Liderul PSRM cheamă opoziția la DIALOG, după ce Procuratura Generală a fost sesizată în legătură cu „uzurparea puterii în stat de către grupul criminal organizat și conduse de cetățeanul Igor Dodon”
4743
Fostul președinte și lider al socialiștilor, Igor Dodon, chemă opoziția la dialog, după ce partenerii de dezvoltare ai R. Moldova au atras atenția asupra abuzurilor comise de majoritatea PSRM-ȘOR în ceea ce privește Curtea Constituțională.
Dodon, care a fost denunțat la Procuratura Generală de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), propune, pe Telegram, cinci acțiuni pentru depășirea crizei politice:
1. Inițierea de urgență a dialogului instituțional între Parlament și instituția prezidențială.
2. Stabilirea de comun a datei alegerilor parlamentare anticipate, imediat după ce dinamica pandemiei va înregistra o diminuare sigură.
3. Adoptarea tuturor actelor necesare pentru asigurarea bunei desfășurări a alegerilor anticipate, inclusiv decizii privind asigurarea alocării mijloacelor financiare pentru alegeri.
4. Elaborarea foii de parcurs de gestionare a situației economice, sociale și pandemice din țara pe durata următoarelor luni până la alegerile parlamentare anticipate și până la formarea noului guvern ca rezultat al alegerilor.
5. Crearea unei comisii comune de reformă constituțională, cu asistența experților Consiliului Europei, care va analiza cauzele crizelor politice din ultimii ani și rolul Curții Constituționale începând cu anul 2013 în provocarea acestora, precum și măsurile care pot fi luate pentru a evita pe viitor asemenea situații compromițătoare în adresa Constituției.
Potrivit lui Dodon, instituțiile statului se află azi într-un „impas foarte serios”, care creează premise „periculoase pentru acuzații reciproce, pentru proteste spontane și pentru provocări operate de forțe terțe, cu consecințe neprognozabile” pentru societate și pentru republică.
„Azi clasa politică are nevoie de un dialog responsabil. Iar cei care vor respinge aceste propuneri de dialog și de depășire a crizei foarte grave în care ne aflăm să își asume toate consecințele”, a conchis Dodon.
De menționat că UE, SUA, Germania, Franța, România dezaprobă și critică dur decizia majorității PSRM-ȘOR de a o revoca pe Domnica Manole de la Curtea Constituțională, decizie suspendată, cineri-seară, de către Înalta Curte. Acțiunile din Parlamentul de la Chișinău au fost taxate și de președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintele Consilului European, Charles Michel etc.
„Actiunile de astazi ale Parlamentului împotriva Constituției Republicii Moldova constituie un atac flagrant împotriva independenței justiției. Chemăm toți actorii politici să respecte pe deplin Constituția și Supremația Legii”, a scris Michel pe Twitter.
22.05.2026
11:34
1945
FOTO // Dodon dă mâna cu ambasadorul neacreditat al Rusie, după ce trimisul lui Putin a fost convocat la MAE pentru DRONA care a survolat R. Moldova. Socialistul a tăcut complice în fața incidentului care a speriat moldovenii
21.05.2026
11:45
3055
VIDEO // Igor Dodon, cu frica pușcăriei? Fostul președinte acuză o „grabă intenționată” în dosarul „Kuliok”, deși acesta se află pe rolul intanțelor de câțiva ani. Socialistul vede „conspirații prezidențiale” în cele 22 de ședințe programate
12.03.2026
11:36
16692
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
03.02.2026
10:49
15022
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
27.01.2026
17:06
3597
Igor Șarov, omul care a avut curajul să-i INTERZICĂ ex-președintelui Dodon să-și facă campanie în instituțiile de învățământ, NU va mai candida pentru un nou mandat în fruntea USM. Explicațiile actualului rector
15.12.2025
14:27
3521
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
26.11.2025
15:00
3650
VIDEO, FOTO // Dodon a pregătit ieri TERENUL, iar ambasadorul neacreditat al Rusiei a expus poziția Moscovei în privința dronei prăbușite la Florești. Lui Ozerov i s-a adus dovada pe scările MAE
26.09.2025
15:44
8978
VIDEO // Dodon și Șor au bătut palma? Oligarhul condamnat anunță de la Moscova că va fi viitorul PREMIER al R. Moldova, după ce va înlăturat PAS de la putere
24.09.2025
11:06
5600
Dodon ISTERIZEAZĂ din nou societatea și promovează cu insistență narativele Kremlinului: „Maia Sandu va fi obligată să ATACE Transnitria împreună cu Zelenski și să dechidă al doilea front împotriva Rusiei”
12.09.2025
10:45
4487
Dodon și ortacii săi din blocul „patriotic” vor să ne pună în cârcă DATORIA Transnistriei pentru gaze – 11,8 MILIARDE de dolari? „Moldoveni, Dodon vă face buni de plată la ruși – 4 898 USD de căciulă!”
