Nicolae Negru // Primul Ciocoi, primul Chicu

Semne diacritice

Este șeful diplomației moldave, Aurel Ciocoi, o nătăfleață pe care îl ia gura pe dinainte, care chiar crede în caracterul „civil” al războiului moldo-rus din 1992 sau declarația sa privind rolul „pozitiv” al armatei ruse în vărsările de sânge pe Nistru a fost o minciunăconștientă, spusă la comandă, cu un scop bine determinat?

Doi miniștri, aceeași „eroare”

Răspunsul la această întrebare ar fi fost mai simplu, dacă exact aceeași „eroare” nu ar fi comis-o și Nicu Popescu, ale cărui capacități intelectuale și competență nu le putem pune la îndoială (o ilustrează și întrebările pe care le-a formulat recent la adresa premierului Ion Chicu). Popescu a calificat războiul din 1992 ca „război civil” aflându-se la București, ceea ce nu pare să fi fost întâmplător.

E grăitor faptul că Ciocoi a încercat să o facă pe prostul, dând vina pe „aprecierea haotică a trecutului”, dar Alexandru Tănase a demonstrat cu lux de amănunte falsitatea ideii că în Republica Moldova nu ar exista o apreciere clară a evenimentelor din 1992, pe care să se bazeze în activitatea lor niște funcționari responsabili (și inteligenți, firește): la 6 decembrie 1991, Mircea Snegur, Alexandru Moșanu și Valeriu Muravschi au trimis Consiliului de Securitate al ONU un apel în care protestează împotriva ocupației din 3 decembrie 1991 a orașelor Grigoriopol, Dubăsari, Slobozia, Tiraspol și Râbnița de către Armata 14; Rusia recunoaște, prin semnătura lui Elțin, pe acordul moldo-rus din 21 iulie 1992, că a fost „parte a conflictului” în războiul de pe Nistru; Despre rolul de agresor al Rusiei se vorbește și în hotărârea CtEDO în cazul lui Ilie Ilașcu. Curtea Constituțională a Republicii Moldova, constata, la în decembrie 2013, că Rusia a ocupat de facto o parte a teritoriului Republicii Moldova.

Pe placul lui Dodon

Faptul că Ciocoi nu demisionează și nici nu i se cere să plece din funcție e un indiciu că a făcut pe placul lui Dodon (Chicu nu contează). Prostia sau slugărnicia ineptă nu se pedepsesc la noi, decât dacă deranjează pe „coordonator”, vechi sau nou. Iar pe Dodon nu-l poate deranja ceea ce a declarat, nu o singură dată, el însuși: că trupele ruse „mențin pacea” în urma războiului civil de pe Nistru și plecarea acestora ar destabiliza situația. Dodon a afirmat înaintea lui Ciocoi, de la tribuna Adunării General a ONU, că necesitatea aflării trupelor ruse pe teritoriul Republicii Moldova va dispărea după ce se va găsi soluția politică finală pentru reglementarea conflictului transnistrean.

Moscova a obosit să tot spună aceasta de la toate tribunele, acum, în duet cu Chișinăul oficial, vocea ei sună mai convingător. O mioriță avocată a lupului, care i-a sfârtecat și i-a ocupat o treime din stână, - ce poate fi mai „înduioșător”, mai grotesc?De ce crede „miorița” că „lupul” își va retrage trupele după ce va obține soluția dorită a conflictului transnistrean, dacă dorința lui e să aibă o bază militară pe Nistru?

Sensul politicii „echilibrate”

Acesta e de fapt sensul politicii externe „echilibrate”, pe care Dodon a expus-o și în fața corpului diplomatic, poruncindu-le ambasadorilor să nu facă „geopolitică”: să fie „neutri”, adică să nu se alăture eforturilor Occidentului în a determina Rusia să-și retragă trupele de pe teritoriul Republicii Moldova. Pentru „echilibru”, Dodon întinde după pomană ambele mâini, stânga spre Rusia și dreapta spre UE.

Vă pare absurd? Da, e o absurditate cât Președinția reparată cu banii lui Erdogan de mare, dacă privim lucrurile din punctul de vedere al unui stat normal, dar dacă se urmărește transformarea Republicii Moldova într-un stat vasal Rusiei, politica „echilibrată” e calea cea mai sigură de atingere a acestui obiectiv.

Dodon s-a arătat, de formă, „impacientat” (expresia lui Petru Bogatu) de ecoul provocat de Ciocoi în rândurile veteranilor războiului de pe Nistru, care au simțit pe pielea proprie acțiunile „pacificatoare” ale Rusiei. Deranjul lui Dodon e legat doar de campania electorală. Demnitatea e o noțiune străină pentru el.

Toți idioții utili

Rolul lui Nicu Popescu în „politica externă echilibrată” e de pionier. El a fost primul Ciocoi, „restabilind” relațiile cu Rusia din genunchi, de pe poziția partenerului „vinovat”, care își face „mea culpa”. Respectiv, Maia Sandu a fost primul Chicu, foarte ocupată cu „dezoligarhizarea” și „neutră” față de relațiile externe, oferindu-i lui Dodon posibilitatea să sonorizeze politica vasală Rusiei de la tribuna ONU.

Ca să fim obiectivi, a avut un rol de idiot util și Andrei Năstase, l-a jucat cu brio la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. După Voronin, au fost și Maia Sandu, și Andrei Năstase victimele „farmecelor” lui Dmitri Kozak.