Politica urii
5417
Semne diacritice
Eșecul de joi, când nu s-a adunat numărul necesar de voturi pentru includerea sintagmei „integarea europeană” în Constituția Republicii Moldova este plata PD pentru resentimentele pe care le-a provocat foștilor săi aliați PLDM și PL.
PLDM a văzut în această inițiativă „intenția PD a de a scoate în afara cadrului constituțional pe oricine care se pronunță împotriva integrării europene, drept o manifestare a caracterului său dictatorial profund antieuropean”, o acțiune prin care se confundă „UE cu Uniunea Sovietică”. Chiar așa? Cât de mare trebuie să fie supărarea deputaților liberali-democrați ca să interpreteze lucrurile în acest fel? Faptul că în Constituție s-a fixat că „Forma de guvernământ a statului este republica” nu înseamnă interdicție pentru cei care se pronunță pentru monarhie, ci doar că trecerea la monarhie va necesita amendarea Constituției.
Similar, dacă „integrarea europeană” devenea un obiectiv constituțional, aceasta nu scotea în afara „cadrului constituțional” opțiunea estică, ci doar o condiționa cu obținerea a 2/3 de voturi în Legislativ, asigurându-se astfel o oarecare stabilitate geopolitică. Fiți de acord că aflarea pe două scaune, oscilarea permanentă Vest-Est a devenit cam obositoare și are un impact negativ, distructiv, pe toate planurile, politic, economic, social. Acum Dodon triumfă datorită resentimentelor lui Ghimpu și Deliu față de Plahotniuc. A unor resentimente justificate, trebuie să recunoaștem. Dar care nu îndulcesc pilula eșecului de joi.
Pe de altă parte, mirarea lui Candu că liberalii și liberal-democrații au boicotat inițiativa PD, ba chiar au ieșit din sală (ceea ce, într-adevăr, a fost un exces), e mirarea soțului care nu înțelege de ce soția maltratată de el reacționează supărată la niște propuneri raționale. E ca mirarea lui Putin că „poporul frățesc” ucrainean are o atitudine ostilă față de el, după ocuparea Crimeii.
Resentimentele sunt un factor politic care nu poate fi neglijat. „Iraționalitatea” de azi a PLDM și PL este consecința unor acțiuni „iraționale” de ieri ale liderului PD. (De exemplu, de ce a fost nevoie de arestarea și suspendarea lui Chirtoacă din funcția de primar, dacă nici până azi, la un an și jumătate, justiția nu a acumulat probele necesare pentru a-l judeca? Credea Plahotniuc că Ghimpu nu îi va putea răspunde?)
Nu are rost să speculăm dacă liderul PD a fost sincer, a dorit cu adevărat ca în preambulul Constituției să fie fixat dezideratul respectiv. Contează rezultatul. Contează că la noi prevalează politica resentimentelor, a urii, ca să fim mai expliciți. Și mâine, poimâine, după alegerile parlamentare, ura ne poate duce într-un nou impas, în imposibilitatea de a forma un guvern proeuropean.
Plahotniuc trebuie să-și dea seama că problema nu e în faptul că Ghimpu și Deliu au pus condiții, ci în faptul că el nu îi respectă, eufemistic vorbind. Dacă a hotărât să devină politician, liderul PD trebuie să se comporte ca un politician, adică să practice arta posibilului, a dialogului, nu a dictatului sau șantajului. Republica Moldova nu trebuie transformată într-o oarecare companie din holdingul său.
13.08.2025
11:00
16.04.2025
14:43
30.12.2024
09:11
27.12.2024
09:10
23.12.2024
09:14
20.12.2024
09:13
16.12.2024
09:14
13.12.2024
09:14
09.12.2024
09:12
06.12.2024
09:13
02.12.2024
09:11
29.11.2024
09:05
13.09.2026
00:02
13.09.2026
00:01
12.09.2026
23:38
12.09.2026
23:29
12.09.2026
23:19
12.09.2026
23:08
12.09.2026
22:09
12.09.2026
21:16
12.09.2026
21:07
12.09.2026
20:55
12.09.2026
20:41
12.09.2026
19:58
12.09.2026
19:54
12.09.2026
19:28
12.09.2026
19:14
12.09.2026
19:11
12.09.2026
18:04
12.09.2026
16:55
12.09.2026
16:47
12.09.2026
15:54
12.09.2026
14:47
12.09.2026
14:28
12.09.2026
14:27
12.09.2026
14:15
12.09.2026
14:04
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!















