Opt cărți care au fost INTERZISE în țările autorilor. Cenzura literaturii, practicată din China și Iran, până în Statele Unite

Cenzura literaturii s-a practicat dintotdeauna, dar și în zilele nostre autorii întâmpină uneori piedici în a-și prezenta lumii operele. Se întâmplă adesea în țări cu regimuri totalitare, mai ales în cazul volumelor care critică principiile după care acestea sunt guvernate, însă nici democrațiile nu sunt complet ferite de aceste practici. „Scena 9” a făcut o selecție de 8 cărți care au fost interzise în țările autorilor.

Între anii 259-210 î.e.n, împăratul chinez Shih Huang Ti își dorea ca istoria să înceapă odată cu el, așa că a ars toate cărțile din regat, alături de 460 de cărturari care ar fi putut să-i strice planul. Obsesia controlului informației a traversat lumea și a vrăjit mulți conducători politici, dar și comunități religioase: din Imperiul Roman, la Biserica Catolică, până la regimul nazist al lui Hitler. Până și „Suferințele Tânărului Werther”, o nuvelă scrisă de unul dintre cei mai apreciați scriitori din perioada romantică, Johann Wolfgang von Goethe, și care expune probleme de sănătate mintală, a fost interzisă în Danemarca, Italia și Leipzig, pe motiv că încuraja sinuciderile în rândul tinerilor, relatează Scena 9. În ultimii ani, ascensiunea mai multor conservatori la putere a menținut practica cenzurii cărților în jurul lumii. În America lui Trump, anul trecut erau contestate sau cenzurate mai mult de 480 de volume, printre care seria pentru copii „Captain Underpants”, („Căpitanul izmene”) și romanul despre viața adolescenților și problemele lor de sănătate mintală, „Thirteen Reason Why” („Cele treisprezece motive”).

Mai aproape de noi, Biserica Catolică din Polonia a ars cărțile din seria „Harry Potter” suspectându-le că promovează vrăjitoria, pe când Erdogan a distrus mai mult de 300 000 de volume, după tentativa de lovitură de stat din 2016.

Iată câteva dintre cărțile cenzurate pe glob, în istoria recentă, analizate de „Scena 9”:

„Bastarda Istanbulului”, de Elif Shafak Elif Shafak este o scriitoare turcă ale cărei romane se află la mâna unui procuror care va decide dacă volumele sale respectă valorile și moravurile societății pe care și-o dorește Erdogan.

În cărțile sale, Elif scrie despre abuzuri sexuale, crime de onoare și prejudecăți care aruncă la gunoi dorința individuală în fața voinței majorității. Volumul publicat prima oară în 2006 și devenit rapid un bestseller, Bastarda Istanbulului, începe cu povestea unei tinere care se răzgândește să facă avort, peste care se suprapun vocile și frământările mai multor generații de femei și bărbați din Turcia.

Romanul a fost pus sub observația procurorilor imediat după apariție, acum mai bine de zece ani, pe motiv că insultă „caracterul turc”.

„Iranul meu”, de Shirin Ebadi și Azadeh Moaveni

Shirin Ebadi e prima femeie judecător din Iran și unul dintre cei mai importanți apărători ai drepturilor omului din țara ei. E și prima femeie din lumea musulmană care a primit Premiul Nobel pentru Pace, în 2003, pentru lupta ei pentru democrație și drepturile femeilor și copiilor.

Cartea asta, o bijuterie de istorie, biografie și cunoaștere, a fost publicată prima dată în Statele Unite, după ce Shirin Ebadi a dat în judecată guvernul american, obligându-l să ridice interdicția de publicare în SUA a autorilor din țările aflate sub embargo american.

Și nu poate fi citită în Iran, un stat teocratic, condus de Liderul Suprem Khamenei, care nu tolerează nici acum, după zeci de ani de crime extrajudiciare, opiniile critice la adresa regimului și care-și judecă cetățenii după coduri religioase din secolul VII.

James Baldwin – „Altă țară”

„Altă țară” e un roman în trei părți al lui James Baldwin, expat afroamerican gay și activist pentru drepturi civile în anii ‘60. Atât călătoriile lui Baldwin în Paris și Istanbul, cât și relația lui de dragoste-ură cu Statele Unite, sunt prezente în roman, scris în decursul a 14 ani și publicat în 1962.

Cartea relatează încercările unui grup de prieteni din Greenwich Village, New York, de a se adapta la o lume fără Rufus Scott, un jazzman de culoare care se sinucide după o relație violentă cu o femeie albă sudistă.

„Altă Țară” pătrunde cu multă sensibilitate în subiecte tabu pentru America anilor ‘60: relații inter-rasiale, homosexualitate, abuz sexual, segregare, sănătate mintală. Politicul și personalul se îmbină într-o narațiune onestă, dură, care scoate la înaintare anxietățile unor artiști în criza vârstei de mijloc.

Chinua Achebe – „O lume se destramă”

„O lume se destramă”, primul roman al autorului nigerian Chinua Achebe, gravitează în jurul tensiunii dintre viața tradițională africană și modernitate. Romanul, publicat în 1958, explorează viața unui trib nigerian în perioada precolonială și schimbările survenite odată cu sosirea europenilor în Africa la sfârșitul secolului al XIX-lea.

O lume se destramă” e considerat unul dintre cele mai importante romane africane, fiind și primul romanul african scris în limba colonialiștilor: engleza. În engleză, Achebe a reușit să ajungă la un public pe cât se poate de variat, sfidând percepțiile eurocentrice asupra africanilor, portretizați ca fiind ori exotici ori sălbatici, dar niciodată oameni întregi. Cartea urmărește traseul lui Okonkwo, un fermier și războinic renumit în trib, exilat după ce omoară accidental un băiat din clan. Când revine cu familia lui din exil, oamenii albi și-au început misiunea de civilizare în satul lui.

Analiza completă a volumelor cenzurate, pe „Scena 9”.