TRANSGAZ anunță accelerarea lucrărilor la gazoductul Ungheni-Chișinău: „Vom avea în desfășurare un teatru de operațiuni pe toate segmentele de șantier”
3137
Reprezentanții Companiei Transgaz, responsabili de construcția conductei de transport gaze naturale Ungheni-Chișinău, susțin că spre sfârșitul lunii aprilie lucrările se vor desfășura în mai multe puncte, astfel încât la finele anului curent gazoductul să fie pus în funcțiune.
Declarații în acest sens au fost făcute de către directorul general al SNTGN Transgaz SA România, Ion Sterian, în cadrul unei întrevederi cu ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici și reprezentanții companiei OMV Petrom SA.
„Avem programată și o vizită la șantier, iar către sfârșitul lunii aprilie vom avea în desfășurare un teatru de operațiuni pe toate segmentele de șantier. Consider că, odată cu construcția gazoductului, se va dezvolta și distribuția către toate raioanele și localitățile din țară”, a declarat Sterian.
Chiril Gaburici și-a exprimat speranța că la finele anului curent gazoductul va fi funcțional, iar R. Moldova va avea o alternativă la procurarea gazelor naturale.
„Din momentul finalizării gazoductului propriu-zis, planificat pentru finele lui 2019, R. Moldova va avea o cale alternativă de aprovizionare cu gaze naturale, ceea ce ne va permite să avem un sector energetic mai sigur, cu un număr sporit de furnizori. Scopul nostru este să creăm condiții de competitivitate în sector, astfel încât să putem asigura cetățenilor prețuri mai mici la gaz, iar agenților economici posibilitatea de a crește și a se dezvolta”, a menționat ministrul Chiril Gaburici.
Reprezentanții companiei OMV Petrom SA au manifestat interes față de livrarea și distribuirea gazului natural pe piața resurselor energetice din R. Moldova. În acest sens, OMV Petrom studiază disponibilitatea furnizorilor locali.
04.09.2023
13:13
19.08.2022
11:16
18.02.2019
13:10
18.02.2019
10:25
03.10.2018
12:20
04.09.2018
15:20
14.02.2018
14:40
06.05.2017
17:31
05.04.2017
11:18
29.07.2015
14:15
04.03.2015
12:50
10.09.2014
11:19
30.10.2026
10:57
30.10.2026
10:50
30.10.2026
10:49
30.10.2026
10:42
30.10.2026
09:51
30.10.2026
09:42
30.10.2026
08:32
30.10.2026
07:41
30.10.2026
07:19
30.10.2026
01:51
30.10.2026
01:32
30.10.2026
00:52
30.10.2026
00:41
30.10.2026
00:29
29.10.2026
23:52
29.10.2026
22:51
29.10.2026
22:33
29.10.2026
22:12
29.10.2026
22:03
29.10.2026
21:55
29.10.2026
19:54
29.10.2026
19:53
29.10.2026
19:20
29.10.2026
19:07
29.10.2026
18:53
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
















