Octavian Țîcu își propune să transforme Chișinăul într-un oraș european, prin implementarea unui plan urbanistic general
2048
Chișinăul nu are în prezent o identitate urbană, fiindcă foștii primari ai capitalei, exceptându-l pe „primarul nostru exemplar” Nicolae Costin, nu au adoptat un plan urbanistic general sau zonal.
Declarația îi aparține candidatului la funcția de primar al Chișinăului din partea Partidului Unității Naționale (PUN), Octavian Țîcu.
„Acest lucru a făcut ca Chișinăul nostru să arate absolut monstruos în unele sectoare”, a afirmat Țîcu astăzi, într-o conferință în cadrul căreia și-a prezentat strategia urbană pentru municipiul Chișinău, alegând o locație sugestivă - în fața fostei clădiri a cinematografului „Gaudeamus”, care a aparținut Ministerului Culturii și a fost cedată unui agent economic care s-a apucat s-o demoleze.
Candidatul PUN a declarat că, în prezent, în capitală sunt peste 500 de construcții neautorizate și 87 de litigii în judecată cu privire la construcțiile ilegale.
Responsabili de această situație s-ar face, în opinia lui Țîcu, Partidul Liberal și fostul primar Dorin Chirtoacă. Ultimul ar trebui să le spună chișinăuenilor „cum a ajuns viceprimarul Nistor Grozavu responsabil pe domeniul construcțiilor”, cum au funcționat schemele de corupție ce au dus la înflorirea mafiei imobiliare.
Pentru a redresa situația și a transforma Chișinăului „într-un oraș european”, atractiv pentru investiții, Țîcu propune planuri urbanistice general și zonal, care să stabilească în mod clar normele în construcții pe teritoriul capitalei, să includă suburbiile și șoselele de centură.
Octavian Țîcu este de părere că orașul nu trebuie să se dezvolte „în interior”, din contul terenurilor de joacă și al spațiilor verzi, dar din cel al terenurilor de la marginea orașului și din suburbii.
08.02.2024
12:30
24.11.2022
10:13
10.10.2022
10:54
25.09.2022
17:04
12.06.2021
17:07
15.04.2021
16:30
12.02.2021
11:53
04.01.2021
13:50
03.10.2020
16:27
15.09.2020
16:03
31.08.2026
02:45
31.08.2026
02:41
31.08.2026
00:53
31.08.2026
00:20
30.08.2026
23:48
30.08.2026
23:10
30.08.2026
22:53
30.08.2026
22:03
30.08.2026
21:41
30.08.2026
19:37
30.08.2026
19:34
30.08.2026
19:33
30.08.2026
19:04
30.08.2026
18:30
30.08.2026
18:14
30.08.2026
17:15
30.08.2026
16:08
30.08.2026
15:57
30.08.2026
14:55
30.08.2026
14:17
30.08.2026
14:13
30.08.2026
14:10
30.08.2026
13:44
30.08.2026
13:14
30.08.2026
12:47
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
Colegiul Medicilor cere continuitate la medicamente pentru bolnavii de cancer, în timp ce Bolojan promite rezolvarea blocajelor de aprovizionare în câteva zile
Corina Călugăru discută cu reprezentanta AUF extinderea și consolidarea educației francofone în Republica Moldova


















