Ședința în dosarul Filat a fost AMÂNATĂ. Au lipsit apelanții care au CONTESTAT șentința. Ce spune Filat de DEZVĂLUIRILE lui Platon
2433
După aproape trei luni de la pronunțarea sentinței primei instanțe în dosarul ex-premierului Vlad Filat, ședința de astăzi de la Curtea de Apel a fost amânată. Și asta pentru că în instanță nu s-au prezentat șase apelanți, care de rând cu avocații lui Filat și Procuratura Anticorupție, au contestat hotărârea Judecătoriei Buiucani.
„Acești șase apelanți, care de asemenea au contestat decizia primei instanțe în acest dosar, nu s-au prezentat astăzi la ședință. Acești apelanți urmau să fie citați de către instanța de judecată, iar nouă nu ni s-a prezentat nicio dovadă că s-a făcut acest lucru. Nu pot să vă dau numele acestor apelanți, dar pot să vă spun că sunt persoane interesate în proces, persoane care au citit hotărârea primei instanțe și s-au convins că este nemotivată. E vorba de proprietatea acestor persoane”, a explicat avocatul Igor Popa.
Avocatul a precizat că ședința va fi reluată pe 27 septembrie, atunci când se va solicita repetat asigurarea ședințelor publice în acest dosar: „Vom mai insista ca Vlad Filat să aibă parte de un proces echitabil, pentru că toată lumea își dorește să afle adevărul, dorim să arătăm că nu există probe și că Vlad Filat este nevinovat”.
De asemenea, în următoarele ședințe de la Curtea de Apel urmează să fie invitați unii martori care au fost respinși de Judecătoria Buiucani, precum și martori din afara țării, în speță Federația Rusă. „Este vorba de unele persoane dubioase, foști angajați ai unei bănci din Rusia. În mod normal, aceștia trebuie să explice de ce numele lor se regăsește în acest dosar, precum că au primit anumite sume de bani. Mă mir că nu au fost audiați”, a punctat acesta.
Referindu-se la declarațiile lui Veaceslav Platon, avocatul Popa a menționat că acesta urmează să fie invitat în calitate de martor. „Platon va fi invitat să depună mărturii, pentru că a făcut declarații publice, care nu îi sunt cunoscute nici lui Vlad Filat. Vă mai spun că Filat nu a avut nicio relație cu Platon, dar va fi audiată orice persoană care va contribui ca să aflăm adevărul”, a conchis sursa citată.
28.09.2025
16:32
26.09.2025
15:44
08.07.2025
10:17
20.05.2024
15:14
05.06.2023
10:59
30.05.2023
17:46
01.11.2022
11:00
02.08.2021
09:59
14.07.2021
10:11
13.05.2021
09:59
19.09.2026
06:40
19.09.2026
04:10
19.09.2026
00:42
19.09.2026
00:22
19.09.2026
00:16
18.09.2026
23:24
18.09.2026
22:45
18.09.2026
22:17
18.09.2026
21:50
18.09.2026
21:12
18.09.2026
20:13
18.09.2026
19:47
18.09.2026
19:42
18.09.2026
19:41
18.09.2026
19:14
18.09.2026
19:13
18.09.2026
18:37
18.09.2026
18:27
18.09.2026
18:03
18.09.2026
17:50
18.09.2026
17:42
18.09.2026
17:42
18.09.2026
17:33
18.09.2026
17:24
18.09.2026
17:19
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Ministerul Justiției reafirmă sprijinul pentru modernizarea profesiei notariale, la conferința despre succesiunile transfrontaliere


















