15.07.2026
20:34
15.07.2026
20:20
15.07.2026
19:00
15.07.2026
17:44
15.07.2026
17:27
15.07.2026
17:21
15.07.2026
17:10
15.07.2026
16:56
15.07.2026
16:44
15.07.2026
16:40
15.07.2026
16:02
15.07.2026
14:50
15.07.2026
14:35
15.07.2026
13:38
15.07.2026
13:37
15.07.2026
12:40
15.07.2026
11:55
15.07.2026
11:46
15.07.2026
10:21
15.07.2026
10:01
15.07.2026
09:39
15.07.2026
09:08
15.07.2026
08:45
UE acceptă derogare pentru Ucraina: Kiev cumpără componente de drone din China cu bani europeni
UE prelungeşte până în 2028 protecţia pentru refugiaţii ucraineni, dar închide uşa noilor bărbaţi de vârstă militară


















