Schimbarea dietei, EXERCIŢIILE fizice şi mentale scad RISCUL apariţiei unor boli ale creierului
2353
sursa: mediafax.ro Simple schimbări ale stilului de viaţă, precum adoptarea unei diete echilibrate, a unui program zilnic de exerciţii fizice şi jocuri sau a unor activităţi care stimulează mintea, pot reduce semnificativ riscul de instalare a unei boli a creierului, cum este, de exemplu, demenţa.
Studiul, care va fi prezentat oficial la Doha, în februarie 2015, în cadrul World Innovation Summit for Health, a fost efectuat asupra a 1.200 de bărbaţi şi femei, cu vârste de peste 60 de ani şi de peste 70 de ani. Potrivit unor studii anterioare, primele semne ale deteriorării mentale pot apărea chiar de la vârsta de 40 de ani, potrivit cotidianului britanic Daily Mail, citat de agenţia Mediafax.
În cadrul cercetării, jumătate dintre participanţi şi-au schimbat dieta şi au început să facă exerciţii de antrenare a minţii. De asemenea, unii dintre aceştia au fost urmăriţi din punct de vedere al sănătăţii inimii, iar activitatea lor socială a crescut.
Potrivit studiului, multe cazuri de demenţă şi alte afecţiuni ale creierului pot fi evitate dacă se acţionează pentru reducerea tensiunii arteriale, în condiţiile în care netratarea problemelor de tensiune arterială la vârsta de 40 de ani duc la o creştere cu 60% a riscului de instalare a demenţei mai târziu în viaţă. De asemenea, diabetul de tip II, legat de creşterea în greutate, este un factor de risc major, potrivit studiului.
Printre alţi factori de risc menţionaţi în cercetare se află depresia, obezitatea, lipsa de exerciţii fizice şi fumatul.
Raportul preliminar al studiului avertizează însă că nu există nicio metodă cunoscută care să poată preveni total bolile mentale de tipul demenţei.
Studiul va fi prezentat în februarie la Doha de către lordul Ara Warkes Darzi, medic şi cercetător britanic de origine iraniană, care a ocupat şi postul de ministru al Sănătăţii în Guvernul Marii Britanii, sub conducerea premierului laburist Gordon Brown.
19.06.2019
12:19
28.01.2019
19:30
24.01.2019
09:22
19.01.2019
16:17
14.01.2019
20:30
13.12.2018
19:30
05.12.2018
18:02
30.11.2018
18:40
26.11.2018
18:30
26.11.2018
15:03
23.11.2018
07:30
09.11.2018
12:02
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți















