Negru și Bogatu despre DEMISIA lui Gaburici: „Un lucru destul de AMENINȚĂTOR și potențial DESTABILIZATOR pentru R. Moldova”
3831
Analiștii politici ai Ziarului NAȚIONAL, Petru Bogatu și Nicolae Negru, consideră că decizia premierului Chiril Gaburici de a demisiona este pripită și iresponsabilă, deoarece dânsul a ales să facă acest lucru în campania electorală și la câteva zile când în țară vor veni reprezentanții Fondului Monetar Internațional.
„Decizia intempestivă a lui Chiril Gaburici dă multe planuri peste cap. Să faci acest lucru în campania electorală este ceva destul de amenințător și potențial destabilizator. Decizia sa este pripită și iresponsabilă. Nu e vorba de el, dar înseamnă căderea Guvernului. Dânsul și-a asumat o responsabilitate atunci când a acceptat această funcție politică”, este de părere Petru Bogatu, care anterior a cerut demisia premierului.
„Am cerut anterior demisia premierului, dar o schimbare trebuie pregătită. În fond, gestul său poate fi înțeles. L-a presat situația creată în jurul studiilor sale. Dar orice politician trebuie să se gândească la scheletele din dulap când acceptă o funcție. Argumentul său că nu e politician nu ține. Funcția de premier este una politică. Astfel, s-au confirmat îngrijorările și suspiciunile mele, dar și ale altor analiști, că numirea sa în funcția de premier ar putea să joace festa. Vina pentru această demisie a Guvernului o poartă atât Gaburici, cât și cei care l-au propus în această funcție”, a precizat Bogatu.
Și editorialistul Nicolae Negru crede că e regretabilă demisia anunțată de Gaburici, mai ales că acest lucru se întâmplă în campania electorală pentru alegerile locale și în preajma vizitei reprezentanților FMI. „Momentul pe care l-a ales Gaburici să facă acest anunț nu este potrivit. Face acest lucru în campania electorală, în momentul când vine misiunea de la FMI, când trebuie să ne clarificăm cu furtul din bănci și când trebuie de accelerat procesul de implementare a Acordului de Asociere cu UE”, afirmă Negru.
Potrivit editorialistului nostru, Chiril Gaburici plătește consecințele unei atitudini mai lejere față de respectarea legislației. „Dânsul a fost selectat pentru această funcție fără să se cunoască detalii despre studiile sale. Gaburici nu și-a dat seama de aceste consecințe. Atunci studiile puteau fi obținute prin falsificarea unor documente”, a punctat Nicolae Negru.
În opinia celor doi analiști, președintele PLDM, Vlad Filat, și liderul PD, Marian Lupu, trebuie să se așeze la masa negocierilor și să formeze o nouă majoritate. „În primul rând, trebuie să fie schimbată atitudinea față de ce se întâmplă în R. Moldova. Să înceapă o pagină nouă în relațiile dintre ei și în modul în care se face politică. De asemenea, trebuie să se schimbe și optica lui Mihai Ghimpu după alegerile locale. În caz contrar, vor avea loc alegeri anticipate sau va fi o coaliție cu comuniștii. Această alianță cu comuniștii nu este dorită de nimeni, nici chiar de cei din urmă. Totuși, trebuie să ținem cont că cei din PCRM nu sunt interesați să aibă loc alegeri anticipate. Ar trebui să fie formată o coaliție puternică dintre cele trei partide proeuropene”, a conchis Negru.
Amintim că premierul Chiril Gaburici, care a fost citat ieri la Procuratură în legătură cu dosarul deschis în privința studiilor sale, a anunțat astăzi că demisionează.
24.01.2024
10:33
3031
PAS a desemnat un nou VICEPREȘEDINTE al Parlamentului, după ce Mihail Popșoi l-a înlocuit pe Nicu Popescu în fruntea MAEIE
10.02.2023
14:01
2786
Opinie de la București, despre demisia Guvernului Gavrilița: „Nu este niciun fel de criză. Guvernul era consumat ca imagine, era nevoie de ÎNLĂTURAT unii miniștri… Maia Sandu arată că tine lucrurile sub control”
10.02.2023
13:22
2975
Sergiu Litvinenco, PRIMA reacție după ce prim-ministra Gavrilița a demisionat. Ce spune Andrei Spînu despre DEMISIA Guvernului
23.12.2020
13:28
4576
Grosu DECONSPIRĂ planurile lui Dodon. PAS nu va participa la învestirea unui guvern de TRANZIȚIE: „Majoritatea PSRM-ȘOR și transfugii lui Plahotniuc vor DOMINA acest Parlament”
09.11.2020
11:19
3102
Poziția PD cu privire la REVOCAREA miniștrilor delegați de formațiunea lui Pavel Filip
03.09.2020
16:27
3608
Zilele lui Ion Chicu în fruntea Executivului sunt numărate? Dodon admite DEMITEREA fostului său consilier
07.07.2020
13:00
2409
„Pro Moldova”, pe aceeași lungime de undă cu Platforma „DA”, după decizia CC: „Din acest moment trebuie încetate exercițiile de ingeniozitate juridică și instalat un GUVERN capabil să relanseze economia”
18.05.2020
15:30
8950
Ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu, ar urma să DEMISIONEZE, iar unul dintre adjuncții SIS – „aruncat în stradă”
03.02.2020
14:03
5024
Maia Sandu este FAVORITĂ la funcția de președinte al R. Moldova, dar poate PIERDE în fața lui Dodon: „Pentru a înclina decisiv balanța în favoarea sa, are stringentă nevoie de susținerea a două forțe. Asta, însă, nu-i suficient”
10.12.2018
12:19
2081
OPINIE // „Nu afacerile NECURATE ale lui Năstase au stârnit furia lui Ghimpu, ci faptul că liderul PPDA i-a închis ușa în nas”
21.11.2018
11:00
2191
OPINIE // Arma care poate UCIDE și opoziția, dar și puterea
11.04.2026
08:05
401
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
676
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
650
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
650
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
653
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
685
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
834
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
661
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
602
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
785
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
656
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
597
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
947
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
746
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
847
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
851
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
845
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
783
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
1001
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
1021
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
932
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
854
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
768
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
862
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
952
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














