UE dă LOVITURA de graţie Marii Britanii: Ce se întâmplă cu Brexitul
6600
Uniunea Europeană intenţionează să amâne orice negocieri cu Marea Britanie pe tema viitoarelor relaţii comerciale până când Guvernul Theresa May va oferi garanţii că va achita obligaţiile financiare asociate apartenenţei la comunitatea europeană, estimate la 60 de miliarde de euro, afirmă surse UE, potrivit zf.ro.
În ceea ce pare a fi o înăsprire a poziţiei Bruxellesului faţă de Guvernul Theresa May, doi funcţionari europeni au declarat pentru agenţia Bloomberg că, potrivit estimărilor, se va ajunge abia la începutul anului 2018 la un acord privind datoriile Marii Britanii faţă de comunitatea europeană. Conform oficialilor citaţi, Uniunea Europeană este hotărâtă să stabilească unilateral ritmul negocierilor, dat fiind că intrarea într-o criză de timp ar fi în dezavantajul Marii Britanii, astfel că suma exactă a datoriei britanice faţă de Blocul comunitar ar urma să fie anunţată abia după alegerile parlamentare programate în Germania în septembrie.
Poziţia intransigentă a Bruxellesului sporeşte probabilitatea încheierii negocierilor cu Marea Britanie fără un acord politic, economic şi comercial post-Brexit, situaţie care va fi în principal în detrimentul Londrei.
Potrivit estimărilor experţilor europeni, Marea Britanie ar avea de onorat obligaţii în valoare de 60 de miliarde de euro care decurg din apartenenţa la Uniunea Europeană. Londra a semnalat în mai multe rânduri intenţia de a negocia aceste obligaţii, însă Bruxellesul probabil nu va face concesii, insistând pentru onorarea restanţelor în totalitate. „Nu este rezonabil, nu cred, pentru Marea Britanie să continue să facă plăţi bugetare uriaşe deşi părăseşte UE", a afirmat recent Boris Johnson, ministrul britanic de Externe.
„Situaţia post-Brexit nu va putea fi la fel de profitabilă şi de bună precum cea anterioară Brexit”, a transmis vineri Pierre Moscovici, comisarul UE pentru Afaceri Economice într-un interviu acordat Bloomberg.
Uniunea Europeană analizează posibilitatea de a forţa Marea Britanie să aştepte câteva luni începerea negocierilor efective pe tema Brexit, scopul fiind reducerea timpului, pentru a afecta controlul Guvernului britanic asupra ajungerii la un acord avantajos, au afirmat zilele trecute alţi oficiali UE citaţi de agenţia Bloomberg.
Negocierile Uniunii Europene cu Marea Britanie vor dura cel mult doi ani de la declanşarea procedurii Brexit. Însă, chiar dacă Londra va declanşa procedura acum, liderii de la Bruxelles vor stabili când încep negocierile efective. Guvernul Theresa May vrea să declanşeze procedura de scoatere a Marii Britanii din UE în cursul lunii martie, ea sperând să aibă de atunci doi ani pentru obţinerea unui acord favorabil Marii Britanii. Însă doi oficiali UE au afirmat, sub protecţia anonimatului, că liderii celorlalte 27 de state UE par a vrea să înceapă negocierile efective pe 20 iunie.
„Până acum, Theresa May stabilea agenda, dar imediat ce va declanşa procedura Brexit, balanţa puterii se înclină spre UE, iar ea va trebui să aibă răbdare", notează agenţia Bloomberg. Chiar dacă liderii statelor UE se vor reuni în aprilie sau mai pentru stabilirea "cadrului" negocierilor cu colegii britanici, discuţiile efective nu vor putea începe până când Comisia Europeană nu va stabili liniile de negociere. Nu este clar cât de rapid vor fi obţinute toate autorizaţiile necesare iniţierii negocierilor.
"Până în acest punct, Theresa May a controlat timpul, refuzând, în pofida solicitărilor de claritate şi urgenţă ale colegilor UE, să activeze Articolul 50 înainte de elaborarea unui plan de negociere şi de obţinerea acordului Parlamentului. Însă acum Marea Britanie ar fi singura care ar avea de pierdut dacă nu va reuşi să ajungă la un acord privind desprinderea de UE", explică agenţia Bloomberg.
14.12.2018
08:01
3026
Theresa May rămâne premier, dar Brexitul e în pericol
03.09.2018
18:20
3159
Michael Caine: Îl urmăresc mult pe Putin, undeva, în omul ăsta există ceva bun
15.07.2018
18:02
3508
Cutremur POLITIC în Marea Britanie. Premierul aruncă BOMBA: „Riscăm să NU mai AVEM niciun BREXIT!!
05.07.2018
09:01
2367
Rusia IMPLICATĂ în campania pentru Brexit?!
