Stiri

PROIECT // Restricții la PRIVATIZAREA obiectivelor de importanță strategică pentru R. Moldova, cum ar fi Aeroportul și gările: „Am văzut că unele au ajuns pe mâinile unor persoane dubioase”

Economie 09.01.2020 12:18 Vizualizări1827
PROIECT // Restricții la PRIVATIZAREA obiectivelor de importanță strategică pentru R. Moldova, cum ar fi Aeroportul și gările: „Am văzut că unele au ajuns pe mâinile unor persoane dubioase”
Poză simbol

Fracțiunea parlamentară a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a pregătit un proiect de lege care impune restricții la privatizarea obiectivelor publice, de importanță majoră pentru securitatea statului, inclusiv în cazul concesionării acestora sau inițierea de parteneriate publice-private.

„Acest proiect propune ca întreprinderile, obiectivele, domeniile de importanță strategică pentru Republica Moldova să fie protejate de investiții dubioase și eventuali proprietari dubioși. Mă refer special la obiective precum Aeroportul Chișinău, „Moldtelecom”, cele care se ocupă de protecția și stocarea datelor, transportul feroviar și multe altele care sunt importante pentru securitatea Republicii Moldova. Am văzut că unele au ajuns pe mâinile unor persoane dubioase. Cadrul legal nu prevede suficiente pârghii care ar opri aceste lucruri. Noi propunem niște modificări care să impună anumite restricții și interdicții pentru asemenea tranzacții”, a declarat astăzi lidera PAS, Maia Sandu, într-o conferință de presă.

Potrivit sursei citate, fostul Guvern condus de Domnia sa a început lucrul la acest proiect de lege, dar nu a reușit să-l promoveze public, fiindcă „gașca lui Dodon” s-ar fi speriat și a demis Executivul. Actualul Guvern Chicu ar vorbi despre mai multe privatizări și temerea Maiei Sandu este că ne-am putea trezi în acest an cu tot felul „persoane dubioase”, care reprezintă pericol pentru interesele naționale, în fruntea unor bunuri de stat privatizate netransparent.

Colegul Maiei Sandu, deputatul Sergiu Litvinenco, a adăugat în aceeași conferință că proiectul de lege, care va fi înregistrat în scurt timp în Parlament, introduce în legislația națională conceptul de „clauză de schimbare a controlului”.

Mai exact, clauza respectivă îl obligă pe cel care privatizează sau ia în concesiune un bun de importanță pentru securitatea statului sa ceară în mod obligatoriu acordul celui care i-a vândut sau i-a dat în concesiune bunul, adică al Guvernului, atunci când intenționează să predea controlul investiției altei persoane fizice sau juridice. Dacă nu cere acordul sau primește refuz, acest lucru reprezintă temei de reziliere a contractului.

Propunerea PAS se raliază unui Regulament al UE, stabilind și unele restricții în realizarea investițiilor în domeniile de importanță pentru securitatea statului. Astfel, nu vor putea realiza investiții în domeniile de importanță pentru securitatea statului persoanele fizice sau juridice străine din jurisdicțiile ce nu implementează standarde internaționale de transparență, adică așa-numitele companii offshore.

De asemenea, nu vor putea face investiții în domeniile de importanță pentru securitatea statului nici investitorii străini care au fost deja implicați în activități care afectează securitatea sau ordinea publică în alte state sau dacă există vreun risc serios ca acestea să desfășoare activități ilegale sau infracționale.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.02 1 USD 17.30 1 RON 3.81 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri