O marionetă sau un Guvern al eliberării statului din captivitatea oligarhică?

Prezentul continuu // În loc să desemneze prim-ministrul şi să-i permită să-şi formeze echipa, Cabinetul de miniştri a fost creat de partide şi impus viitorului şef al Executivului

În mod normal, după cum am arătat în repetate rânduri în acest colţ de pagină, noul Cabinet de miniştri ar urma să fie condus de liderul celui mai mare partid din noua coaliţie de guvernământ. Numai că Republica Moldova nu este un stat sănătos, ci unul întors pe dos.

O democraţie sucită

La noi, ca la nimenea, vorba poetului. Toate lucrurile, aparent normale, de pe scena politică din Chişinău, sunt sucite.

Puterea judecătorească şi procuratura, constituţional vorbind, sunt independente, numai că subordonate oligarhilor şi acţionează la comanda lor. În loc să formeze, după alegerile parlamentare, o majoritate parlamentară de centru-dreapta şi să implementeze Acordul de Asociere cu UE, după cum era logic şi firesc, s-a creat un Guvern minoritar slab şi neputincios, blocându-se reformele.

În loc să accepte ideea partenerilor occidentali de a lichida băncile cu active toxice şi să menţinăGuvernul Gaburici măcar până-n septembrie pentru a negocia cu FMI un nou acord, s-a făcut exact invers. În loc să desemneze prim-ministrul şi să-i permită să-şi formeze echipa, Cabinetul de miniştri a fost creat de partide şi impus viitorului şef al Executivului.

Motivul acestor scrântiri este evident. Statului i s-a produs cu bună ştiinţă o luxaţie ca să nu avanseze spre UE, ci doar să mimeze europenizarea, păstrând intact sistemul cleptocraţiei postcomuniste.

Protipendada se repliază, dar nu se predă

În aceste circumstanţe, se impuneau măsuri non-standard. În fruntea Guvernului se aduce o persoană neîntinată şi neşantajabilă, cu o reputaţie bună în Vest, care se bucură şi de asentimentul societăţii pe plan intern.

Soluţia e acceptată şi de protipendada care a luat statul ostatic. De ce? Pentru că s-a văzut silită să facă un pas înapoi. Nu să se predea, nu să-şi bage capul în laţ, după cum scria deunăzi un reputat analist de la Bucureşti, ci doar să se replieze niţel, fiindcă nu avea încotro.

Republica Moldova e la ananghie, fiind pe cale să se rostogolească în prăpastie împreună cu oligarhii săi şi toate averile lor. Suspendarea finanţării externe deja provoacă un colaps economic.

Guvernul este practic falit, întrucât nu mai poate efectua plăţile interne şi recurge la diverse tertipuri pentru a drege busuiocul. Pensiile, de exemplu, sunt achitate, se pare, din Fondul rutier care nu-i nici el un sac fără fund.

De aceea, constituirea AIE-3 şi instalarea Guvernului au loc în condiţii de risc maxim. Noul prim-ministru şi echipa sa trebuie ori să scoată Republica Moldova la liman, ori să se ducă la fund împreună cu statul care a început să ia apă.

Dilema hamletiană

Emanciparea justiţiei, salubrizarea şi ordonarea sistemului bancar, combaterea corupţiei la nivel înalt sunt obiectivele lui prioritare şi de stringentă actualitate. Nişte chestiuni vitale în cheia hamletiană de a fi sau a nu fi.

Ca să-şi atingă scopul şi să elibereze statul din captivitate, Guvernul însuşi urmează să se debaraseze de tutela oligarhică. Va fi foarte dificil, deoarece un prim-ministru care nu conduce un partid este extrem de vulnerabil, riscând mereu să-şi piardă capul, politiceşte vorbind, desigur.

De unde şi riscul ca noul Executiv să se transforme într-o marionetă, iar şeful lui într-un „simplu prim-ministru”, vorba lui Iurie Leancă. Pentru a evita o asemenea soartă lamentabilă, premierul trebuie să dovedească, în afară de abilităţi manageriale şi bune intenţii, caracter, curaj şi spirit de sacrificiu.

Sprijinul politic al Guvernului va fi asigurat, desigur, de aliaţii externi. În primul rând, de SUA, de marile cancelarii ale ţărilor UE şi, în speţă, de România.

Totuşi, pentru a izbândi, premierul va trebui să fie un nou Băsescu sau un alt Saakaşvili. În caz contrar, va sfârşi ca Ianukovici.