Natan Garștea: „Optimist vorbind, ne așteaptă o CRIZĂ poate și MAI REA ca în 1998”
2269
Facebook Expertul economic Natan Garștea susține că Banca Națională a Moldovei (BNM) este principala instituție care se face vinovată de situația de pe piața valutară, iar economia se va deteriora în R. Moldova până la nivelul crizei din 1998.
Potrivit lui Natan Garștea, leul cade nu din cauza unor cauze externe, cum încearcă să ne sugereze BNM. „Pe data de 22 octombrie 2014 (când totul încă era frumos și pașnic), creșterea dolarului față de începutul anului constituia 11% (o nimica toată, comparativ cu Ucraina și Rusia), iar creșterea cursului euro față de începutul anului era de doar 3%. Însă, după aceasta, a avut loc marea „afacere” la Banca de Economii și Banca Socială, când din bănci au fost adunate vreo 17 miliarde de lei, cumpărată pe această sumă valută, care a fost scoasă peste hotare (cam un miliard de euro). Această operațiune a constituit un șoc enorm pentru economia noastră”, a precizat expertul economic.
În același timp, directorul Agenției „Estimator-VM” a explicat că, fără întreprinderea anumitor măsuri, cursul leului va ajunge la noul nivel de echilibru. „Altfel spus, importurile vor deveni așa de scumpe, încât noi vom fi nevoiți să consumăm mult mai puțin din import, ca urmare va începe să se importe mai puțin și va scădea presiunea asupra cursului”, susține Natan Garștea.
Analistul economic a afirmat că vinovată de situația de pe piața valutară se face Banca Națională a Moldovei și enumeră măsurile pe care le-a întreprins pentru a restabili echilibrul. Astfel, BNM a intervenit pe piață sub formă de vânzări, a mărit rata de refinanțare și rezervele obligatorii ale băncilor.
„Măsurile de diminuare a volumului lichidităților de pe piață nu au efect imediat și se vor resimți peste un timp (2-3 luni). Până atunci, dezechilibrul se va menține (leul va continua să cadă). Despre aceea cu cât, este greu de apreciat, sunt mulți factori care vor influența aceasta, însă, optimist vorbind, ne așteaptă o criză mai rea ca în 2008 și poate și mai rea ca în 1998. Despre varianta pesimistă nici nu voi povesti aici”, afirmă expertul.
Potrivit lui Garștea, criza se va manifesta prin scumpiri la toate produsele, mărfurile sau serviciile, iar companiile vor rămâne fără bani. Deși sunt și unele avantaje, cum ar fi venituri mai mari pentru exportatori și cei cu venituri în valută străină, în opinia expertului economic, efectele acestora vor fi atenuate de scumpiri. „Cam asta e situația. Strângeți-vă centurile, revizuiți-vă planurile referitoare la vacanța de vară și ne vedem, sper că întregi, de partea cealaltă a tunelului”, conchide Natan Garștea.
Potrivit datelor furnizate de autorul analizei, în mai puțin de patru luni, cursul dolarului a crescut cu 30,3%, iar cursul euro - cu 16,6%.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
12.11.2026
03:24
12.11.2026
03:21
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
















