Stiri
Timofti le dă un răspuns dur judecătorilor CC: ”Caut greșelile, dar nu le găsesc. Interpretarea e politică”
Politică
25.04.2013
13:28
779

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, este și acum de părere că nu a încălcat Constituția atunci când l-a desemnat pe Vlad Filat în calitate de premier și crede că cei șase judecători ai Curții Constituționale au interpretat politic decizia luată lunea trecută.
”Am respectat normele constituționale referitor la propunerea dlui Filat la funcția de prim-ministru. Pe moment, din conținutul Art. 101-103 nu reiese că eu eram obligat să numesc un premier interimar. Eu toată viața am lucrat cu legile, le pot citi, înțelege, aplica. Interpretarea Curții Constituționale a fost politică. Am citit hotărârea, nu văd motivele care ar indica ce a încălcat președintele, le caut și nu le găsesc. Aprecieri politice - sunt”, a precizat Nicolae Timofti în cadrul unei ședințe în care l-a prezentat la Guvern pe premierul interimar Iurie Leancă.
Președintele țării a anunțat că-l va susține în activitatea sa pe noul prim-ministru interimar, dar în același timp a apreciat modul în care a activat Guvernul condus de Vlad Filat. ”Am urmărit activitatea Guvernului. Ca cetățean sunt mulțumit de realizările Executivului și ale lui Vlad Filat. Se va demonstra pe parcurs că acest Guvern a fost unul progresist și a făcut foarte multe. Îmi face plăcere să-mi aduc aminte de primele călătorii în afara țării, în calitate de președinte. Toți aveau cuvinte doar de laudă la adresa prim-ministrului, ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene și a Guvernului în general”, a mai adăugat Timofti.
Prim-ministrul interimar Iurie Leancă i-a mulțumit președintelui pentru încrederea oferită și crede că se va reuși îndeplinirea obiectivelor propuse. ”Timp de aproape patru ani, în pofida multiplelor provocări, am realizat un progres vizibil. Situația nu este simplă, dar împreună cu colegii din Guvern, cu sprijinul dvs., sunt sigur că vom reuși ca toate obiectivele propuse să fie realizate”, a declarat Iurie Leancă.
Vitalie Hadei

Stiri relevante
20.05.2024
15:14
3533
Lider PAS, despre STRATEGIA lui Dodon, Filat, Ulianovschi, Chicu, Vlah și oamenii lui Ion Ceban, cu aprobarea concubinei fugarului Platon, de a o da jos pe Maia Sandu: „Ei nu luptă cu corupția, cu Kremlinul, luptă cu propria lor țară”
02.08.2021
09:59
3910
Partidul fondat de Vlad Filat are un nou PREȘEDINTE interimar. De ce a DEMISIONAT Alexandru Bujorean
14.07.2021
10:11
3302
Sugestia unui fost PREMIER pentru primarul general Ion Ceban: Să-și rupă de la gât PIATRA cu numele Dodon. Aceasta e cea mai mare problemă a lui Ceban
13.05.2021
09:59
2788
Refuzat de PAS, Năstase NU vrea să reediteze blocul „ACUM” alături de PLDM. Politicianul vrea să atragă doar „oamenii de valoare” pe lista Platformei „DA”: „PLDM are în prezent niște primari de valoare”
28.04.2021
19:24
4306
Dodon s-a LANSAT deja în CAMPANIA electorală și schimbă macazul: „Aceste alegeri parlamentare au fost inevitabile…”. DEZINFORMĂRILE lansate de Dodon la adresa Maiei Sandu și a ambasadorilor occidentali
26.04.2021
19:46
3906
Moscova sare în APĂRAREA majorității PSRM-ȘOR: „Constatăm amestecul direct al SUA și UE în treburile INTERNE ale R. Moldova. Reprezentanții SUA și ai UE refuză să manifeste respect față de acțiunile legislatorilor moldoveni”
26.04.2021
09:50
2617
LIVE VIDEO // PAS îi RĂSPUNDE lui Dodon din fața Curții Constituționale, unde are loc un PROTEST în apărarea Constituției: „Acest penal, hoț și FRICOS ne-a chemat la dialog... Noi nu avem ce discuta cu PENALII”
26.04.2021
09:17
4463
Liderul PSRM cheamă opoziția la DIALOG, după ce Procuratura Generală a fost sesizată în legătură cu „uzurparea puterii în stat de către grupul criminal organizat și conduse de cetățeanul Igor Dodon”
23.04.2021
21:29
8520
Dodon s-a SPERIAT și bate în RETRAGERE? Acesta o cheamă pe Maia Sandu la DIALOG. Socialistul i-a ADMONESTAT pe Hogan și Michalko de la Moscova: „Dacă nu vă place decizia, mergeți în JUDECATĂ. Domnica Manole este coruptă”
23.04.2021
16:13
2456
Maia Sandu a convocat de URGENȚĂ ședința Consiliului Suprem de Securitate: „Există riscul de subminare a ordinii constituționale în R. Moldova”

