Premierul Leancă, primul beneficiar al zborurilor low-cost spre Italia


Prima cursă aeriană cu tarif mic din Chișinău spre Roma al companiei „Wizz Air” va porni în această după-amiază spre Roma, Italia. Premierul Iurie Leancă va fi unul dintre beneficiarii acestei curse. Compania „Wizz Air” va efectua curse low-cost și spre Veneția.
Precizăm că intrarea pe piața moldovenească a celui mai mare operator de zboruri low-cost din Europa Centrală și de Est, compania „Wizz Air”, a fost anunțată în cadrul primei vizite efectuate de Iurie Leancă, în calitate de premier, la Bruxelles unde a avut o întrevedere cu directorul comercial al „Wizz Air”, Gyorgy Abran.
Potrivit prim-ministrului, prin acest eveniment Guvernul își onorează promisiunea, făcută inclusiv la Congresul Diasporei din octombrie 2012, conform căreia cetățenii vor putea simți beneficiile semnării Acordului privind Spaţiul Aerian Comun dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova în acest an.
Acordul în cauză a fost semnat pe 26 iunie 2012, la Bruxelles, de fostul prim-ministru Vlad Filat.











































































