01:33:20 11.04.2026
Stiri

Avocatul lui Platon: „Această decizie îl va pune în mare dificultate pe Plahotniuc și autoritățile din Ucraina”

Anticorupție 15.09.2016 13:41 Vizualizări5628
Avocatul lui Platon: „Această decizie îl va pune în mare dificultate pe Plahotniuc și autoritățile din Ucraina”

O judecătorie din Kiev urmează să examineze mâine plângerea avocaților lui Veaceslav Platon, care au contestat felul în care a avut loc procesul de extrădare a controversatului om de afaceri în R. Moldova.

„Mâine, Platon ar trebui să fie prezent la o Judecătorie din Kiev, acolo unde magistrații urmează să examineze plângerea acestuia privind extrădarea sa în R. Moldova. Formal, se știe că Platon a fost extrădat, dar instanța poate să întrebe unde a dispărut acesta din izolatorul Serviciului de Informații și Securitate de la Kiev. Legea spune că persoana reținută poate să conteste ordonanța procurorului de extrădare, iar lui Platon nu i s-a oferit posibilitatea să deplângă această acțiune, astfel autoritățile din Ucraina sunt puse în mare dificultate”, a menționat avocatul Ana Ursachi.

Mai mult, Ursachi e de părere că sunt șanse mari că instanța să stabilească că extrădarea lui Platon a fost ilegală. „În așa caz, lucrurile se agravează foarte mult. Asta ar însemna că Platon trebuie dus în Ucraina și Plahotniuc va fi pus în mare dificultate, la fel ca și adjunctul procurorului general de la Kiev”, a punctat sursa citată.

Referindu-se la procesul propriu-zis, Ana Ursachi a declarat că procurorii au cerut avocaților lui Platon să nu mai divulge date din dosar: „Plahotniuc a tot încercat să ne intimideze, iar acum a decis să ne închidă gura prin intermediul procurorilor. Am contestat această prescripție a procurorilor”.

De asemenea, avocata a mai spus că Platon a solicitat să aibă confruntări în instanța de judecată cu Vlad Plahotniuc, Ilan Șor, Dorin Drăguțanu, Victor Țopa, Cornel Ghimpu, Victor Țurcan (Victoriabank) și Natalia Politov (Victoriabank).

„Dacă ni se va refuza audierea și confruntarea cu Plahotniuc, atunci lucrurile vor deveni clare de tot. Atunci nimeni nu-l va mai crede pe procurorul anticorupție Viorel Morari, care spune că este interesat să se afle adevărul despre furtul miliardului. În acest caz, nu vom mai avea șansa să cunoaștem adevărul până nu se va schimba regimul”, a conchis Ursachi.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
10.04.2026 08:16 644 Horoscopul zilei 10.04.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.24 1 RON 3.95 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte