Obiectivismul cizmei

Prezentul continuu

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial mai mulţi scriitori francezi au pus arta în cui pentru a scrie articole menite să apropie ceasul victoriei asupra lui Hitler. Şi la noi, în anul 2014, destui literaţi fac la fel. Atâta doar că războiul într-un cuvânt, purtat de unii dintre ei, nu face decât să accentueze confuzia şi deruta generală.

Agresiunea care ne împinge pe baricade

Nu combat niciodată opiniile altora. Totuşi, agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei pentru apărarea ruşilor din Crimeea, care pare o reeditare a invaziei naziste în Cehoslovacia anului 1939 sub pretextul protejării minorităţii germane, ne împinge pe toţi, ne place ori nu, pe baricade.

Nu ai cum, într-un război nedrept, să te dai la o parte şi s-o faci pe obiectivul. A încercat norvegianul Knut Hamsun şi a rămas în istorie cu stigmatul de suporter al agresorului naţional-socialist.

Departe de mine gândul de a-i acuza pe unii confraţi de condei de simpatii pentru Putin. Totuşi, obiectivismul pe care îl pretind ei la analiza situaţiei din Ucraina, oricât de nobile le-ar fi intenţiile, este o regretabilă abureală.

Nu-mi pasă de poziţia unor pretinşi analişti politici sau a unor politicieni care fac astăzi jocul Moscovei, dar părerea unui Mihail Vaculovschi sau a unui Vasile Ernu contează. De aceea, când cel din urmă afirmă, de exemplu, că evenimentele din Ucraina scot la suprafaţă în presa românească „un antirusism şi un prooccidentalism la limita religiosului”, nu am cum să nu-l contrazic.

Hodorkovski şi Kasparov sunt antiruşi?

A critica încălcarea dreptului internaţional şi a condamna ocuparea teritoriului unui stat suveran e totuna cu a adopta o atitudine morală care nu are alternativă. Dacă a nu fi de acord cu Putin e „antirusism”, înseamnă că regizorul Andrei Koncialovski, scriitorul Boris Akunin, muzicianul Andrei Makarevici, magnatul Boris Hodorkovski şi şahistul Gari Kasparov sunt rusofobi, da? Absurd!

Nu am cum să trec sub tăcere şi o altă afirmaţie a lui Vasile Ernu care, taxând „isteria” şi „antirusismul” presei româneşti de pe ambele maluri ale Prutului, dă drept exemplu mass-media din Federaţia Rusă care, în opinia sa, este „mult mai calitativă şi diversă decât cea românească”. Ce să zic? Mare e grădina Ta, Doamne!

Ce instituţii media ruse preţuieşte oare dl Ernu? Televiziunile de la Moscova, care sunt în totalitate cenzurate şi subordonate Kremlinului? Sau doar canalul „Dojdi” pe care Putin l-a pedepsit recent pentru „extremism” cu falimentarea?

Sau poate că Vasile Ernu are în vedere presa tipărită? Nu cumva e vorba de ziarele „Nezavisimaia gazeta”, „Kommersant” şi altele, unde până şi cei mai curajoşi publicişti au început de la un timp încoace să se exprime în pilde pentru a nu provoca închiderea publicaţiilor?

Relativizarea ocupaţiei ruse netezeşte drumul agresorului

În Rusia sunt şi publicişti, şi scriitori talentaţi, fireşte. Un lucru lipseşte: libertatea de exprimare pe care o are Vasile Ernu în România şi Republica Moldova. Constatând acest fapt, pot fi eu oare acuzat de „prooccidentalism religios”?

De altfel, miercuri a fost demisă, pentru un interviu realizat cu liderul grupului „Pravîi sektor”, Galina Timcenko, redactorul-şef al portalului Lenta.ru, un profesionist de calibru la Moscova. Cu această ocazie, sociologul Marat Ghelman a anunţat la „Radio Eho Moskvî” moartea presei de calitate din Rusia, care nu şi-a mai revenit din coma în care intrase sub regimul Putin.

A le băga pe toate într-o oală, a considera că Occidentul democratic şi Rusia putinistă ar fi o apă şi un pământ dovedeşte nu atât obiectivism şi nonconformism, cât naivitate şi lipsă de înţelegere a realităţilor politice. Anume acest soi de ambiguizare a răului a favorizat dintotdeauna, cu voie sau fără voie, cizma agresorului.