„Tragedie URIAȘĂ” în Italia: Pod PRĂBUȘIT și numeroși MORȚI
2456
O porţiune a unui viaduct al autostrăzii A10 s-a prăbuşit marţi, de la o înălțime de 100 de metri, lângă oraşul Genova, în nord-vestul Italiei, iar mai multe autovehicule au căzut în gol, au anunţat serviciile de pompieri, transmit AFP, Reuters şi dpa.
Primele imagini difuzate de media arată viaductul într-un nor de praf, cu o porţiune de mai multe zeci de metri lipsă, într-o zonă ce pare mai degrabă industrială.
Potrivit pompierilor, podul Morandi s-a prăbuşit în jurul orei 12.00 (10.00 GMT), iar la faţa locului au fost trimise echipe de intervenţie.
Echipele de salvare au găsit două persoane în viaţă sub dărâmături, victimele fiind transportate la un spital din zonă.
Surse din cadrul poliţiei, citate de BBC News, au indicat că cel puţin 11 persoane au decedat, iar alte cinci sunt în stare gravă.
Şeful serviciului local de ambulanţă a declarat că se estimează că zeci de persoane au decedat, informează agenţia Adnkronos.

Prăbuşirea podului pe autostradă în apropierea oraşului Genova din nord-vestul Italiei pare să fie o „tragedie uriaşă", a declarat marţi ministrul infrastructurii şi transportului, Danilo Toninelli, în contextul în care autorităţile se tem că zeci de persoane şi-ar fi pierdut viaţa, potrivit dpa şi Reuters.
„Urmăresc cu mare nelinişte ce s-a întâmplat la Genova. Pare să fie vorba de o tragedie uriaşă", a scris oficialul pe Twitter, adăugând că este în drum spre locul tragediei.
Echipele de salvare au descoperit mai multe maşini căzute, cu persoane decedate în interior, sub podul de pe autostradă care s-a prăbuşit, potrivit agenţiei italiene de presă ANSA.
Conform ziarului local Il Secolo XIX, accidentul s-a soldat cu „cel puţin 10 victime".
Şeful serviciului local de ambulanţă a declarat pentru agenţia de presă Adnkronos că zeci de persoane şi-ar fi pierdut viaţa, potrivit Reuters.
Din cauza reliefului foarte accidentat din regiunea Genovei, între mare şi munte, autostrada parcurge porţiuni lungi de viaducte şi tuneluri.
Autostrada A10 a fost construită în anii 1960. În 2016 au avut loc lucrări de consolidare a podului.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
27.07.2026
03:19
27.07.2026
01:12
27.07.2026
00:30
27.07.2026
00:06
26.07.2026
23:42
26.07.2026
23:21
26.07.2026
23:02
26.07.2026
22:58
26.07.2026
22:34
26.07.2026
22:12
26.07.2026
21:41
26.07.2026
21:36
26.07.2026
21:10
26.07.2026
21:00
26.07.2026
20:52
26.07.2026
20:42
26.07.2026
20:18
26.07.2026
20:10
26.07.2026
20:10
26.07.2026
19:50
26.07.2026
19:09
26.07.2026
19:01
26.07.2026
18:58
26.07.2026
17:59
26.07.2026
17:38
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
















