Rusia, ATAC violent la adresa Maiei Sandu și SUA. „Încercările SUA de a civiliza pe cineva înseamnă lovituri de stat, agresiuni militare și furtul barbar al resurselor. Maia Sandu a compromis toate procesele democratice, dar dă vina pe Rusia”
2462
Federația Rusă a lansat un nou atac la adresa Maiei Sandu, dar și a Statelor Unite ale Americii, după ce șefa statului a denunțat, în cadrul unui interviu oferit postului CNN, încercările permanente ale Moscovei de a răsturna guvernarea proeuropeană a R. Moldova. Acuzațiile au fost lansate astăzi de Maria Zaharova, de la sediul Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei al cărui purtător de cuvânt este.
„Iată o nouă declarație făcută de Maia Sandu. Ea a formulat exact problemele care stau pe agenda Moldovei moderne. Ea a vorbit despre deturnarea guvernării, compromiterea proceselor democratice, implicarea în alegeri etc. Foarte exact, corect și la scară largă au fost formulate aceste chestiuni. Doar că ea nu a acuzat pe cine trebuie. De toate aceste lucruri este vinovată doar ea și anturajul său. Este evident că în spatele Maiei Sandu stă Occidentul. Este evident că este vorba de o implicare colosală a Occidentului. E clar că oamenii băgați în prim-planul politicii din (R.) Moldova au pașapoarte străine și promovează interesul altor state, numai nu al moldovenilor. Aceasta este realitatea”, a exclamat Zaharova.
Potrivit purtătoarei de cuvânt a MID-ului, Maia Sandu și nu Rusia s-ar face vinovată de compromiterea proceselor democratice și influențarea alegerilor din republica noastră.
„Ea își bate joc de tot ce înseamnă alegeri libere și corecte. Chișinăul continuă cursul antirusesc, iar cetățenii moldoveni sunt ostaticii acestei situații. După o schemă bine determinată, Maia Sandu încearcă să pună pe seama Rusiei propriile eșecuri. Ea prezintă situația în așa fel, încât Moscova să pară vinovată de situația jalnică a relațiilor bilaterale dintre cele două state. Este o minciună, nu este adevărat”, a afirmat portavocea diplomației de la Moscova.
Zaharova mai pretinde că actuala guvernare de la Chișinău „distruge suveranitatea” R. Moldova, iar „Occidentul colectiv” ar încerca să impună moldovenilor „valori dubioase”, inclusiv LGBT. Mai mult, Rusia, care a atacat militar Ucraina și ucide copii, femei și bătrâni în statul vecin, acuză SUA că ar organiza agresiuni armate și ar fura resursele altor state.
„Puterea de la Chișinău, actuala putere, echipa Maiei Sandu, încearcă zi de zi să distrugă suveranitatea R. Moldova. Ei se alătură unor mecanisme de sancțiuni și încearcă să lege moldovenii de niște pretinse valori, inclusiv LGBT. Sub lozinca luptei pentru drepturile omului, în R. Moldova are loc o expansiune Occidentului colectiv. Cu ce se va termina acest lucru pentru (R.) Moldova? Toți cunosc ce se va întâmpla. Noi suntem convinși că poporul moldovenesc ține minte la ce au dus încercările SUA și sateliților săi să civilizeze, așa cum spun ei… E vorba de agresiuni armate, răsturnări de putere, furtul barbar al resurselor. Toate aceste lucruri sunt mascate sub retorica de valori, pe care astăzi se menține puterea de la Chișinău. În pofida faptului că în R. Moldova a fost introdusă o cenzură totală, moldovenii nu cred în poveștile despre faptul că Rusia ar fi vinovată de toate relele. Dar aceasta este o tendință. Acolo unde atârnă urechile ambasadelor americane, acolo unde efectivul acestor misiuni cresc până nu se mai poate, acolo unde Occidentul chipurile susține democrația, încep discuțiile despre faptul că pentru tot este de vină Rusia. Cu ce suntem noi vinovați?”, s-a întrebat Zaharova, a cărei țară deține trupe militare ilegale pe teritoriul R. Moldova.
