Stiri
Spicherul Igor Corman speră ca până la sfârșitul acestui an Parlamentul să-și poată ține ședințele în plen în nou-renovata clădire. Oficialul afirmă că există voință politică pentru a finisa cât mai curând lucrările de reparație, dar lipsesc banii. „Suntem în căutarea banilor”, a precizat el pentru presă.
Deși și-ar dori ca toți angajații Parlamentului să se mute cât mai curând posibil în vechiul sediu al Legislativului, Corman nu crede că în acest an va fi posibil.
Precizăm că în prezent administrația Parlamentului, dar și deputații, își au birourile în clădirea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare. Ședințele în plen se desfășoară la Palatul Republicii.
Recent, administrația Palatului Republicii a majorat taxele pentru chiria sălii în care au loc ședințele Parlamentului de la trei mii la cinci mii de lei pe oră.
Anul trecut, pentru cele 300 de ore cât au durat ședințele în plen ale Parlamentului, s-au plătit 860 de mii de lei pentru chiria încăperii.
Parlamentul caută disperat bani
Politică
02.07.2013
12:06
1832
1832
Deși și-ar dori ca toți angajații Parlamentului să se mute cât mai curând posibil în vechiul sediu al Legislativului, Corman nu crede că în acest an va fi posibil.
Precizăm că în prezent administrația Parlamentului, dar și deputații, își au birourile în clădirea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare. Ședințele în plen se desfășoară la Palatul Republicii.
Recent, administrația Palatului Republicii a majorat taxele pentru chiria sălii în care au loc ședințele Parlamentului de la trei mii la cinci mii de lei pe oră.
Anul trecut, pentru cele 300 de ore cât au durat ședințele în plen ale Parlamentului, s-au plătit 860 de mii de lei pentru chiria încăperii.
Stiri relevante
05.03.2024
13:40
2831
DEZVĂLUIRI // Rusia intenționează să provoace o CRIZĂ POLITICĂ de proporții la Chișinău. Mai mulți DEPUTAȚI, aleși locali, dar și politicieni proeuropeni vor fi ademeniți cu MILIOANE de dolari. Kremlinul pregătește un candidat UNIC la prezidențiale
24.02.2023
11:16
2882
DOC // Parlamentul R. Moldova îi cere Rusiei să înceteze imediat RĂZBOIUL din țara vecină și să se retragă de pe întreg teritoriul recunoscut la nivel internațional al Ucrainei. Deputații BeCS nu au semnat DECLARAȚIA
22.04.2021
15:12
80827
Starea de URGENȚĂ ar putea fi ANULATĂ în câteva zile, iar Maia Sandu va putea semna decretul de DIZOLVARE a Parlamentului
16.04.2021
15:23
4386
Cel mai mare furnizor de ENERGIE electrică din R. Moldova DESFIINȚEAZĂ inițiativa PSRM de a acorda compensații la plata energiei electrice: „Poate fi AFECTAT întreg sectorul energetic. Consumatorul oricum va trebui să plătească ulterior...”
