Nicolae Negru // Forța terorii și forța obișnuinței

Semne diacritice

Cum va arăta Europa, lumea, după războiul din Ucraina? „Neutralitatea” îi determină pe unii politicieni de la noi, dar nu numai de la noi, să evite răspunsul, să tragă de timp, ca nu cumva să greșească, să-i supere pe ucraineni sau pe ruși, înainte de a se încheia un acord de pace sau măcar un armistițiu.

Oricum se va încheia războiul, învingătoare sau învinsă, Rusia nu poate fi absolvită de crimele, de actele teroriste comise în Ucraina (rezoluția care le condamnă, adoptată de Parlamentul European, nu o poate anula nimeni) și relațiile cu un stat terorist, pe toate planurile, nu mai pot fi la fel ca înainte. Business as usual nu mai merge. Ca și Germania după cel de-al Doilea Război Mondial, Rusia va avea de trecut o îndelungată și profundă schimbare interioară, societatea rusă va trebui să se pocăiască, pentru a fi admisă la masa europeană comună.

Faptul în sine al amenințării cu arma nucleară, la care se dedă cu plăcere sadică Putin, i-a determinat să se distanțeze de el până și pe aliații săi cei mai loiali, Xi Jinping, președintele Chinei, și Narendra Modi, premierul Indiei. Ultimul a anulat, din această cauză, întâlnirea anuală tradițională cu liderul de la Kremlin, care s-a ținut de la începutul anilor 2000, cu excepția anului 2020, când au fost opriți de pandemia Covid-19.

Putin înțelege că lațul izolării sale se strânge, nu mai este atât de selectiv în ce privește vizitatorii și participarea sa la tot felul de întruniri regionale, în cadrul CSI și în afara spațiului post-sovietic, ba chiar își așteaptă răbdător omologii pe care mai ieri îi făcea să aștepte el însuși la întâlnirile bilaterale. În comerțul cu alte state, care nu s-au alăturat sancțiunilor economice adoptate de UE și SUA, Rusia face concesii, reduceri generoase de prețuri.

Pentru Putin era și este important să arate cetățenilor săi că, doar cu excepția Ucrainei, nimic nu s-a schimbat în relațiile celorlalte state din cadrul CSI cu Rusia. De ce credeți că Maia Sandu a fost împinsă cu atâta înverșunare să meargă să negocieze cu Putin prețul gazelor? Printre „sfătuitori” s-au înscris și unii idioți utili din partidele proeuropene, dar mulți erau plătiți pentru aceasta, începând cu Dodon. Dacă a văzut că nu merge cu șantajul, Putin a schimbat macazul, a început să afișeze o atitudine mai înțelegătoare, a întredeschis ușa pentru merele moldovenești, a continuat, în loc să reducă, după cum anunțase „Gazprom”, livrarea gazelor spre Republica Moldova și chiar a luat apărarea autorităților noastre, spunând că ele nu blochează gazul spre Tiraspol.

Chiar dacă nu participă la întrunirile CSI, guvernarea PAS nu întreprinde pași pentru a ieși din această organizație pe care Putin vrea să o transforme în URSS 2.0. Liderul PAS Igor Grosu, președinte al Parlamentului, crede că decizia privind CSI trebuie amânată „după ce totul se calmează și războiul se termină”, iar Maia Sandu consideră că ieșirea din CSI e un „proces de durată”, căci necesită revizuirea a sute de acorduri, multe dintre care „se referă la relația cu alte state”. Dacă președinta noastră ar proceda ca ucraineanul Petro Poroșenko și ar emite un decret prin care ar pune capăt aflării Republicii Moldova în structurile CSI, l-ar supăra tare pe Putin. E de presupus că nici la Bruxelles, nici la Washington nu se dorește aceasta, i se recomandă Chișinăului să evite orice „escaladare”.

Din teama de „escaladare”, lumea privește pasivă cum Putin bombardează metodic infrastructura civilă a Ucrainei, cu intenția clară de a-i teroriza pe ucraineni, ca ei să capituleze. Fiindcă nu există instituții internaționale care să oprească războiul, nimeni nu vede sfârșitul acestei nebunii și lumea începe să se obișnuiască cu teroarea, cu suferințele și genocidul ucrainenilor. Faptul acesta este sau ar trebui să fie nespus de umilitor pentru toți liderii mondiali, inclusiv aliații lui Putin - Xi Jinping și Narendra Modi.

Republica Moldova trebuie să iasă din CSI pentru a demonstra că nu acceptă nici forța terorii, nici pe cea a obișnuinței.