Sanda Filat: „Mai exagerez uneori. Mai ales când vine vorba de plăcinte”
1683
Sursa: Facebook / Sanda Filat Practică yoga, face meditație, încearcă să mănânce sănătos și spune că în ultimul timp a exclus zahărul, grăsimile și ciocolata din alimentația ei. Pe lângă preocuparea pentru psihologie, Sanda Filat acordă o atenție deosebită și mâncării. Și asta se vede – are o siluetă de invidiat și un tonus frumos. Într-un interviu pe care l-a acordat portalului e-sanatate.md, ea a vorbit despre psihologie, dar și despre preferințele sale culinare și ce înseamnă un mod sănătos de viață.
„Totul e în capul nostru. Dacă știu că un produs îmi face rău, nici nu mi-e poftă de el. Dacă știu că un gând sau o emoție îmi face rău, găsesc o cale să scap de ele. Asta îi învăț și pe copiii mei. (…) Mă orientez după ceea ce simt. Corpul meu știe exact ce-i trebuie, iar eu încerc să-l ascult și să-i dau ce are nevoie și cât are nevoie. Ei, nu înseamnă că nu exagerez uneori. Mai ales când e vorba de plăcinte”, a declarat Sanda Filat.
Întrebată ce crede despre ipoteza că oamenii mai bogați își permit o sală de sport, mâncare sănătoasă și un cabinet medical privat, Sanda a declarat că totul depinde de modul de a gândi, nu de bani. „Pentru a face mișcare și sport nu e nevoie de toate fiarele și fițele de la o sală super-scumpă, nu e nevoie de sală deloc. Iar mâncarea cea mai sănătoasă e mâncarea simplă. Buneii noștri nu au mers nici la sală, nici banane nu au mâncat, dar trăiau o sută de ani fără să meargă măcar o dată la medic. Adevărul e că nici nu avea ce să-i tenteze. Problema oamenilor de azi nu e lipsa, ci tentația. Noi trăim într-un secol al consumatorilor, unde de dimineață până seara ni se spune prin intermediul reclamei și mass-media ce trebuie să facem, unde să mergem, ce să mâncăm, cu ce să ne îmbrăcăm. Dacă oamenii ar fi mai atenți la propriile necesități și nu s-ar lăsa influențați de reclamă și de coperțile revistelor, ar fi mult mai sănătoși”, a conchis aceasta.
Sanda Filat a vorbit și despre problemele care îi aduc pe moldoveni la psiholog. „Problema noastră ca popor este că suntem prea emotivi și nu putem să ne stăpânim emoțiile pentru a analiza lucrurile la rece. Să luăm ca exemplu femeile care au copii mici. Iarna se stresează că e frig și copilul răcește, vara se stresează că e cald și poate face insolație. Dacă face copilul temperatură, peste o săptămână face și mama, de la stres. Femeile noastre își fac prea multe griji pentru copii, atunci când aceștia trec prin etape firești de creștere și dezvoltare, iar anxietatea mamelor nu-i ajută deloc, ci dimpotrivă îi face și pe ei să fie anxioși. (…) Cel mai des (moldovenii – n.r.) se adresează cu probleme legate de relații, de încrederea în sine, de frici, de emotivitate excesivă”, a mai spus psihologul.
20.05.2024
15:14
3845
Lider PAS, despre STRATEGIA lui Dodon, Filat, Ulianovschi, Chicu, Vlah și oamenii lui Ion Ceban, cu aprobarea concubinei fugarului Platon, de a o da jos pe Maia Sandu: „Ei nu luptă cu corupția, cu Kremlinul, luptă cu propria lor țară”
02.08.2021
09:59
4286
Partidul fondat de Vlad Filat are un nou PREȘEDINTE interimar. De ce a DEMISIONAT Alexandru Bujorean
14.07.2021
10:11
3592
Sugestia unui fost PREMIER pentru primarul general Ion Ceban: Să-și rupă de la gât PIATRA cu numele Dodon. Aceasta e cea mai mare problemă a lui Ceban
13.05.2021
09:59
3019
Refuzat de PAS, Năstase NU vrea să reediteze blocul „ACUM” alături de PLDM. Politicianul vrea să atragă doar „oamenii de valoare” pe lista Platformei „DA”: „PLDM are în prezent niște primari de valoare”
13.11.2020
17:32
6394
Verdictul PSIHOLOGULUI, după ce Igor Dodon s-a comparat pe sine cu DOMNITORUL Ștefan cel Mare și Sfânt
17.09.2020
10:43
2784
Controversata CIRCULARĂ aprobată de CEC, contestată la Curtea de Apel Chișinău: „Aceasta este neconstituțională și ABUZIVĂ. Solicităm instanței anularea ei”
11.09.2020
11:21
2380
Filat susține că a revenit în POLITICĂ pentru a readuce PLDM-ul în Parlament și în procesul decizional al R. Moldova: „Orice om are dreptul la încă o șansă. În cazul meu, eu nu aș vedea care este bariera morală pe care trebuie s-o depășesc”
02.09.2020
10:19
6622
Igor Dodon și Renato Usatîi, COORDONAȚI de Vlad Plahotniuc. DEZVĂLUIRILE lui Vlad Filat despre rolul actualului președinte: „Nu o să uit niciodată nici comportamentul lui”
20.08.2020
15:20
3505
PLDM, despre refuzul formațiunii Maiei Sandu de a constitui un bloc electoral în perspectiva alegerilor prezidențiale și parlamentare: „Rămâne de văzut dacă aroganța și egoismul vor fi cele mai convingătoare calități”
19.08.2020
17:10
4868
Maia Sandu i-a răspuns lui Vlad Filat, care vrea un candidat al DREPTEI pentru prezidențiale și LISTĂ COMUNĂ la parlamentare: „E vremea să scăpăm de cei care se îmbogățesc ilegal... Alegătorii s-au săturat de HOȚI”
10.04.2026
01:23
54
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
50
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
273
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
239
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
364
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
465
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
493
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
429
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
402
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
440
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
486
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
473
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
472
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
417
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
502
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
451
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
461
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
719
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
484
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
557
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
654
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
869
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
679
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
644
Horoscopul zilei 09.04.2026
09.04.2026
02:02
864
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














