Nicolae Negru, despre DISCUȚIA dintre Tănase și Platon: „În R. Moldova, telefoanele nu sunt ascultate doar de SIS. Serviciile secrete rusești se simt la Chișinău ca la ele acasă”
4973
youtube „Înregistrarea discuției telefonice dintre Tănase și Platon demonstrează că în R. Moldova telefoanele sunt ascultate nu numai de Serviciul de Informații și Securitate (SIS), că serviciile secrete rusești, care, așa cum scria presa ucraineană, îl patronează și îl ghidează pe Platon, se simt la Chișinău ca la ele acasă”.
De această părere este editorialistul Ziarului NAȚIONAL, Nicolae Negru, care a comentat apariția în spațiu public a convorbirii dintre actualul ministru al Justiției, Alexandru Tănase, și cel supranumit raiderul nr. 1 din CSI, Veaceslav Platon.
„Cum ajung în presă înregistrările respective, rămâne un mister, dar e de presupus că FSB nu duce lipsă de agenți sau idioți utili nici în presă”, susține Negru.
Potrivit sursei citate, faptul că lovitura finală (furtul miliardului din sistemul bancar n.r.) fusese planificată exact înaintea alegerilor parlamentare din 2014 nu putea fi întâmplătoare.
„În aceste condiții, a-l considera pe Șor un „simplu bancher” care, bietul de el, a fost „presat” de unii politicieni să fure niște miliarde din sistemul bancar, fără să fie „beneficiarul” acestor bani, înseamnă a ofensa inteligența cetățenilor, a o face pe prostul. O justiție care se „prostește” fie ascunde ceva, fie e proastă cu adevărat”, a subliniat Nicolae Negru.
Acesta a mai adăugat că este evident faptul că banii nu puteau fi furați fără știrea organelor competente.
„Era evident și s-a pus nu o singură dată că, fără complicitatea sau incompetența trădătoare, criminală a funcționarilor responsabili de sistemul financiar-bancar, de lupta cu corupția și spălarea banilor, furtul miliardului nu ar fi fost posibil. Și, desigur, fără prostia, lăcomia sau tăcerea politicienilor aflați la guvernare, Ilan Șor nu și-ar fi putut pune în aplicare schema frauduloasă la scara întregii republici”, a conchis Nicolae Negru.
24.02.2025
14:43
06.03.2024
16:47
12.02.2024
10:47
05.06.2023
10:59
02.06.2023
16:50
04.04.2023
09:50
22.09.2022
15:48
19.07.2022
19:20
11.07.2022
18:11
26.05.2022
18:42
16.09.2026
20:52
16.09.2026
20:46
16.09.2026
20:37
16.09.2026
20:10
16.09.2026
19:47
16.09.2026
19:29
16.09.2026
19:20
16.09.2026
18:49
16.09.2026
17:54
16.09.2026
17:50
16.09.2026
17:42
16.09.2026
17:40
16.09.2026
17:39
16.09.2026
17:30
16.09.2026
16:47
16.09.2026
16:29
16.09.2026
16:12
16.09.2026
15:52
16.09.2026
15:45
16.09.2026
15:45
16.09.2026
15:32
16.09.2026
15:29
16.09.2026
15:12
16.09.2026
15:08
16.09.2026
15:05
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Guvernul confirmă indirect provocarea rusească. Drona trimisă spre Moldova a blocat spațiul aerian și avionul lui Zelenski
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Horoscopul zilei 10.09.2026


