CITIȚI și SONDAJ // Ce se întâmplă astăzi în Ucraina și cine are dreptate în războiul din statul vecin? Răspunsurile cetățenilor R. Moldova denotă că populația noastră mai este „profund marcată de ceea ce zice Federația Rusă”
Aceasta a ținut să facă trimitere și la ultimul sondaj de opinie – Barometrul Opiniei Publice. „Ultimul sondaj arată că două treimi din populația R. Moldova (aproape 60%) afirmă că țara merge într-o direcție greșită. Eu poate aș crede că lucrurile nu sunt adevărate, dacă acolo ar avea o influență mare mijloacele media din Federația Rusă. Dar ei au închis toate televiziunile. Deci, oamenii singuri își creează această părere”, a conchis Zaharova.
18.02.2025
15:09
2704
Nici Putin nu și-a permis ce ar fi făcut Maia Sandu. Dronele lansate de armata lui Putin EXPLODEAZĂ în R. Moldova, iar Maria Zaharova se PLÂNGE că ambasadorul desemnat Ozerov ar fi DISCRIMINAT de Chișinău: „Maia Sandu merge pe o gheață subțire...”
30.01.2025
16:14
2978
MAE al Rusiei, noi acuzații la adresa Chișinăului, după ce „Gazprom” a sistat livrarea gazului în Transnistria. Moscova nu este împotrivă să administreze, prin intermediul Tiraspolului, ajutorul de 30 de milioane oferit de UE
30.11.2023
16:44
3443
Rusia, SOMATĂ să-și retragă imediat TRUPELE de pe teritoriul R. Moldova, după ce a acuzat Chișinăul și Occidentul că ar „torpila” soluționarea definitivă a conflictului transnistrean. Mesajul TRANȘANT transmis lui Lavrov la Skopje de către MAEIE
02.11.2023
15:22
3178
MID-ul de la Moscova, REVOLTAT că Maia Sandu vrea EXCLUDEREA Rusiei din formatul de negocieri 5+2 și o acuză că ar crea HAOS în spațiul post-sovietic: „Astfel de declarații sunt extrem de PERICULOASE pentru păstrarea stabilității în regiune”
25.10.2023
09:59
2213
Moscova, REVOLTATĂ de faptul că R. Moldova își protejează spațiul informațional de PROPAGANDA rusească. Zaharova critică decizia SIS de a bloca 22 de portaluri rusești și vorbește în numele cetățenilor R. Moldova: „Un PAS ostil împotriva Rusiei”
17.10.2023
14:21
2324
MID-ul rusesc CRITICĂ noua Strategie de Securitate Națională a R. Moldova, care stabilește că Federația Rusă reprezintă principalul PERICOL pentru republica noastră: „Sunt acuzații nefondate, prin care Rusia este acuzată de toate păcatele de MOARTE”
13.09.2023
12:04
2743
VIDEO // Zaharova, noi declarații HALUCINANTE despre R. Moldova, în contextul expulzării șefului „Sputnik Moldova”. „S-au învățat să scrie, să citească, dar nu înțeleg ce înseamnă democrația… Regimul Sandu distruge suveranitatea R. Moldova”
26.07.2023
13:51
2307
Zaharova amenință Chișinăul, după ce vicepremierul Popescu a anunțat că diplomații ruși, care se ocupă cu acțiuni de DESABILIZARE a R. Moldova, vor fi trimiși acasă: „Este o decizie nejustificată și neprietenească, care nu va rămâne fără răspuns”
22.06.2023
11:53
2977
VIDEO // Maria Zaharova, „în totalitate de acord cu Maia Sandu”, pentru PRIMA dată: „Vor fi INTERZISE și alte partide de opoziție din R. Moldova, nu se vor opri doar la Partidul Șor”
23.03.2023
13:46
3044
VIDEO // Maria Zaharova, un nou ATAC asupra R. Moldova, în ziua în care premierul ROMÂNIEI se află la Chișinău: „Limba moldovenească a existat, există și va fi în continuare. Mediul academic spune asta… Au inventat din aer legea cu limba română”
18.03.2026
12:28
88
Hipertensiunea face ravagii în România: jumătate dintre adulți și tot mai mulți tineri, în risc de infarct și AVC
18.03.2026
12:19
80
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline liceale „Educație juridică”
18.03.2026
11:55
142
Dan Perciun promite școli model la Ungheni: investiții masive în infrastructură modernă și FabLab pentru elevi