30.06.2020
11:00
6249
Socialiștii anticipează noi PLECĂRI din fracțiune? PSRM propune DIZOLVAREA de urgență a Parlamentului R. Moldova
18.06.2020
17:57
6005
Octavian Țîcu, un nou DISCURS în Legislativ: „Unicul rol ISTORIC al actualului Parlament este ÎNLĂTURAREA lui Dodon. E nevoie de un guvern de URGENȚĂ NAȚIONALĂ, care să pregătească terenul pentru prezidențiale și parlamentare anticipate”
16.08.2019
09:59
2834
LIVE VIDEO // Parlamentul se întrunește în ședința EXTRAORDINARĂ. Cap de afiș este numirea JUDECĂTORILOR la Curtea Constituțională
20.06.2019
15:00
2347
Analist politic: „CEC-ul trebuie depolitizat, dar nu prin introducerea posibilității de a-i demite pe membrii acesteia de către Parlament. Sa ne lămurească Comisia de Veneția”
20.03.2019
13:01
3915
VIDEO // Președintele Dodon a semat decretul: Prima ședință a noului Parlament va avea loc joi, pe 21 martie
04.03.2019
09:37
3839
OFICIAL DOC // Lista deputaților aleși pe 24 februarie curent în circumscripția națională și în cele uninominale, bătută în cuie de CEC
05.03.2024
13:40
24.02.2023
11:16
22.04.2021
15:12
16.04.2021
15:23
30.06.2020
11:00
18.06.2020
17:57
16.08.2019
09:59
20.06.2019
15:00
20.03.2019
13:01
04.03.2019
09:37
Top stiri
11.11.2026
18:45
205
Kushner și Witkoff se întâlnesc cu Putin și Zelenski după negocierile de la Abu Dhabi
11.11.2026
18:39
203
Moldova are o speranță de viață estimată la 71,6 ani în 2026 și ocupă locul 166
11.11.2026
18:15
244
Moscova ia în calcul pacte de neagresiune cu state membre individuale ale NATO
11.11.2026
17:17
286
Investigații ecografice mai aproape de pacienții din Căușeni, Orhei și Soroca
11.11.2026
17:02
376
36 de familii din Chișinău beneficiază de locuințe mai eficiente energetic prin FEERM
11.11.2026
16:49
341
Sala Bibliotecii Parlamentului va fi numită în onoarea lui Vasile Stroescu
11.11.2026
16:17
350
Moldova și BERD discută accelerarea proiectelor de infrastructură și energie
11.11.2026
15:38
462
Rusia și Ucraina au convenit la Abu Dhabi asupra unui schimb amplu de prizonieri
11.11.2026
15:22
443
Consiliul de etică al MEC: profesorii care reclamă agresiuni trebuie protejați și sprijiniți
11.11.2026
15:08
440
Vasile Tofan și vicepreședintele Turciei au discutat despre comerț și dezvoltarea Găgăuziei
11.11.2026
14:50
411
Scandal la o mega-bibliotecă din India, după acuzații privind cărți generate cu inteligență artificială
11.11.2026
14:03
524
Negocierile mediate de SUA între Ucraina și Rusia s-au reluat la Abu Dhabi, anunță Umerov
11.11.2026
13:26
603
Experimentul SECRET al Kremlinului: Cum încearcă un apropiat al lui Putin să oprească îmbătrânirea președintelui rus cu ajutorul primatelor
11.11.2026
13:23
453
Forumul DRUMBUN 2026 aduce în prim-plan soluții pentru drumuri mai bune
11.11.2026
13:09
448
Cum este folosit Grand Theft Auto pentru a face drumurile mai sigure
11.11.2026
13:02
433
MEC caută 12 mentori formatori pentru ediția a II-a a „Acceleratorului Digital”
11.11.2026
12:46
440
Patru tineri, reținuți după destructurarea unei rețele de trafic de droguri
11.11.2026
12:22
736
Ministrul peruan îi cere lui Lavrov, la Moscova, informații despre 500 de peruani înrolați în armata rusă
11.11.2026
12:09
539
Horoscopul zilei 11.11.2026
11.11.2026
11:12
704
Zelenski salută schimbarea de abordare a SUA la Abu Dhabi și cere garanții de securitate
11.11.2026
10:48
548
Incendiu la portul Ust-Luga după un atac ucrainean cu drone; 146 de aparate, „neutralizate” în regiunea Leningrad
11.11.2026
10:16
537
Maia Sandu participă la Dublin la summitul Comunității Politice Europene
11.11.2026
10:05
568
Ilan Șor, trimis în judecată pentru finanțarea ilegală a partidului ALDE cu 452.700 de dolari. PRECIZĂRILE Arinei Spătaru
11.11.2026
08:19
607
Centru de date uriaș, propus în centura verde a Londrei: este locul potrivit?
11.11.2026
07:58
638
Rusia anunță că a doborât 92 de drone deasupra regiunii Leningrad
11.11.2026
06:31
550
SUA: Trei persoane au murit după ce un SUV a lovit pietoni în North Hollywood
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
11.11.2026
13:09
11.11.2026
13:02
11.11.2026
12:46
11.11.2026
12:22
11.11.2026
12:09
11.11.2026
11:12
11.11.2026
10:48
11.11.2026
10:16
11.11.2026
10:05
11.11.2026
08:19
11.11.2026
07:58
11.11.2026
06:31
Actualitate
Parteneri
Stiri
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri

















