TEMERI // Euro CADE sub 1,20 dolari, cel mai scăzut nivel din ultimii 9 ani!
1474
Moneda europeană s-a prăbuşit luni dimineaţă sub pragul de 1,20 dolari, că reacţie la ultimele declaraţii ale lui Mario Draghi şi pe fondul temerilor privind o posibilă ieşire a Greciei din zona euro, relatează agenţiile internaţionale.
În acest context, înainte de a urcă la 1,1950 dolari, euro a atins 1,8868 dolari, cea mai mică valoare din martie 2006. Vineri, şeful Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a vorbit din nou despre deflaţie.
„Riscul deflaţiei nu trebuie exclus total, chiar dacă el rămâne limitat”, a spus el într-un interviu acordat publicaţiei Handelsblatt, citat de incomemagazine.ro.
„Trebuie să acţionăm împotriva acestui risc”, a adăugat el, întărind, astfel, speculaţiile legate de o acţiune în forţă a BCE cu prilejul reuniunii din 22 ianuarie.
Între timp, starea de neliniște a fost amplificată de revista germană Der Spiegel, potrivit căreia cancelarul german, Angela Merkel, ar acceptă ieşirea Greciei din zona euro, în cazul în care Atena va decide să nu-şi mai respecte angajamentele asumate faţă de creditori.
Der Spiegel susţine că Merkel şi ministrul său de Finanţe, Wolfgang Schauble, nutresc convingerea că Europa va suportă retragerea Greciei din zona euro, având în vederea progresul înregistrat de această regiune începând din anul de criză 2012.
În opinia celor doi, ieşirea Greciei nu va provoca alte probleme în Europa, Portugalia şi Irlanda.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
12.11.2026
03:24
12.11.2026
03:21
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
















