Roger Federer, copleșit de emoții la intrarea în Hall of Fame: „Tenisul a devenit țesătura vieții mele”

Roger Federer și-a rememorat parcursul în tenis și le-a mulțumit tuturor celor care l-au sprijinit de-a lungul unei cariere extraordinare.

Discursul rostit de Roger Federer în seara includerii sale în International Tennis Hall of Fame a fost profund emoționant, memorabil și presărat cu momente de umor fin. Ceremonia de la Newport a fost un moment emblematic, care a încununat cariera de neuitat a superstarului elvețian, ajuns acum la 45 de ani.

Federer a glumit spunând că discursul său ar putea dura până la răsăritul soarelui, având în vedere de câte ori a trebuit să se oprească pentru a-și stăpâni lacrimile. În realitate, Roger a vorbit din inimă, așa cum a făcut întotdeauna pe și în afara terenului.

„Este extraordinar să te vezi într-un asemenea loc, să pășești prin Hall of Fame, să te cufunzi în istoria acestui sport. Pentru mine, asta înseamnă enorm”, a spus Federer.

„Să citesc poveștile celor mai mari eroi ai mei și să realizez, adică să realizez cu adevărat pentru prima dată, că și eu am un loc aici... Este una dintre cele mai mari onoare ale vieții mele.”

Legenda elvețiană a subliniat că, deși acum face parte din Hall of Fame, faima nu a fost niciodată scopul său principal. Ceea ce și-a dorit cu adevărat a fost să-și petreacă viața făcând ceea ce iubește cel mai mult.

„Jucăm tenis, suntem jucători de tenis. Pentru mine, despre asta este vorba: despre plăcerea jocului”, a spus Federer.

„Da, acest sport presupune muncă și antrenament. Dar plăcerea de a juca a fost întotdeauna cea care m-a purtat înainte. Iar când munca și jocul se îmbină, acela este cel mai frumos sentiment dintre toate.”

Federer i-a purtat apoi pe fani înapoi în Elveția, în orașul său natal, amintindu-și de perioada în care, la doar 13 ani, era copil de mingi la Basel.

„Stăteam lipit de peretele din spate, cu mâinile la spate și ochii pe minge. Nu voi uita niciodată cum arăta jocul de acolo și ce simțeam”, a povestit Federer.

„Emoția de a sta atât de aproape de jucători, de a le da mingea, de a le întinde prosopul, de a-i vedea transpirând, luptând, încercând să găsească soluții — dificultatea, intensitatea. Îmi amintesc că, în dimineața următoare, nu-mi mai simțeam picioarele. Să stai în picioare toată ziua înseamnă multă muncă.”

La acel moment, adolescentul Federer era deja îndrăgostit de tenis de aproape un deceniu. Părinții săi, Lynette și Robert, i-au povestit că a pus pentru prima dată mâna pe o rachetă la vârsta de trei ani.

„Racheta de lemn a tatălui meu, exact. Am crescut cu rachete de lemn și mingi albe de tenis, atât de bătrân sunt”, a glumit Federer.

„Racheta era atât de grea încât jucam și forehandul, și backhandul cu două mâini. Cine ar fi crezut că voi ajunge un jucător care lovește cu o singură mână?”

Acesta a fost aproape singurul moment în care Federer a vorbit concret despre stilul său de joc. A petrecut foarte puțin timp amintind recordurile sau performanțele impresionante care l-au consacrat.

În schimb, a preferat să se concentreze asupra detaliilor aparent mărunte, dar pline de semnificație: cele peste 5.000 de bentițe purtate de-a lungul carierei și cele peste 7.000 de perechi de șosete. Federer obișnuia să poarte două perechi la fiecare meci, iar la un tur inaugural de Wimbledon a ajuns chiar la trei perechi.

„Dar, în realitate, nu există nicio modalitate de a măsura ce înseamnă pentru mine să fiu aici”, a spus Federer. „Este greu de exprimat în cuvinte, dar voi încerca.”

În copilărie, Federer a fost înconjurat de numeroase sporturi. Totuși, tenisul a rămas întotdeauna „evenimentul principal” al vieții sale.

„Tenisul a devenit parte din țesătura vieții mele. Mama avea un loc de muncă cu normă întreagă, dar găsea timp să lucreze la biroul de acreditări de la Swiss Indoors și probabil că a făcut ecusoane pentru unii dintre voi”, a povestit Federer.

„Tot ea era cea care îmi organiza lecțiile, mă înscria la meciuri și îi susținea pe antrenorii mei. Mama făcea ca toate lucrurile să se întâmple. Mulțumesc, mamă. Și ea juca tenis la clubul nostru local.”

„Mi s-a spus că și tata juca. Glumesc. Știe de glumă. Îi place să glumească. Le mulțumesc atât mamei, cât și tatălui meu pentru tot timpul petrecut pe teren alături de mine.”

Federer și-a descris tatăl drept „adevăratul RF” și și-a amintit că „Robbie” îi interzicea să trimită mingi foarte înalte împotriva lui. Această regulă l-a obligat să caute mereu lovituri curate și mai plate, ajutându-l să dezvolte un stil mai agresiv.

Poate cel mai emoționant moment al discursului a fost omagiul adus soției sale, Mirka, despre care a spus că „mă inspiră în fiecare zi”. Ea a fost și cea care l-a prezentat în cadrul ceremoniei.

„Mirka este persoana care mi-a arătat cum să fiu mai concentrat asupra tenisului și, în același timp, să mă bucur de toate celelalte lucruri”, a spus Federer.

„Este o mamă minunată pentru cei patru copii ai noștri, cea care face posibil imposibilul în viețile noastre. Ea și cu mine ne prindem de mână și trecem prin ziduri. Multumesc.”

Federer a subliniat că, de-a lungul întregii sale cariere, a încercat „mai presus de orice să rămână fidel lui însuși”.

„Am încercat să-mi arăt dragostea pentru joc. Pentru că pentru mine a contat cu adevărat și am vrut să conteze și pentru voi”, a spus Federer.

„Am vrut să merit atenția voastră, să merit faptul că veniți să ne vedeți, pentru că oamenii nu sunt obligați să vină la meciurile noastre. Vin pentru a fi distrați, inspirați, entuziasmați. Ar putea oricând să aleagă să meargă în altă parte, dar au ales tenisul, ne-au ales pe noi.”

Deși nu mai participă la competiții, Federer a declarat clar că tenisul va rămâne întotdeauna în centrul lucrurilor care contează cel mai mult pentru el. Sportul i-a oferit totul, motiv pentru care evită să vorbească despre un adevărat rămas-bun.

„Acest băiat din Basel vă mulțumește pentru această onoare incredibilă”, a spus Federer.

„Și vă mulțumesc vouă, tuturor, pentru că ați împărtășit cu mine călătoria care ne-a adus împreună.”