La moartea unui brand
2660
Prezentul continuu
Există dispariții istorice pe care nu le observă nimeni în momentul în care acestea au loc. Una dintre ele s-a întâmplat chiar sub ochii noștri acum cinci zile.
Cursele de cai și băile publice
Când în anul 476 a căzut Imperiul Roman de Apus, cetățenilor săi nici prin cap nu le-a trecut că se sfârșește o epocă și începe alta. Ei nu remarcaseră nimic deosebit. Și nici nu-i de mirare.
La Roma se produsese o banală schimbare de putere. În locul unui împărat, Orestes, acuzat de uzurparea tronului, armata l-a ales pe generalul Odoacru, comandantul legiunilor mercenare, iar Constantinopolul a validat această schimbare.
Romanii habar n-aveau că luptele din vârfurile politice încheie un capitol de istorie. Ei frecventau cu plăcere în acele zile cursele de cai sau băile publice, unde zăboveau ore întregi, desfătându-se în voie. Petrecerile fastuoase nu încetaseră, iar vinul curgea din belșug în pahare.
Și în ziua de duminică, 14 iunie 2015, în Republica Moldova s-a produs un accident electoral pe cât de ordinar, pe atât de anost, care anunță un sfârșit de epocă. Un fost partid de guvernământ a întrunit în alegerile locale circa 10 la sută din sufragii, iar candidatul său pentru primăria capitalei s-a ales doar cu 4 la sută din voturi.
Demonul și Godzila
Nimic ieșit din comun în aparență. Au mai fost la noi jucători politici de forță care la un moment dat capotau și erau scoși pe necarosabil. Partidul Democrat Agrar, de exemplu, sau Partidul Popular Creștin-Democrat care, după niște momente de glorie efemeră, nu au mai reușit să treacă pragul electoral. Ei și ce?
PCRM însă, căci despre el este vorba, face o figură aparte. Declinul lui înseamnă mai mult decât prăbușirea unei formațiuni politice.
Dintr-un partid-mamut care a dominat fauna politică moldovenească mai mulți ani, PCRM s-a transformat într-o biată șopârlă care caută cu înfrigurare să-și lepede pe undeva coada pentru a scăpa cu viață. Godzila încă trăiește, dar demonul care sălășluia în pântecele ei, umflând-o până la niște dimensiuni greu de imaginat, a murit.
Brandul comunist, pe care Voronin l-a exploatat aproape două decenii, pentru a amăgi oamenii nostalgici, și-a dat obștescul sfârșit. Iar acest fapt, orice s-ar spune, marchează sfârșitul unei etape în viața politică de la noi.
Unii vor susține că locul Partidului Comuniștilor l-a luat Partidul Socialiștilor. Că partidul lui Renato Usatîi e tot un drac. Că de fapt nimic nu s-a schimbat pe stânga, în afară de faptul că aceasta s-a scindat și s-a atomizat. Eroare.
Comunismul și fantoma
Comunismul a decedat și este deja îngropat în sufletele oamenilor. I-au rămas, pe ici-colo, doar nălucirile despre care scria cândva Marx.
Până mai ieri, brandul PCRM era un lucru în sine, după cum ar zice filosoful Immanuel Kant. Cu alte cuvinte, reflecta o realitate obiectivă, independentă de cunoașterea și atitudinea noastră.
Iată însă că acest fenomen s-a dezumflat și s-a spart precum un balon de săpun, ceea ce-i un semn că lumea s-a vindecat în cea mai mare parte de nostalgiile după URSS. Brandul a sucombat, deoarece nu mai aduce puncte în palmaresul partidului, devenind absolut inutil.
De acum încolo, stânga de la Chișinău, oricum s-ar numi ea, este o creatură pur speculativă, conjecturală și conjuncturală. Pentru a se legitima, aceasta caută să profite ba de popularitatea lui Putin, ba de șovinismul velicorus, ba de utopia panslavismului, ba de frica minorităților naționale față de europenizare etc.
Altminteri zicând, noua stângă moldovenească, alta decât cea comunistă, nu are un suport ideologic, fiind clădită pe nisipurile mișcătoare ale unor interese de moment. Iar acest fapt schimbă radical datele problemei pe scena politică autohtonă.
30.09.2016
10:00
23.09.2016
15:16
21.09.2016
11:22
15.09.2016
14:00
09.09.2016
13:03
02.09.2016
12:12
29.08.2016
16:19
28.08.2016
12:30
18.08.2016
12:00
11.08.2016
13:05
03.08.2016
12:38
26.07.2016
12:40
29.07.2026
22:18
29.07.2026
21:35
29.07.2026
21:03
29.07.2026
20:03
29.07.2026
20:01
29.07.2026
19:39
29.07.2026
19:04
29.07.2026
18:58
29.07.2026
18:52
29.07.2026
18:44
29.07.2026
18:40
29.07.2026
18:36
29.07.2026
18:28
29.07.2026
18:09
29.07.2026
17:55
29.07.2026
17:55
29.07.2026
17:49
29.07.2026
17:48
29.07.2026
17:29
29.07.2026
17:21
29.07.2026
17:13
29.07.2026
16:57
29.07.2026
16:28
29.07.2026
16:27
29.07.2026
15:52
Curtea de Casație a Franței respinge definitiv recursul lui Paul Lambrino, care va fi predat României pentru executarea pedepsei
LiDAR dezvăluie o rețea uriașă de geoglife și orașe antice ascunse sub pădurea amazoniană
Proiectantul principal al dronelor rusești FPV Ovod, Andrei Cerezov, împușcat într-o tentativă de asasinat la Tula; autorul atacului, încă neidentificat
Greva din Sănătate, aproape de suspendare după ce Guvernul retrage legea salarizării care tăia sporurile
















