Sculptură VIE: Pădurea care creşte în mijlocul unui stadion de fotbal
1749
Klaus Littman, un artist elveţian, a transformat un stadion din Austria într-o pădure, fiind inspirat de către un desen al lui Max Peintner.
În general, stadioanele de fotbal sunt locul în care natura pare a fost scoasă cu totul afară, lasând loc doar omului şi acţiunilor acestuia. Totuşi, un artist elveţian a reuşit să readucă natura în mijocul unui astfel de stadion, într-un efort de a atrage atenţia asupra încălzirii globale, notează CNN.
Klaus Littmann, un artist din Elveţia, a transformat arena de fotbal din Klagenfurt, un oraş din landul austriac Carinthia, într-o pădure în care pot fi regăsiţi mai bine de 300 de copaci.
Opera de artă intitulată „For Forest -- The Unending Attraction of Nature” (Pentru Pădure- Atracţia neîntreuptă a naturii”) este deschisă publicului larg din 8 septembrie până la finele lunii octombrie. Vizitatorii acestei „păduri” vor putea să se plimbe printre specii de copaci: arini, salcie albă, carpen, arţar de câmp sau ştejar.
Ideea acestei instalaţii artistice a fost propusă în urmă cu mai bine de 30 de ani, de către artistul austriac Max Peintner. Acesta a avut viziunea unei lumi distiopice în care natura va fi restrânsă la spaţii clar delimitate. Aceiaşi ideea etse reluată şi în cadrul instalaţiei artisitice de pe stadionul de fotbal, atrâgând , în acelaşi timp, atenţia asupra încălzirii globale şi a reducerii suprafeţelor împădurite.
Echipa de liga a doua, Austria Klagenfurt, care foloseşte în mod obişnuit stadionul îşi va juca meciurile pe un stadion din apropiere. După sfârşitul expoziţiei, copacii folosiţi vor fi plantaţi într-o zonă publică, aflată în proximitatea stadionului.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
11.11.2026
13:09
11.11.2026
13:02
11.11.2026
12:46
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE















