Între Iași și Chișinău
6750
Semne diacritice
În timp ce Chișinăul era în așteptarea unui nou „protest de amploare” anunțat de opoziție,
Participarea unui număr mare de primari ai localităților din stânga și dreapta Prutului a imprimat discuțiilor un caracter cât se poate de pragmatic și concret. Tonul discuției l-a dat primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica, vorbind despre cele mai importante proiecte care să conecteze Republica Moldova la sistemul energetic, la rețeaua de transport, la spațiul economic și cultural al României.
Realizarea acestor obiective, ca și crearea spațiilor comune pe plan informațional, cultural, educațional, economic, comercial, a căror viteză lasă de dorit, depinde în ultima instanță de voința politicienilor de
Concluzia e că acțiunile idealiste (cum ar fi Marșul Centenar) și cele pragmatice se împletesc, se completează reciproc într-un efort rațional, calculat, sistemic.
Unii participanți la conferințele despre reîntregirea neamului au reușit să ajungă la timp și la protestul de
Manifestațiile de duminică pot fi considerate un succes pentru PPDA-PAS-PLDM, deși nu e meritul lor în acest caz, „marea de oameni” care a răspuns apelului de a veni la protest a fost vizibil mai redusă ca data trecută. Efectul electoral scontat i-a asigurat implicarea lui Șor, ocuparea Pieții Marii Adunări Naționale de iubitorii de mititei gratuiți și modul în care Maia Sandu a reușit să evite confruntarea cu acești oameni „sărmani”.
S-ar putea ca pe 27 august numărul protestatarilor să fie completat de cetățenii revoltați de aceste procedee ticăloase, „mizerabile”, împotriva opoziției „antioligarhice”, „autentic proeuropene”. Însă este evident că sintagma „miting de amploare” trebuie înlocuită cu alta mai potrivită realității. Încercarea de torpilare a protestului nu asigură în mod automat voturi suplimentare PD, ci se pot întoarce ca un bumerang împotriva partidului de guvernământ.
13.08.2025
11:00
16.04.2025
14:43
30.12.2024
09:11
27.12.2024
09:10
23.12.2024
09:14
20.12.2024
09:13
16.12.2024
09:14
13.12.2024
09:14
09.12.2024
09:12
06.12.2024
09:13
02.12.2024
09:11
29.11.2024
09:05
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”