02.07.2018
08:03
2269
Data la care UE ar putea semna acordul de Brexit cu Marea Britanie. Disputele din interiorul Guvernului May reprezintă un obstacol major în calea negocierilor
09.05.2018
08:03
5005
VEȘTI pentru toți ROMÂNII din Marea Britanie
16.04.2018
09:30
2992
Șansă pentru anularea Brexitului? Campania lansată duminică în Marea Britanie
22.03.2018
12:07
2250
Ce îi preocupă pe liderii europeni. Unitatea UE și amenințarea Moscovei, temele de la Bruxelles
07.03.2018
09:39
4886
Cetățenii cu pașaportul României, doriți în Marea Britanie şi după Brexit
16.01.2018
18:03
1883
Donald Tusk: Marea Britanie este binevenită să rămână în UE
01.01.2018
12:02
5839
Ce se va ÎNTÂMPLA cu românii din Marea Britanie după Brexit?
14.12.2017
09:01
2844
Un ministru german se declară „șocat” de Theresa May
12.05.2026
03:18
270
Robinhood lansează al doilea fond de venture pentru retail, mizând pe boom‑ul startupurilor de inteligență artificială
384
GM concediază sute de angajați IT și îi înlocuiește cu specialiști în inteligență artificială
12.05.2026
01:57
382
Mesajele dintre utilizatorii de Android și iPhone primesc în sfârșit criptare end-to-end prin RCS
439
Lauren Wasser, „fata cu picioarele de aur” de la Met Gala 2026, povestea modelului care și-a pierdut ambele picioare din cauza unui tampon și a devenit simbol al supraviețuirii și al siguranței produselor menstruale
475
OMS, noi reguli pentru focarul de hantavirus de pe vasul de croazieră: monitorizare 42 de zile, carantină diferențiată pe țări
11.05.2026
21:04
628
Ploi și nori peste Republica Moldova marți, 12 mai 2026
11.05.2026
19:50
545
Maia Sandu și Igor Grosu caută soluții pentru deblocarea alegerilor în Adunarea Populară a Găgăuziei
11.05.2026
18:08
595
Noi norme de personal pentru școlile primare-grădinițe: mai multă flexibilitate și sprijin pentru copii
577
Dua Lipa dă în judecată Samsung pentru folosirea fără acord a imaginii sale pe cutiile de televizoare și cere cel puțin 15 milioane de dolari despăgubiri
11.05.2026
17:04
581
ULTIMA ORĂ // Ion Ceban l-a DEMIS pe unul dintre viceprimarii săi: „Am semnat dispoziția...”
11.05.2026
16:55
520
AIPA dă drumul primelor plăți din Planul de creștere: 63,46 milioane de lei pentru agricultură și mediul rural
11.05.2026
16:53
527
Discord lansează Nitro Rewards: acces gratuit la Xbox Game Pass de bază și reduceri pentru abonații plătitori
11.05.2026
16:26
521
Cowboy Space strânge 275 de milioane de dolari pentru a-și construi propriile rachete destinate centrelor de date orbitale
11.05.2026
16:07
493
Regulamentul de admitere în învățământul profesional tehnic, schimbat din 2026: mai multe locuri bugetare pentru străini, candidați vulnerabili și elevi cu dizabilități severe
11.05.2026
15:57
498
Statul pregătește înăsprirea regulilor în urbanism și construcții: consultări publice la Guvern pe proiectul de lege
11.05.2026
15:43
526
Ministerul Energiei pregătește facilități legislative și financiare pentru accelerarea investițiilor în sisteme de stocare a energiei și proiecte regenerabile în Republica Moldova
11.05.2026
15:24
584
Răsturnare de situație în cazul minorului decedat la Cahul: De la stop cardiac, la plagă prin împușcare. Guvernul promite o anchetă RIGUROASĂ
11.05.2026
14:57
518
Giganții industriali ai Coreei de Sud pariază pe Config, startupul care vrea să devină „TSMC-ul datelor pentru roboți”
11.05.2026
13:06
619
Comisie de anchetă după rănirea a trei persoane de la componente de rachete antigrindină în Glodeni și Rîșcani
11.05.2026
13:03
601
Certificate medicale „la comandă” la Florești: CNA a pornit 11 dosare penale pe numele angajaților spitalului
11.05.2026
10:19
769
Traficant de droguri ucrainean, prins lângă „Muzeul Satului” din Chișinău, condamnat la 6 ani de închisoare
11.05.2026
09:45
616
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la Istoria românilor și universală din 2026
11.05.2026
08:43
587
Horoscopul zilei 11.05.2026
10.05.2026
18:18
904
Vreme schimbătoare, cu ploi locale și temperaturi de primăvară blândă, 11–17 mai 2026
10.05.2026
18:16
1209
Tragedie provocată de o armă de tip „Glock” într-o unitate militară din Cahul. Un minor a decedat, iar un militar a ajuns rănit la spital
Robinhood lansează al doilea fond de venture pentru retail, mizând pe boom‑ul startupurilor de inteligență artificială
Mesajele dintre utilizatorii de Android și iPhone primesc în sfârșit criptare end-to-end prin RCS
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.14
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














