Reformarea informării

Sermne diacritice

Ultimul Barometru de Opinie Publică, lansat joi de Institutul de Politici Publice, le-a picat bine celora care spun că R. Moldova ar fi „târâtă” înspre Europa în pofida dorinței majorității cetățenilor ei, că moldovenii ar prefera de fapt o altă construcție geopolitică, pe cea proiectată de musculosul Putin, atletul credinței pravoslavnice și al familiei „tradiționale”. Nici măcar rezultatele alegerilor care contrazic această „impresie” nu-i pot opri să repete același lucru, de parcă sondajele ar conta mai mult decât ceea ce spun alegătorii prin votul lor. Sub influența cifrelor, oricât de contradictorii ar fi acestea, până și unii comentatori încep a-și pierde „orientarea” și încrederea în rațiunea și logica concetățenilor lor, întrebându-se alarmați: quo vadis, Republica Moldova?

Întrebarea însă e prea generală. Aceasta trebuie nuanțată în funcție de ceea ce reflectă cu adevărat sondajele. Iar acestea reflectă nu atât ce cred cetățenii noștri despre UE, cât cum se schimbă atitudinea lor față de obiectivul integrării europene în funcție de atitudinea față de guvernanți. Nu există niciun motiv ca atitudinea față de Europa să fi schimbat radical în cele câteva luni câte s-au scurs de la ultimele alegeri parlamentare. Însă, există suficiente motive ca cetățenilor să le fi displăcut comportamentul puterii. De ce o parte din cetățenii noștri confundă acțiunile partidelor de guvernământ și „realitățile” pe care le „produc” acestea cu imaginea Uniunii Europene e o altă întrebare care, de asemenea, rămâne fără răspuns.

Dacă e să luăm cifrele în serios, și trebuie să le luăm în serios, întrebarea firească nu e încotro se mișcă R. Moldova, ci încotro se mișcă partidele de la guvernare – PLDM, PD și, într-o oarecare măsură, PCRM. Să nu ne ascundem după deget: nu UE, ci partidele care o reprezintă au reușit să ne dezamăgească și să ne dezguste în câteva luni de la alegeri. Aici facem referință la modul în care s-a „negociat” timp de două luni formarea APME, prăbușirea și, apoi, „stabilizarea” leului, și, firește, jaful de la BEM.

Circa 72 la sută din cetățenii R. Moldova consideră că problemele de la BEM au fost generate de „jocurile murdare” ale unor persoane de la guvernare. Tot „jocurile murdare ale unor persoane din spatele guvernării” și „problemele financiare” de la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank sunt factorii care, din punctul de vedere al majorității cetățenilor R. Moldova, au dus la deprecierea leului, depreciere care i-a sărăcit pe mulți. Nu e o surpriză faptul că majoritatea văd drept prima măsură de îmbunătățire a situației social-politice din R. Moldova „schimbarea conducerii țării”, combaterea corupției fiind cea de-a doua.

PLDM și PD mai pot fi considerate partide proeuropene, dacă modul lor de a guverna au compromis, conform BOP, nu numai imaginea UE, ci și a democrației în general? – aceasta ar trebui să fie întrebarea hamletiană a comentatorilor politici. Dacă e să analizăm parcursul lor în al șaselea an de guvernare, în afară de semnarea Acordului de Asociere cu UE, a cărui îndeplinire ridică serioase semne de întrebare, există multe motive de îndoială în acest sens. Baterea pasului pe loc în reformarea justiției, a procuraturii, administrației publice locale, mimarea independenței CNA și CNI, sabotarea luptei cu corupția, lipsa transparenței în domeniul bancar și mass-media, atitudinea pasivă față de propaganda Rusiei nu cadrează cu retorica proeuropeană a partidelor respective. Doar în educație s-a făcut mai mult, și datele BOP relevă acest lucru. Și tocmai ministrul Maia Sandu este cea mai puțin agreată de aliatul comunist al PLDM și PD. Până la urmă, alegătorii vor fi cei care vor decide dacă partidele în cauză merită „titulatura” pe care o afișează. Aceasta se va întâmpla foarte curând, la 14 iunie.

Problema care va trebui rezolvată cât mai urgent de adepții adevărați ai integrării europene e să „desprindă” imaginea UE de imaginea partidelor locale. Să se facă în așa fel ca reputația și beneficiile, avantajele UE să devină factori „autonomi”, ca obiectivul aderării la UE să nu fie „monopolizat”, să nu depindă de lăcomia și nesimțirea guvernanților, de jocurile politicianiste, de propaganda și diversiunea Rusiei. O soluție o putem găsi, analizând mai atent datele aceluiași BOP. Dacă ar fi să aleagă în cadrul unui referendum între aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană sau Uniunea Vamală (inexistentă, de altfel, transformată în Uniunea Economică Eurasiatică), respondenții cu nivel de educație „înalt” ar prefera UE în proporție de 46,4 la sută față de 37,6 la sută pentru UV. Este o opțiune radical diferită de cea a majorității, și e bazată pe cunoștințe, nu pe reflexe condiționate sau aparențe. Cu alte cuvinte, informația, cunoștințele sunt soluția care ar scoate Republica Moldova de sub pericolul restaurației, revanșei imperiale ruse.

Din păcate însă, nici la capitolul reformarea informării nu stăm mai bine decât la cele enumerate mai sus.