Proiecte NOI, în TREI RAIOANE! Cum va fi repartizat FONDUL pentru dezvoltarea regională
1301
Fondul național de dezvoltare regională va fi direcționat spre finanțarea finisării a 23 de proiecte inițiate anterior și trei proiecte noi care vor fi realizate în raioanele Soroca, Ialoveni și Nisporeni.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, membrii Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale, prezidați de ministrul Stephane Bride, au aprobat finanțarea a 26 de proiecte în valoare de 186,52 de milioane de lei.
„La selectarea și aprobarea proiectelor pentru finanțare s-a luat în considerare asigurarea continuității proiectelor inițiate în perioada anterioară. În acest context, s-a decis alocarea mijloacelor financiare în sumă de 163 689,5 mii de lei pentru implementarea a 23 de proiecte inițiate în anii precedenți”, precizează reprezentanții ministerului.
În același timp, s-a aprobat inițierea a trei proiecte noi. Este vorba despre aprovizionare cu apă potabilă și canalizare a locuitorilor din localitățile Parcani, Ocolina și Rădi Cereșnovăț din raionul Soroca (7,53 de milioane de lei), crearea oportunităților de investiții în turism în nouă localități din raionul Ialoveni (5 milioane de lei), construcția și restabilirea sistemului de canalizare în comuna Vărzărești, Nisporeni (10,29 de milioane de lei).
În total, pentru implementarea proiectelor de dezvoltare regională s-a decis alocarea a 186,51 de milioane de lei, pentru cheltuieli operaționale ale Agențiilor de Dezvoltare Regională Nord Centru și Sud – 7,8 milioane de lei, pentru implementarea politicii de dezvoltare regională în Găgăuzia – 500 de mii de lei.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE















