Maia Sandu: Republica Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE până în 2028
175
Stimată doamnă comisară Marta Kos,
Stimați oaspeți,
Dragi colegi,
Ne întâlnim astăzi într-o zi cu o semnificație aparte pentru Europa. Acum 37 de ani, pe 9 noiembrie 1989, cădea Zidul Berlinului, iar acest eveniment deschidea calea reunificării Europei.
Multe dintre țările care au trăit decenii în bezna totalitarismului și-au recâștigat libertatea și au aderat la Uniunea Europeană. Și-au consolidat democrațiile, și-au dezvoltat economiile și le-au oferit oamenilor un trai mai bun, mai multă siguranță și încredere în ziua de mâine.
Republica Moldova a avut un drum mai anevoios. Am pierdut ani în care țara noastră a fost ținută în dependență, șantajată energetic și împiedicată să se dezvolte. Astăzi avem șansa să recuperăm timpul pierdut și să devenim parte a Uniunii Europene, a unei Europe unite, în care statele sunt egale și regulile sunt respectate.
Vorbim despre un obiectiv pentru care muncim și despre rezultate care pot fi măsurate.
Raportul prezentat săptămâna trecută de Comisia Europeană confirmă progresele Republicii Moldova. Am avansat în toate cele 33 de capitole de negocieri, am deschis patru dintre cele șase clustere și suntem pe deplin pregătiți să le deschidem pe ultimele două.
Am făcut progrese bune în reforma justiției, în combaterea corupției, în administrația publică, educație, economie și securitate energetică. Comisia recunoaște realizările noastre în politica externă, de securitate și apărare.
Aceste rezultate au fost obținute într-o perioadă în care ne-am confruntat cu urmările războiului Rusiei împotriva Ucrainei, cu crize energetice și cu încercări fără precedent de a destabiliza țara noastră.
Am demonstrat că Moldova poate avansa chiar și atunci când securitatea ei este amenințată. Am acumulat experiență din care pot învăța și alte state europene. Am demonstrat, de asemenea, că o Moldovă mai puternică contribuie la siguranța Europei.
Comisia Europeană a apreciat și ritmul reformelor noastre. Pentru prima dată, a menționat că obiectivul de a încheia negocierile de aderare până la începutul anului 2028, deși ambițios, este realizabil.
Dragă doamnă comisară,
Vă mulțumim pentru sprijinul Comisiei Europene și pentru munca dumneavoastră și a echipei pe care o conduceți. Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană trebuie să se bazeze doar pe merite, iar progresele realizate trebuie recunoscute prin decizii concrete. Contăm pe o evaluare corectă a reformelor noastre și pe susținerea statelor membre pentru a avansa în negocierile de aderare.
Trebuie spus că nu am fi ajuns aici fără munca unor oameni dedicați, care au înțeles responsabilitatea pe care o au față de viitorul țării. Vreau să le mulțumesc tuturor colegilor din instituțiile implicate pentru efortul considerabil și profesionalismul lor.
O mențiune deosebită se cuvine celor din Biroul pentru Integrare Europeană, Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Interne, instituțiile independente din justiție și din sfera anticorupției, care au lucrat pentru îndeplinirea criteriilor de referință intermediare în domeniile esențiale pentru aderare: justiție, combaterea corupției, drepturi fundamentale și securitate.
Știu cât de mult se muncește, într-un ritm greu de imaginat și cu multe ore peste program, pentru a pregăti reforme, a armoniza legislația și a găsi soluții la probleme dificile. Este o activitate discretă, care nu ajunge în atenția publicului, dar fără de care nu am fi ajuns aici.
Le mulțumesc, totodată, colegilor din Parlament, care au responsabilitatea de a adopta legislația necesară aderării.
Salut, în egală măsură, aportul reprezentanților organizațiilor neguvernamentale, care au susținut reformele și au oferit expertiză.
Mulțumesc și reprezentanților sectorului privat și asociațiilor de business, care participă la pregătirea economiei noastre pentru piața unică europeană și contribuie la dezvoltarea unei economii mai competitive.
De asemenea, le mulțumesc autorităților locale și cetățenilor noștri din diasporă pentru angajament și dialog.
Doamnelor și domnilor,
Obiectivul nostru este să fim pregătiți să încheiem negocierile de aderare până în 2028. Pentru aceasta, anul 2027 trebuie să fie unul al rezultatelor concrete, în special în ceea ce privește implementarea.
Comisia Europeană a prezentat modul în care vede procesul de luare a deciziilor după ce vor apărea membri noi și felul în care va fi asigurată respectarea regulilor și valorilor europene de către toate statele membre.
Pentru Republica Moldova, această discuție este esențială.
Ne dorim un mecanism care să garanteze menținerea statului de drept și continuarea reformelor și după aderare.
Știm câți bani alocă Rusia pentru a destabiliza societățile și a distruge democrațiile. De aceea, este un lucru bun că Uniunea Europeană discută despre mecanisme mai puternice de apărare a valorilor europene. Ne dorim reguli clare, prin care Moldova să nu mai poată fi întoarsă din drumul său european. Vrem ca reformele pe care le facem astăzi să reziste și după aderare.
Dragi colegi,
Nu toate deciziile privind extinderea depind de noi. Dar un lucru sigur depinde de fiecare dintre noi: ce fel de țară construim acasă.
O țară în care legea este respectată. În care oamenii pot munci și trăi în siguranta. În care suntem liberi, suntem respectați și îi respectăm pe ceilalți.
Aceasta este Moldova pe care trebuie să o construim, indiferent cât de dificil este drumul. Și aceasta este Moldova pe care vrem să o aducem în Uniunea Europeana.
Obiectivul nostru rămâne clar: să devenim stat membru al Uniunii Europene, cu drepturi depline.
Nu ne sperie că avem mult de muncă. Știm că acum este momentul ca Moldova să-și împlinească speranța pe care generații întregi au purtat-o: aceea de a trăi în pace și libertate, alături de celelalte popoare europene.
Vă mulțumesc!
Imagine: Wikimedia Commons / President of Moldova / CC BY-SA 4.0.
09.11.2026
10:07
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
09.11.2026
10:22
09.11.2026
10:07
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















