Tkaciuk îl ÎNȚEAPĂ pe Voronin: „Puteți să mă dați afară din partid, dar din rândul comuniștilor – niciodată!”
1695
Mark Tkaciuk s-a bucurat să vadă, astăzi, atâția jurnaliști la briefingul pe care l-a susținut, menționând că tot ce se întâmplă în Partidul Comuniștilor (PCRM) este „de un interes deosebit”.
Fiind la prima sa apariție publică după ce și-a depus mandatul de deputat, Tkaciuk a confirmat indirect că a făcut acest gest, fiind supărat pe declarațiile liderului PCRM Vladimir Voronin, făcute la postul public de televiziune, potrivit cărora „noi nu ne putem integra în Uniunea Euroasiatică, fiindcă aceasta nu există”.
Acesta a spus că nu poți să promovezi Uniunea Vamală și pe urmă să te dezici de acest lucru, „așteptând laude de la Uniunea Europeană”, și nici „nu poți să oferi comentarii încurcate, așteptând aplauze de la cei care ne vor învinși”, făcând referire la acea emisiune la care a participat Voronin.
Tkaciuk a anunțat că, imediat după emisiunea de la „Moldova 1”, a scris o scrisoare către Biroul politic al PCRM în care și-a explicat decizia de a-și depune mandatul și nimeni, în afară de deputatul Iurie Muntean, nu a încercat să-l convingă să renunțe la planul său.
„În acea scrisoare nu erau cuvinte de genul am obosit, sunt la odihnă (așa cum a sugerat Voronin, ieri, într-o altă emisiune televizată - n.r.). Eu nu pot fi în alt partid decât în PCRM. Pe mine poți să mă dai afară din PCRM, dar din rândul comuniștilor - niciodată!”, a spus sigur pe sine fostul deputat comunist.
Acesta a declarat că în interiorul PCRM ar fi oameni „acaparați” de Vlad Plahotniuc. Aceștia s-ar fi răsculat împotriva lui, a lui Iurie Muntean și a lui Grigore Petrenco, pe care îi numesc „radicali”.
Tkaciuk îi îndeamnă pe acești „rebeli” să înceteze acțiunile de a prelua PCRM-ul, partid care, se arată convins comunistul, „va câștiga alegerile din toamnă”.
Acesta a mai declarat că un referendum, în cadrul căruia cetățenii R. Moldova să spună dacă vor integrare europeană, trebuie organizat până la 1 noiembrie curent.
15.04.2026
11:56
02.10.2025
11:58
26.09.2025
16:59
29.08.2025
11:26
21.08.2025
11:34
29.07.2025
13:56
28.08.2024
17:30
05.03.2024
15:32
13.04.2023
16:17
06.10.2022
18:39
12.11.2026
10:05
12.11.2026
09:37
12.11.2026
09:00
12.11.2026
07:57
12.11.2026
03:24
12.11.2026
03:21
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei

















