STUDIU // Cum ne influenţează COPIII viaţa profesională?
1803
sursa: descopera.ro Faptul că au copii, îi poate face pe adulţi mai productivi la locul de muncă, iar efectul este evident, în special, în cazul femeilor, arată un studiu recent.
A avea un copil sau mai mulţi poate face o persoană mai productivă în perioada de început şi cea finală a carierei, au descoperit cercetătorii din cadrul Federal Reserve Bank of St. Louis, SUA.
Cu ajutorul unui chestionar la care au răspuns aproximativ 10.000 de persoane, autorii studiului au dorit să verifice cât de corectă este convingerea, larg răspândită, că oamenii care au copii sunt mai puţin productivi la serviciu deoarece alocă familiei o parte mai mare din energia şi timpul lor, comparativ cu persoanele care nu au copii.
Dar rezultatele au fost surprinzătoare, unele dintre ele contrazicând clar ideile tradiţionale.
Potrivit descopera.ro, bărbaţii care aveau un copil erau la fel de productivi sau ceva mai puţin productivi decât colegii lor fără copii; în schimb, bărbaţii care aveau mai mult de un copil erau mai productivi decât colegii lor cu un copil sau fără copii.
În cazul femeilor, efectele erau şi mai pronunţate: cele fără copii erau mult mai puţin productive în stadiile mai tardive ale carierei, dar cele ce aveau mai mulţi copii erau, în general, mult mai productive de-a lungul întregii cariere.
În general, mamele sunt mai productive decât femeile fără copii, iar mamele care au cel puţin doi copii sunt cele mai productive la locul de muncă, afirmă autorii studiului.
Totuşi, un factor important era vârsta copiilor; la femeile care aveau copii foarte mici se înregistra o scădere temporară a productivităţii cu 15-17%. Însă, odată cu înaintarea în vârstă a copiilor, nivelul productivităţii mamelor creştea.
O critică adusă studiului se referă la faptul că autorii au examinat o gamă limitată de ocupaţii, participanţii fiind toţi lucrători din sfera finanţelor şi economiei, cu o situaţie privilegiată.
19.06.2019
12:19
2384
SPCSB oferă DETALII despre miliardele SPĂLATE prin intermediul instanțelor și băncilor din R. Moldova. Suma de 70 de miliarde de dolari nu ar corespunde adevărului
01.02.2019
18:02
3340
Părinților mei le recomand divorțul!
31.01.2019
17:40
3971
Cum dezvățăm copiii de rosul unghiilor
31.01.2019
17:20
3953
Povestea bărbatului devenit milionar la 30 de ani, deși la 20 nu știa să scrie sau să citească
30.01.2019
17:40
2850
GENEROZITATE // Starul Pink Floyd - misiuni de salvare a copiilor din zonele de conflict
28.01.2019
19:30
3487
STUDIU // S-ar putea ca oamenii să NU fie cele mai inteligente ființe de pe planetă
24.01.2019
09:22
2411
STUDIU // Activități care asigură longevitatea
18.01.2019
20:03
3770
EXTRAORDINAR // O tânăra de 23 de ani a intrat în istorie cu nașterea sa. Se întâmplă o dată la 480 de ani
16.01.2019
12:39
4694
Țigările electronice, RISC MAJOR pentru copii și tineri
14.01.2019
20:30
3049
STUDIU // Asocierea între consumul de ardei iute și PRELUNGIREA vieții
11.01.2019
17:40
3614
O fată de 13 ani dispărută din octombrie a fost găsită vie!
11.01.2019
12:42
2888
SCANDAL în lumea științifică // Primii copii modificați genetic
07.04.2026
12:25
35
Seminar la Chișinău pentru aplicarea noii Metodologii a studiilor pedologice în laboratoarele publice și private
125
Maia Sandu, vizită oficială în Irlanda înainte ca Dublinul să preia președinția Consiliului UE
07.04.2026
11:39
179
Cabinet modern de limba bulgară inaugurat la liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, cu sprijinul Bulgariei
07.04.2026
11:21
188
Tentativă de viol asupra unei bătrâne de 85 de ani: agresorul de 42 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare în nordul țării
07.04.2026
10:35
283
Mamă de 23 de ani din Fălești, trimisă în judecată pentru violențe repetate asupra fiului de 3 ani
325
Școală din Yorkshire își corectează examenele simulate cu inteligență artificială, pentru feedback mai rapid și mai obiectiv
07.04.2026
08:34
373
Horoscopul zilei 07.04.2026
482
Autoritatea pentru protecția datelor din Marea Britanie cere părinților să-i învețe pe copii intimitatea online la fel ca siguranța rutieră
06.04.2026
22:43
538
Google lansează discret pe iOS aplicația de dictare AI offline-first „Eloquent”, rival pentru Wispr și SuperWhisper
06.04.2026
21:10
751
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
20:23
734
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
593
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
643
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
626
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
654
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
866
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
703
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
637
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
661
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
737
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
897
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
762
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
753
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
1182
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
1088
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1190
Horoscopul zilei 05.04.2026
Seminar la Chișinău pentru aplicarea noii Metodologii a studiilor pedologice în laboratoarele publice și private
Cabinet modern de limba bulgară inaugurat la liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, cu sprijinul Bulgariei
Tentativă de viol asupra unei bătrâne de 85 de ani: agresorul de 42 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare în nordul țării
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.53
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














