Prima ÎNFRÂNGERE a lui Putin. ANUNŢUL care reduce dependenţa Ucrainei de Rusia
2513
Autorităţile slovace şi cele ucrainene au ajuns la un acord asupra livrărilor de gaze dinspre Europa de Vest către Ucraina, care ar urma să contribuie la reducerea dependenţei Kievului faţă de Moscova, a anunţat sâmbătă ministrul slovac al Economiei, Tomas Malatinsky, citat de AFP.
„Cele două ţări au ajuns la un acord care va ajuta Ucraina să primească gaze" din Europa de Vest, a declarat ministrul Tomas Malatinsky, citat într-un comunicat.
În virtutea acestui acord, care, potrivit lui, va fi semnat luni, furnizori din Occident vor putea să livreze gaze Ucrainei prin intermediul gazoductului de rezervă Vojany, din Slovacia de Est, neutilizat până în prezent.
Operatorul „Eustream va efectua adaptări tehnologice pentru a permite începerea cât mai rapid a livrărilor de gaze în sens invers şi pentru a spori capacitatea" gazoductului, a adăugat Malatinsky.
Gazoductul Vojany ar urma să fie redeschis în octombrie şi va avea iniţial o capacitate de trei miliarde de metri cubi pe an, care ar putea fi adusă la zece miliarde de metri cubi în martie 2015, a declarat în cursul acestei săptămâni pentru AFP purtătorul de cuvânt al Eustream, Vahram Chuguryam.
Ucraina a încheiat deja acorduri similare în domeniul gazifer cu Ungaria şi Polonia.
12.03.2026
11:36
21.08.2024
09:14
07.03.2024
09:25
15.12.2023
09:59
14.12.2023
16:14
16.10.2023
09:34
12.10.2023
12:37
06.10.2023
15:59
28.04.2023
10:38
09.12.2022
10:28
14.09.2026
10:31
14.09.2026
10:30
14.09.2026
10:16
14.09.2026
09:59
14.09.2026
09:53
14.09.2026
09:51
14.09.2026
09:49
14.09.2026
09:42
14.09.2026
09:39
14.09.2026
09:17
14.09.2026
08:08
14.09.2026
07:09
14.09.2026
06:37
14.09.2026
01:52
14.09.2026
00:58
13.09.2026
23:50
13.09.2026
23:48
13.09.2026
23:27
13.09.2026
22:54
13.09.2026
20:55
13.09.2026
20:18
13.09.2026
20:08
13.09.2026
19:22
13.09.2026
18:22
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu



















