Raport ONU: Tot săracii vor plăti prețul schimbărilor climatice
2851
Lumea se confruntă cu un "apartheid climatic", pe de o parte cu cei bogaţi care se pot adapta mai bine la încălzirea globală şi, pe de cealaltă parte, cu cei săraci care suportă ce este mai rău, a declarat luni un expert ONU, relatează AFP, citată de Agerpres.
Raportorul special al Naţiunilor Unite privind sărăcia extremă şi drepturile omului, Philip Alston, a avertizat într-un nou raport că „schimbările climatice ameninţă să anuleze progresul din ultimii 50 de ani (…) în materie de reducere a sărăciei”.
Raportul, care va fi prezentat săptămâna viitoare în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului de la Geneva, se bazează pe cercetări care prevăd că schimbările climatice ar putea lăsa 140 milioane de persoane fără adăpost în ţările în curs de dezvoltare până în 2050.
„În mod pervers, în timp ce săracii sunt responsabili doar pentru o mică parte din emisiile globale, ei sunt cei care vor plăti preţul schimbărilor climatice şi care au cea mai mică capacitate de a se proteja”, a declarat Philip Alston într-un comunicat de presă.
„Riscăm să vedem scenariul unui ‘apartheid climatic’ în care oamenii bogaţi plătesc pentru a scăpa de caniculă, de foame şi de conflict, în timp ce restul lumii este lăsat să sufere”, a mai spus Philip Alston.
Expertul ONU a subliniat faptul că, în pofida avertismentelor repetate cu privire la ameninţările pe care le reprezintă schimbările climatice, această problemă rămâne „o preocupare marginală”.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
11.11.2026
13:09
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE















