Nicolae Negru // Președinte pe vremea când a ars Filarmonica

Semne diacritice

La omu` sărac nici boii nu trag. A ars Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”, a cărei restaurare ne va costa câteva sute de milioane de lei. Ca să nu mai vorbim de pagubele de ordin cultural, care nu pot fi recuperate. Sediul a ars „profesionist”, două zile, solicitându-le pompierilor un efort extraordinar, așa încât, volens-nolens, te întrebi dacă nu a „contribuit” cineva în mod intenționat la incendiu. Unii au și sărit cu ideea că Filarmonica ar merita să fie plasată în alt loc, mai larg, mai degajat, iar în locul ei ar trebui să apară ce? Un Skytower 2 sau 3? Un bloc rezidențial cu 16 etaje? Din întâmplare, „noua” Filarmonică ar trebui să concureze cu noul sediu al Ambasadei SUA? Memoria locului nu contează în cazul dat?

A fost o perioadă în Chișinău, pe la începutul anilor ’90, când incendiile marcau procesul privatizărilor cvasigratuite. Ca să nu se creeze impresia că istoria se repetă, ca percepția cetățenilor să nu aibă de suferit, Filarmonica Națională trebuie reconstruită la locul ei, acolo unde au frecventat-o Serghei Lunchevici și alți artiști emblematici contemporani, ca Maria Bieșu, Nicolae Sulac, Maria Drăgan, Dumitru Blajinu, Iosif Burdin, Mihai Drăgan, Dumitru Fusu, Ștefan Petrache, Doina și Ion Aldea-Teodorovici… Mulți artiști iluștri care au vizitat Chișinăul fac parte și ei din viața trecută a Filarmonicii Naționale.

Istoria locului nu poate fi neglijată fără motiv serios. Acolo unde e întipărită în memoria noastră culturală și istorică, unde a tronat organic, conferind distincție și recognoscibilitate spațiului din jur, acelui loc aparține Filarmonica.

Putin nu-l primește pe Dodon

Dodon ar putea intra în istorie ca președinte pe vremea când a izbucnit pandemia și a când a ars Filarmonica Națională din Chișinău. Nu va fi uitat, probabil, și trocul său cu Erdogan: mobilă turcească pentru cabinetul prezidențail în schimbul a șapte profesori turci.

Săptămâna trecută, Dodon a admis pentru prima dată că ar putea pierde alegerile prezidențiale. Comentând rezultatele unui sondaj din augut, publicat de IRI, în care intențiile de vot pentru Maia Sandu sunt mai multe decât pentru Dodon, actualul președinte s-a autoîncurajat spunând că de atunci situația s-a mai schimbat în folosul său și că măsurările săptămânale pe care le efectuează (echipa sa?) reflectă acest lucru. Suntem curioși să știm cine plătește aceste studii și dacă cheltuielile se vor regăsi în rapoartele financiare ale lui Dodon.

El se pare să mai aibă o problemă: după cum menționează Ion Buraga în Ziarul NAȚIONAL, au trecut trei luni și ceva de când Dodon nu s-a întâlnit și nu s-a văzut cu Putin. E un „record” care ar putea fi legat de fobia pandemică a președintelui rus, dar, posibil, și de nedorința de a-l mai suporta pe președintele moldav. Problema lui Dodon e cum să explice aceasta putiniștilor noștri. După ce a ridicat „ștacheta” întrevederilor cu Putin la nivel aproape săptămânal, după ce i-a obișnuit pe simpatizanții săi că poate merge le Kremlin ca la Condrița sau Holercani, iată că „mecanismul” relațiilor moldo-ruse „restabilite” pare să scârțâie din nou și candidatul „responsabil” începe să se agite înainte ca „agitația” să fie permisă de Codul Electoral.

Rămâne să vedem când vor veni, dacă vor veni, cele 40-50 mii de tone de motorină promise de Kozak și cele 200 de milioane de euro împrumut care se „renegociază”. Dacă în luna octombrie, aceasta va semăna cu implicarea Rusiei în alegerile prezidențiale și belarusizarea Republicii Moldova. CEC, se vede, e de partea „candidatului responsabil”, dar instanțele judecătorești și Curtea Constituțională i-ar putea strica dispoziția.

Fiindcă veni vorba, CEC a deschis tocmai 17 secții de votare în Rusia. În loc să atace decizia în justiție, să protesteze, vreo cinci candidați au scris o plângere la Bruxelles. Halal luptă pentru alegeri libere și corecte!

E ceva în neregulă cu noi?

Există și o veste bună. Relativ bună. Conform sondajului IRI, România aproape că detronează Rusia în topul binefăcătorilor Republicii Moldova. Ne mișcăm încet, dar în direcția corectă. În Chișinău a și detronat-o! La întrebarea „care țară e cel mai mare donator pentru Republica Moldova”, 29% din alegători au răspuns că UE, 17% - Rusia, 16% - România. În Chișinău, România e pe locul doi, cu 18%, Rusia e pe trei, cu 15%, iar UE e pe primul loc, cu 33%. Probabil, chișinăuenii sunt nițel mai bine informați decât cetățenii din provincie.

Partea „paradoxală”, ciudățenia acestui rezultat e că Rusia, spre deosebire de UE, în general, și România, în particular, nu ajută Republica Moldova. Ei i se atribuie merite care nu-i aparțin. Rusia se situează, ca donator, înaintea SUA, pe care o citează doar 5% din alegători, și pe plan național, și pe Chișinău, în condițiile în care asistența financiară a SUA către Republica Moldova depășește până acum suma de 1,5 miliarde de dolari, iar a Rusiei este în minus, dacă punem la socoteală pierderile noastre din cauza embargourilor și a taxelor vamale introduse de Moscova la produsele moldovenești! Nu e ciudat să mergi pe un drum construit de americani (cum e Sărăteni-Soroca, de exemplu) și să spui că e construit de ruși? De ce unii moldoveni nu numai că nu observă acțiunile „neprietenești” ale Rusiei (cum ar fi ocuparea Transnistriei, Crimeii, tarifele exagerate pe care le plătim pentru gazele naturale), dar îi atribuie și lucrurile bune pe care le fac SUA, UE, România? E ceva în neregulă cu noi, nu-i așa?