Nicolae Negru // Mărimea contează în geopolitică

Semne diacritice

Mass-media cu talk-show-uri de la noi își confirmă lipsa de interes pentru evenimentele din afară, chiar și atunci când acestea pot afecta soarta Republicii Moldova, cum a fost discuția (prin videoconferință), din 7 decembrie, între președintele SUA, Joe Biden, și președintele rus, Valdimir Putin. Deși e puțin probabil ca ei să-i fi rostit numele, subiectul principal fiind concentrarea neobișnuită de trupe ruse la hotarul Rusiei cu Ucraina, o eventulă escaladare a situației în conformitate cu scenariile elaborate de Moscova, dezvăluite de ziarul german „Bild”, nu-i privește doar pe ucraineni, ci ar pune la grea încercare stabilitatea și securitatea statului moldav. Dacă tancurile ruse trec frontiera și reușesc să ajungă până la Nistru, nu există nicio garanție că ele se vor opri acolo.

Putin se jură, firește, că nu ar avea asemenea intenții, dar, în același timp, avertizează că Occidentul ar călca niște linii roșii atunci când ajută Ucraina să se apere în fața unei eventuale agresiuni rusești, el cere „garanții” în scris că NATO nu se va extinde spre est și nu o va admite pe Ucraina sub umbrela sa protectoare. Cu alte cuvinte, el vrea garanții că Ucraina va rămâne fără garanții de securitate. De altfel, condiția neutralității Repubicii Moldova, cu trupe ruse pe teritoriul ei, condiție pe care o pune mereu Moscova, reflectă aceeași abordare perversă: să i se garanteze Rusiei că NATO nu va sări să apere independența și integritatea teritorială a statelor din vecinătatea ei. Putin declară, pe de o parte, că se teme de NATO și se opune apropierii Alianței Nord-Atlantice de hotarele Rusiei, dar, pe de cealaltă parte, el consideră că Ucraina, Republica Moldova, Georgia și alte state din perimetrul fostei URSS nu au dreptul să se teamă de Rusia și să încerce să se protejeze de ea, deși, spre deosebire de NATO, care nu are pretenții teritoriale față de nimeni, Rusia are pretenții teritoriale față de fostele „republici-surori” și nutrește planuri revanșarde de refacere, într-o formă sau alta, a URSS.

(Unii politicieni de pe Bâc își fac iluzia că, renunțând la umbrela NATO, îi pot asigura Republicii Moldova integrarea în UE. Deși nu declară deschis, Rusia se opune și extinderii UE spre est, căci, ca și NATO, atrăgând fostele „republici-surori” ale Rusiei, UE subminează acelelași visuri de măreție ale lui Putin. El a pus în aplicare bâta economică, pentru a preîntâmpina semnarea Acordului de asociere UE - Republica Moldova, și s-a opus semnării Acordului de asociere între UE și Ucraina, promițându-i lui Ianukovici 15 miliarde de dolari, dacă nu semnează.)

Evident, dacă i s-ar cere, Rusia ar da garanții în scris că nu va ataca Ucraina și nu ar fi prima dată când ar jura că va respecta suveranitatea și integritatea teritorială a statului ucrainean. În 1994, ea semnat, împreună cu SUA și Marea Britanie, la Budapesta, un asemenea document, cu condiția ca Ucraina să renunțe la armele nucleare sovietice. Ucraina a renunțat, dar „garanția” rusă nu a ținut decât 20 de ani!

Deși în presa americană au apărut articole de opinie în care președintele SUA este îndemnat să-i recunoască Rusiei dreptul la sfera sa de influență, Biden nu a satisfăcut pretențiile lui Putin de a stabili linii roșii pentru NATO, avertizînd că SUA și aliații săi „vor răspunde cu măsuri economice ferme și de altă natură în cazul unei escaladări militare”. „Preşedintele Statelor Unite consideră că orice ţară trebuie să poată „alege liber" cu cine să se asocieze”, a informat Jake Sullivan, consilierul prezidențial pentru securitate națională, citat de Radio Europa Liberă. El nu exclude că Occidentul va folosi „pârghia” gazoductului „Nord Stream 2”, dacă Putin „își va asuma riscul de a invada Ucraina”. Posibilitatea aceasta a fost confirmată și de noul cancelar german Olaf Scholz.

De facto însă, deși spune „Niet”, Occidentul menajează orgoliul lui Putin și se conformează liniilor roșii trase de el în Europa. NATO, deși nu spune „Nu” admiterii Ucrainei și Georgiei, lasă să se înțeleagă că ușa nu li se va deschide în viitorul apropiat, ci mai curând la calendele grecești, iar statelor Parteneriatului Estic nici măcar nu le se promite la Bruxelles (sau la Berlin și Paris), o perspectivă europeană. Parafrazându-l pe Orwell, am putea spune că toate statele sunt suverane și independente, numai că unele state sunt mai suverane și mai independente decât altele. Să fim sinceri: mărimea contează în geopolitică, iar Putin dorește un document care să confirme mărimea Rusiei.