14.06.2026
08:40
406
Horoscopul zilei 14.06.2026
13.06.2026
21:01
635
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
13.06.2026
13:24
1586
Adevăratul motiv al războiului dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu ar avea legătură cu alegerile: Planul secret pentru UNIREA României cu Republica Moldova
13.06.2026
08:30
818
Horoscopul zilei 13.06.2026
12.06.2026
21:54
1329
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
12.06.2026
20:51
1232
Vreme mai stabilă și cer senin în Republica Moldova, sâmbătă, 13.06.2026
1286
Chișinăul găzduiește reuniunea Comitetului de Monitorizare Interreg NEXT și lansează discuțiile pentru viitorul Program Bazinul Mării Negre 2028–2034
1737
Peste 790 de primării intră în amalgamare voluntară pentru servicii mai bune și investiții mai mari în sate
12.06.2026
13:34
1474
Maia Sandu, la 85 de ani de la deportările staliniste: memoria victimelor și datoria de a apăra viitorul democratic
12.06.2026
11:32
1399
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
12.06.2026
10:29
1453
Bărbat din Stăuceni, condamnat la 1 an de închisoare pentru că a lovit o polițistă aflată în misiune
12.06.2026
08:28
1393
Horoscopul zilei 12.06.2026
12.06.2026
00:04
1953
Moldova își consolidează parteneriatul economic cu statele Benelux și atrage noi investiții la forumul de la Maastricht
11.06.2026
20:52
1927
Vreme mai rece și ploi în toată țara – vineri, 12 iunie 2026
11.06.2026
17:47
1983
Chișinăul pornește negocierile cu Bucureștiul pentru podul de la Ungheni și noi conexiuni rutiere spre rețeaua europeană
11.06.2026
17:47
1843
20 de școli-model din Republica Moldova, modernizate cu 50 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții
11.06.2026
17:44
1630
Guvernul investește 50 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli-model din Republica Moldova
11.06.2026
17:43
1602
Guvernul modernizează regulile de utilizare a drumurilor publice și aliniază infrastructura rutieră la normele europene
11.06.2026
17:21
1410
Guvernul majorează rezervele de gaze și impune stocuri obligatorii și pentru regiunea transnistreană
11.06.2026
17:04
1173
Experiența Strasbourg, model pentru modernizarea transportului public din Republica Moldova
11.06.2026
16:50
1165
Experiența Strasbourgului în transport urban modern, analizată de delegația MIDR în cadrul vizitei de lucru în Franța
11.06.2026
16:48
1144
Avertizare meteo cod portocaliu: 11.06.2026, ora 15:30 - 12.06.2026, ora 21
11.06.2026
15:22
1072
Poliția își evaluează instituția cu experți germani pentru a accelera modernizarea și alinierea la standardele europene
11.06.2026
14:48
1100
Republica Moldova, nou membru WorldSkills Europe: pas decisiv pentru modernizarea învățământului profesional-tehnic și racordarea la standardele europene
11.06.2026
13:27
1119
Stația Electrică Vulcănești, gata de energizare: etapă decisivă pentru Linia Independenței Energetice Vulcănești–Chișinău
Poliția de Frontieră va primi al treilea lot de echipamente de la Asociația Investitorilor din România
În amintirea tatălui meu, Petru Bogatu
Victor Chiriliă // Parteneriatul Strategic între R. Moldova și România pentru integrarea europeană a republicii noastre împlinește 10 ani
Nicolae Negru // „Eu, Filimon Boghiu…”
1 MDL
1 EUR
20.09
1 USD
17.42
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39




Inapoi














