EXPERT // Tarifele pentru energia electrică NU s-au majorat. Scumpirile abia urmează
1136
După ce presa a scris astăzi că Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a majorat tarifele pentru distribuția energiei electrice de către „Gas Natural Fenosa”, fostul director al ANRE, Victor Parlicov, a explicat pentru Ziarul NAȚIONAL că decizia Agenției la care se referă presa nu presupune o majorare a tarifului.
„Prin această decizie a fost decupată componenta de distribuție din tariful de bază. Legea prevede ca din tariful de bază să fie decupate tarifele pentru distribuție și furnizare, iar acest lucru trebuia să fie făcut în ianuarie 2015. Tariful de distribuie aprobat de ANRE este același cu cel aprobat încă în 2012, când a fost stabilit pentru ultima dată tariful pentru energia electrică”, ne-a explicat Parlicov.
Totuși, fostul director al ANRE este sigur de faptul că tariful pentru energia electrică va crește în curând cu cel puțin 30 la sută.
De vină este deprecierea leului în raport cu dolarul, în condițiile în care 70 la sută din energia electrică este procurată în dolari.
În noul tarif pentru energia electrică livrată consumatorilor finali ar putea fi incluse și veniturile ratate de companiile electrice din 2012 și până în prezent, urmare a creșterii cursului dolarului, iar, în 2012, la stabilirea tarifului pentru energie s-a luat în calcul un curs al dolarului de 11,83 de bani. Între timp, dolarul s-a scumpit cu mai bine de 60 la sută.
Amintim că, anterior, „Gas Natural Fenosa” a solicitat majorarea tarifului final pentru energie electrică cu 30 la sută. Deocamdată, ANRE nu a examinat solicitarea companiei.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
12.11.2026
03:24
12.11.2026
03:21
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
