18.03.2026
11:41
241
Guvernul lansează sistemul național „e-Admitere” pentru înscrierea online a copiilor la grădinițe
18.03.2026
11:35
281
Guvernul aliniază regulamentul circulației rutiere la normele UE privind adâncimea profilului pneurilor
18.03.2026
11:21
244
MEC lansează consultări publice pentru Concepția „Profilului Coregrafie” din învățământul liceal
18.03.2026
10:48
323
Tentativă de omor din gelozie la Botanica: și-a înjunghiat concubina de mai multe ori, condamnat la 15 ani de închisoare
18.03.2026
10:48
303
ULTIMA ORĂ // Primarul din Căușeni, reținut de CNA pentru o mită de aproape 90.000 de lei
18.03.2026
09:26
351
Test de respirație revoluționar creat la MIT promite depistarea rapidă a pneumoniei, fără radiografii și analize de laborator
18.03.2026
08:33
376
Horoscopul zilei 18.03.2026
476
Reclamă la aplicație AI de editare foto-video, interzisă în Marea Britanie pentru că sugerează „dezbrăcarea” digitală a femeilor
17.03.2026
23:51
563
Mistral lansează Forge, platformă pentru modele AI personalizate, în ofensivă pe piața enterprise împotriva OpenAI și Anthropic
17.03.2026
21:10
596
Cer mai acoperit și răcire ușoară a vremii în Republica Moldova, miercuri 18.03.2026
17.03.2026
20:31
592
FabLab modern pentru educație STEAM inaugurat la Liceul „Mihai Eminescu” din Ungheni, parte a Rețelei Școlilor Model
17.03.2026
19:01
703
Risc uriaș ca „clubul băieților” din AI să adâncească prăpastia economică dintre femei și bărbați, avertizează investitoarea Rana el Kaliouby
17.03.2026
18:33
548
Gigantul medical Stryker își repornește sistemele după ce hackeri pro-iranieni au șters de la distanță zeci de mii de dispozitive ale angajaților
17.03.2026
17:37
654
Misiunea de Afaceri Republica Moldova–Franța consolidează parteneriatele și atrage investiții pentru dezvoltarea economică a țării
17.03.2026
17:31
616
World lansează AgentKit, instrument care confirmă că în spatele agenților AI de cumpărături se află oameni reali
17.03.2026
17:27
586
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Filosofie și Științe politice” în liceu
17.03.2026
17:16
788
Moscova este pe cale să mai PIARDĂ un aliat. Putin îi răspunde lui Trump, după ce liderul SUA a declarat că are „onoarea de a cuceri Cuba”, dar evită să-l critice pe liderul de la Casa Albă
17.03.2026
17:08
630
Moldova primește încă 189 de milioane de euro de la UE pentru reforme și investiții în infrastructură și energie
17.03.2026
16:23
602
Val de lansări Apple: MacBook Neo ieftin, AirPods Max 2 și iPhone 17e, plus noi MacBook Pro, iPad Air și monitoare Studio Display
17.03.2026
15:48
731
Prognoza METEO pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi vremea de Paștele ortodox
17.03.2026
15:40
594
Pansament inteligent creat în Australia promite să schimbe tratamentul rănilor cronice
17.03.2026
15:08
902
ULTIMA ORĂ // Minciunile lui Ion Ceban, DEMONTATE. Autoritățile spun că NU pot admite ca zeci de mii de oameni să ajungă în spitale, iar rețeau de alimentare cu apă să fie CONTAMINATĂ. Bălțenii ar putea avea APĂ la robinete în această seară
Hipertensiunea face ravagii în România: jumătate dintre adulți și tot mai mulți tineri, în risc de infarct și AVC
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline liceale „Educație juridică”
Dan Perciun promite școli model la Ungheni: investiții masive în infrastructură modernă și FabLab pentru elevi
Guvernul lansează sistemul național „e-Admitere” pentru înscrierea online a copiilor la grădinițe
1 MDL
1 EUR
20.05
1 USD
17.43
1 RON
3.94
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














