Octavian Țâcu aduce acuzații grave partidelor care se declară UNIONISTE: „Trebuie să fii CRETIN, plătit sau rău intenționat ca să mă ataci cu asemenea acuzații”
3641
Istoricul Octavian Țâcu, care ieri a fost criticat pentru declarația: „Decât frate cu „oligarho-unioniști”, care au apărut în ultimul timp în R. Moldova, mai bine solidar cu un rus sau găgăuz care luptă împotriva dictaturii”, a venit cu o reacție pe pagina sa de Facebook. Acesta acuză partidele care se declară unioniste că nu fac altceva decât să îndeplinească „instrucțiunile de la GBC”.
„Cred că am fost suficient de explicit în a spune că a apărut o nouă specie de „oligarho-unioniști” și nu am zis că toți unioniștii sunt la fel. Din contra, ieri am constatat că majoritatea românilor/moldovenilor din R. Moldova sunt oameni frumoși și onești, iar nedumeririle și temerile lor sunt firești, multe dintre ele și pentru mine sunt la fel: că nu sunt reprezentați politic de niciun partid; că nu au încredere în Maia Sandu și Andrei Năstase; că aceștia vor națiune civică moldovenească; că au fost alungați de la proteste etc.”, scrie acesta.
De asemenea, Țâcu spune că a constatat că mai există o categorie de unioniști. „Aceștia, sinceri sau electorali, sunt atașați de anumite partide de factură unionistă, cum ar fi Partidul Liberal, PUN sau PNL și care se întrec între ei în a demonstra cine este mai unionist și evident că prin a mă ataca își apără propriile interese politice sau/și îndeplinesc instrucțiunile de la GBC”.
Istoricul mai adaugă faptul că nu trebuie să demonstreze nimănui că este român și că România e țara sa, alături de R. Moldova, care tot este un stat românesc.
„Trebuie să fii cretin, plătit sau rău intenționat ca să mă ataci cu asemenea acuzații. Dar dincolo de aceste atribute ale identității mele românești, spre deosebire de restul „unioniștilor” politici am avut curaj și demnitate ca ministru să arăt că românii din R. Moldova sunt curați și luptă cu corupția. Pentru că ce am făcut prin deconspirarea schemelor de corupție nu a făcut niciun unionist! Din contra, „unioniștii” liberali s-au ascuns prin tufari, lăsându-mă singur să mă lupt cu bandiții prin procese și judecăți, iar „unioniștii” peleriști Hadârcă, Guțu și Saharneanu l-au numit pe Bodișteanu ministru, care peste un an s-a vândut cu tot cu chiloți la PD”, a mai adăugat Țâcu.
Menționăm că, ieri, și vicepreședinta Partidului Unității Naționale, Ana Guțu, i-a reproșat lui Țâcu faptul că ar fi un „pretins „unionist” filorus și filogăgăuz” care ar urmări funcții și de aceea ar merge de la un partid la altul.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”


















