Stiri

Stepaniuc despre ruptura din PCRM: „Tkaciuk e un om lipsit de principii. Voronin nu câștigă nimic”

Politică 18.06.2014 12:13 Vizualizări2251
Stepaniuc despre ruptura din PCRM: „Tkaciuk e un om lipsit de principii. Voronin nu câștigă nimic” tribuna.md

Unul dintre fondatorii Partidului Comuniștilor din Moldova (PCRM), Victor Stepaniuc, care a părăsit partidul în decembrie 2009, consideră că liderul Vladimir Voronin și Marc Tkaciuk „nu pot unul fără altul” și că ultimele evenimente din formațiunea politică „par a fi un scenariu pus la cale în interior”.

Victor Stepaniuc a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că, dacă era o ruptură în adevăratul sens al cuvântului, tabăra lui Tkaciuk pleca din PCRM, nu numai de la conducerea acestuia. Și dacă ar fi să comenteze acuzațiile potrivit cărora Voronin ar fi făcut pace cu Vladimir Plahotniuc, Stepaniuc zice că „ambele tabere pot fi suspectate de aceste legături”.

„Tkaciuk e o figură importantă în PCRM, chiar dacă eram oponenți și îl criticam tovărășește. Dar unde să plece el acum, dacă el a fost important numai în preajma lui Voronin? Omul acesta (Tkaciuk – n.r.) nu a avut niciodată principii când trebuiau luate decizii în favoarea partidului, în favoarea țării. Stătea în expectativă și doar aproba deciziile luate de Voronin, oricare erau acestea. Tabăra lui Tkaciuk nu a avut principii niciodată și mereu a promovat unele grupuri înguste, în funcție de interesul acesteia. Acum, Tkaciuk a început să vorbească cu argumentele pe care noi le spuneam atunci”, acuză Stepaniuc.

Cu toate acestea, fostul fruntaș comunist zice că nu a plecat din partid din cauza lui Marc Tkaciuk, dar „din cauza politicii lui Voronin, pentru că el lua deciziile”. Iar faptul că cei care au stat la baza fondării partidului nu mai sunt în PCRM e „meritul” lui Voronin în primul rând.

Stepaniuc este de părere că, la această etapă, mișcarea din PCRM este „lipsită de sens, Voronin nu câștigă nimic”, dar pe viitor alegătorii își vor pune întrebări vizavi de faptul că toți cei aflați de-a lungul timpului în preajma lui au plecat, lucru care va afecta rezultatele electorale ale PCRM.

Întrebat dacă acum ar fi tentat să revină în PCRM, actualul decan al Facultății de Relații Internaționale și Științe Politice de la Institutul de Relații Internaționale declară că e un subiect „confidențial”. „O să vedem în timp”, zice Stepaniuc, convins că „stânga din R. Moldova trebuie consolidată, dar în prezent nu e posibil din cauza unor ambiții”.

Amintim că, la ultima plenară a PCRM, Marc Tkaciuk, Grigore Petrenco și Iurie Muntean au fost excluși din organele de conducere ale partidului.

Autor: Raisa Lozinschi
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Valeriu Saharneanu // Rezidenții transnistreni: ostatici ori vârf de lance ai Kremlinului?
30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 18.10 1 RON 3.77 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 12.11.2026
Sondaj
100 de zile cu Guvernul Tofan: Ce notă îi acordați pentru activitatea de până acum?
Prietenii noștri