Top stiri
20.08.2025
13:58
60
Guvernul pregătește sezonul rece 2025–2026: Plan măreț pentru siguranța energetică a Moldovei
20.08.2025
13:58
0
Avertisment pentru alegătorii proeuropeni și „amatorii de plitkă”, care vor să ducă „Alternativa” în Legislativ: „Vom reveni rapid de la „integrare europeană”, la „misiunea istorică” din 2001: apărarea Breanskului de tancurile NATO”
20.08.2025
13:25
173
Zelenski semnalează intensificarea atacurilor rusești: Bombardamente și drone în Donețk, Cernihiv și Poltava, bilanț tragic la Ohtîrka și pagube în portul Izmail
20.08.2025
13:21
129
Guvernul aprobă un nou parteneriat cu Ungaria pentru burse de studii destinat studenților moldoveni
20.08.2025
13:05
287
Barometrul electoral: Moldovenii susțin puternic aderarea la UE și unirea cu România și NATO
20.08.2025
12:56
189
Premierul Ilie Bolojan își anunță vizita oficială la Chișinău sâmbătă!
20.08.2025
12:19
471
Maia Sandu, liderul încrederii cetățenilor moldoveni conform Barometrului iData
20.08.2025
12:00
219
Guvernul extinde Programul „373” pentru stimularea investițiilor până în 2028, sprijinind mii de antreprenori și creând noi locuri de muncă în sectoare cheie ale economiei Moldovei.
20.08.2025
11:58
238
Justiția lovește dur: patru indivizi condamnați la ani grei de închisoare pentru trafic de droguri în Chișinău și Strășeni
20.08.2025
10:51
317
Trump vizează pacea în Ucraina ca să câștige Premiul Nobel și un loc în Paradis
20.08.2025
10:03
365
Bărbați condamnați la închisoare pentru omor brutal în raionul Rîșcani după un conflict între prieteni de pahar
20.08.2025
09:43
396
Ministra Agriculturii, Ludmila Catlabuga, în dialog cu fermierii din Florești la Festivalul Pâinii
20.08.2025
08:01
477
Atac cu drone ucrainene lasă regiunea Zaporojie fără electricitate, centrala nucleară rămâne neafectată
20.08.2025
07:56
441
Horoscopul zilei 20.08.2025
20.08.2025
06:03
552
Întâlnirea Trump-Zelenski scutură sectorul apărării: acțiuni în declin pe fondul speranțelor de pace în Ucraina
20.08.2025
01:13
546
Putin promite întâlnire cu Zelenski, susține Casa Albă: Trump intermediază discuțiile ruso-ucrainene
19.08.2025
23:55
938
Trump, dialog cu Viktor Orban: de ce se opune Ungaria aderării Ucrainei la Uniunea Europeană?
19.08.2025
23:02
770
Ministerul Justiției confruntă acuzațiile avocatului lui Plahotniuc privind extrădarea sa în Moldova
19.08.2025
21:31
859
Trump îl vede pe Putin „obosit”, dar sceptic față de pacea cu Ucraina și propune sprijin aerian ca soluție de securitate
19.08.2025
21:03
1126
Procurorul Machidon detaliază situația extrădării lui Vlad Plahotniuc: Manevrele juridice din Chișinău sub lupa avocaților
19.08.2025
20:45
574
NATO analizează noi garanții de securitate pentru Ucraina, în cadrul unor discuții cheie miercuri
19.08.2025
20:31
580
Creștere de temperatură în Republica Moldova pe 20 august 2025
19.08.2025
20:06
664
Zelenski folosește diplomația simbolică: Crosa de golf și scrisoarea către familia Trump pentru a întări relațiile SUA-Ucraina.
19.08.2025
19:06
949
Putin propune întâlnirea cu Zelenski la Moscova, dar liderii europeni se opun și preferă o locație neutră
19.08.2025
19:00
649
Pacea Ucrainei: Cheia pentru securitatea României și beneficii pentru Republica Moldova

Actualitate
Parteneri
Actualitate

Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Prietenii noștri