Stiri

Sfârșitul AIE-3, tot mai aproape? Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Streleț a fost ÎNREGISTRATĂ în Parlament

Politică 22.10.2015 15:56 Vizualizări3271
Sfârșitul AIE-3, tot mai aproape? Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Streleț a fost ÎNREGISTRATĂ în Parlament

O moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de liberal-democratul Valeriu Streleț a fost înregistrată astăzi în Parlament.

Moțiunea este semnată de 42 de deputați socialiști și comuniști, care și-au argumentat gestul prin faptul că Valeriu Streleț poate fi demis pentru „suspiciuni de corupție”.

„Astăzi am făcut încă un pas spre atingerea obiectivelor trasate de socialiști. Demisia Guvernului Streleț. (...) Săptămâna viitoare, acest Guvern va fi demis, iar prietenul lui Filat nu va ajunge nici la 100 de zile. Jos Alianța!”, a comentat socialistul Igor Dodon.

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a spus că premierul s-ar fi detașat de atribuțiile pe care le are. „Din 15 octombrie, atunci când a fost ridicată imunitatea deputatului Vlad Filat, Valeriu Streleț s-a detașat de atribuțiile care îi revin și a devenit apărătorul lui Filat”, a declarat acesta.

Ieri, într-o conferință de presă, spicherul Andrian Candu anunța că este gata să discute revendicările protestatarilor din centrul capitalei în cadrul unei ședințe speciale a Parlamentului, așa cum au solicitat liberal-democrații, inclusiv cea privind demisia Guvernului.

Deputații vor
examina moțiunea de cenzură joi, 29 octombrie.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 31.10.2026 31.10.2026 12:36 496 Horoscopul zilei 31.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 18.04 1 RON 3.76 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 31.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri