Reprezentanții societății civile despre cedarea unor instituții PCRM-ului: „NU poate fi ACCEPTATĂ”
2255
Cedarea controlului asupra unor instituții Partidului Comuniștilor (PCRM), în schimbul participării la alegerea șefului statului, este inacceptabilă, consideră mai mulți membri ai societății civile din R. Moldova. Sâmbăta trecută, comuniștii au anunțat că ar fi gata să participe la alegerea președintelui țării alături de cele trei partide care dețin majoritatea în Parlament, cu condiția să le fie oferit controlul asupra Curții de Conturi, Comisiei Electorale Centrale și Consiliului Coordonator al Audiovizualului.
„Cedarea unor funcții de control opoziției nu poate fi acceptată, fiindcă aceste instituții, cum ar fi Curtea de Conturi sau Comisia Electorală Centrală, trebuie să fie depolitizate. Acestea, la fel ca și Procuratura sau altele, nu trebuie să fie partajate politic”, a declarat astăzi, într-o conferință de presă, președintele Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbăroșie.
Cu toate acestea, Arcadie Barbăroșie nu se declară împotriva unei coaliții largi în Parlament care să prevadă o colaborare cu comuniștii a partidelor proeuropene care au anunțat formarea unei coaliții de guvernare.
„Rezultatele ultimelor alegeri au demonstrat că societatea este profund scindată și participarea PCRM la negocieri ar putea duce la coeziunea acesteia. O parte din electoratul PCRM este pro-UE, iar acest partid nu a fost tranșant pro-Uniunea Vamală. R. Moldova nu are încotro. Uniunea Europeană este unica șansă pentru Moldova”, a mai spus Barbăroșie.
Analistul politic Oazu Nantoi s-a arătat nemulțumit de faptul că cele trei partide care negociază crearea unei coaliții de guvernare „tergiversează formarea Guvernului”, în condițiile în care Moscova lansează proiecte ca „Primăvara rusească”, „Lumea rusă” sau „Novorusia”.
„În campanie, concurenții electorali apelează la sprijinul populației. După alegeri, aceștia nu trebuie să se întoarcă cu spatele la cei cărora le-au solicitat sprijinul. Să nu rămână aceștia cu senzația că au fost uitați a doua zi după alegeri”, a declarat Nantoi.
Mai mulți reprezentanți ai societății civile au lansat, în aceeași conferință de presă, un apel, al treilea deja la număr după alegerile din 30 noiembrie, către cele trei partide – PLDM, PD și PL - pentru a face publice negocierile de formare a viitoarei coaliții de guvernare.
„Nu vrem să fim judecători, dar parteneri și observatori – da. Să-i ajutăm să nu încalce Constituția. Vrem să vedem prioritățile noului Program de guvernare, ce urmează a fi realizat în termene și cifre, nu nume de miniștri”, a spus și analistul Viorel Cibotaru.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
11.11.2026
13:09
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE

















