Patru trăsături de bază pe care le au în comun toți oamenii inteligenți
2108
Există câteva caracteristici generale care au fost reperate la toate persoanele cu inteligența peste medie. Sunt neașteptate, dar au fost identificate de către cercetători. Poate câteva vă vor pune pe gânduri, însă potrivit unor studii, acestea au fost rezultatele, relatează site-ul upvee.co.
Psihologii au colectat mai multe trăsături comune și definitorii ale inteligenței umane. Acestea se regăsesc de fiecare dată în bagajul unui om care are de gând să realizeze ceva, oricât de mic, pentru ca drumul spre absolut al omenirii să devină unul mai lin. Iată care sunt caracteristicele oamenilor cu adevărat inteligenți:
Sunt dezordonați. Se pare că un birou dezordonat este un mediu propice gândirii creative, el stimulând apariția de noi idei. Inteligenții se ”întind” peste tot. Nevoia de extindere este un semn al mărețelor impulsuri creative. Cu cât ai biroul mai dezordonat, cu atât ești mai creativ. Așa că data viitoare când intri în panică din cauza dezordinii de pe birou, adu-ți aminte, poate fi un semn bun.
Oamenii inteligenți vorbesc cu ei înșiși. Atunci când vorbești cu tine însuți, lucrurile devin mai clare, cu cât deslușești mai repede problema, cu atât mai rapid vei găsi și soluția problemei. Inteligenții preferă propria lor companie. Nu fiindcă detestă oamenii, ci fiindcă profită de timpul cu ei înșiși pentru propria dezvoltare personală. Vorbind singuri se și ajută, reușind rapid să se mobilizeze și să le vină un plan bun în minte.
Înjură des. Poate părea surprinzător, dar un vocabular consistent cu înjurături denotă o retorică bine pusă la punct. Potrivit unui studiu recent realizat la New York, oamenii inteligenți înjură mai mult. Acest lucru denotă și o posibilitate mai mare de deschidere personală. Nu ții mult în tine, eliberezi oful și poți să îți vezi de treabă mai departe.
Stau treji mai mult. Atunci când stai mai mult timp treaz, a fost dovedit științific că IQ-ul tău va crește. Inteligenții sunt clar niște păsări de noapte. Însingurarea nopții îți permite să dai frâu liber creației, inspirația vine mai lin atunci când ai senzația, în liniștea nopții, că ești singurul care nu doarme.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
11.11.2026
13:09
11.11.2026
13:02
11.11.2026
12:46
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE















