Cel mai potrivit candidat anti-oligarhic este candidatul PD

Semne diacritice

Ideea pare simplă și tentantă: alegătorii Republicii Moldova să „uite”, măcar pentru perioada electorală, de preferințele geopolitice, de dihotomia UE sau Rusia, unindu-se cu toții – moldoveni/români, ucraineni, ruși, găgăuzi, bulgari etc. – împotriva oligarhiei, pentru a alege la toamnă un președinte „al poporului”, care să le redea cetățenilor „țara înapoi” (când le-o fi aparținut?). Dacă opoziția proeuropeană și prorusă, de dreapta și de stânga, a reușit să facă abstracție de diferențele ce-i despart pentru a protesta împreună, pentru a împiedica învestirea Guvernului Pavel Filip, de ce nu s-ar reuși să meargă în alegerile prezidențiale cu un singur candidat, antioligarhic, care să le propună cetățenilor un program de scoatere a Republicii Moldova din captivitatea lui Vlad Plahotniuc?

Îndemnuri de a menține cu orice preț „frontul anti-Plahotniuc”, în care să stea alături cetățenii de toate culorile politice și limbile vorbite în Republica Moldova, se aud nu numai din afară (ceea ce era de așteptat). Și unii concetățeni de-ai noștri, coborâți de pe baricadele geopolitice imaginare, cred că lucrul acesta e posibil, că liderii partidelor de opoziție pot și trebuie să se așeze la masa negocierilor, pentru a identifica un candidat comun, onest, necompromis, neșantajabil, curajos, care să meargă în campania electorală sub steagul luptei antioligarhice și să poată câștiga alegerile.

Miza, din unele puncte de vedere, e mai mare decât strâmtorarea oligarhiei. Depășind „paradigma geopolitică Rusia-SUA, Est-Vest, Moscova-Bruxelles”, Republica Moldova ar ieși din cercul vicios în care se învârte de 25 de ani”, consideră analistul Armand Goșu, dr. conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, într-un articol din revista „22”.

Lucrurile însă nu sunt nici pe departe atât de simple precum par. E ca în bancul cu vânătorul care a vrut să scape de ursul prins de el. S-ar putea ca și în cazul nostru „ursul” să nu fie de acord. Pentru o bună parte din cetățenii Republicii Moldova geopolitica nu e un moft sau o ocupație gratuită, ci o cale de supraviețuire, de salvare de gheara vulturului imperial bicefal sau, respectiv, de „cloaca” Occidentului. Corect sau poate nu, statu-quoul este văzut de o parte a alegătorilor, mai cu seamă după ocuparea Crimeii și a Donbasului ucrainești, ca un pericol pentru independența Republicii Moldova, ca o invitație pentru Rusia de a ne reocupa cu prima ocazie.

Chiar dacă presupunem că liderii politici se înțeleg asupra unui candidat, faptul acesta nu garantează că alegătorii îl vor vota orbește. A le spune unor cetățeni că geopolitica nu mai contează, că e mai important să-l alungăm sau să-l deportăm pe Plahotniuc, decât să ne punem la adăpost de Rusia revanșardă, e ca și cum ecologiștilor li s-ar propune să aleagă un președinte care nu crede în teoria „încălzirii globale”.

Ce înseamnă a depăși paradigma geopolitică la concret? A ignora preferințele geopolitice ale viitorului președinte, care, de altfel, dispune de împuterniciri serioase în domeniul politicii externe? Să se ceară de la el să evite discuțiile despre UE și Rusia? Să promită anularea sau „înghețarea” Acordului de asociere cu UE? Sau integrarea în ambele direcții, în UE și Uniunea Eurasiatică? Există și alte întrebări care comportă pentru cetățenii R. Moldova evidente conotații geopolitice: denumirea limbii vorbite de candidat. Dacă va spune că vorbește româna, candidatul nu va fi votat de rusofonii proestici. Dacă va spune că vorbește „limba de stat” sau „limba moldovenească”, nu va fi votat de proeuropeni și unioniști. Dacă va spune că nu contează, va fi suspectat de duplicitate și nu va fi votat de nimeni.

Căutarea unui candidat care să le convină tuturor este o acțiune cvasiutopică, irealizabilă nu numai în Republica Moldova. Ca într-o poveste a lui Petre Ispirescu, el trebuie să apară în fața alegătorilor „nici îmbrăcat, nici dezbrăcat, nici călare, nici pe jos, nici pe drum, nici pe lângă drum”, adică „nici cu Rusia, nici cu UE, și cu Estul și cu Vestul”. Ironie a sorții, candidatul care se poate apropia cel mai mult de dezideratul respectiv este cel al PD, în particular dl Lupu. Aceasta cu atât mai mult în cazul în care Lupu va reveni la „paradigma” care l-a consacrat în domeniul lingvistic, al denumirii limbii oficiale: „limba moldovenească din punct de vedere politic și română din punct de vedere științific”. Poate să-i propunem să se răzgândească din nou și să cerem să se dezică și de Plahotniuc?:)