Năstase, acuzat de Ghimpu că i-a adus pe socialiști la putere: „Andrușa, aici ce ai de zis? Mai bine PLEACĂ din politică!”
2527
Liderul PPDA ar da dovadă de ipocrizie atunci când îndeamnă locuitorii capitalei să-l voteze în turul doi al alegerilor locale, pentru „a salva țara de socialiști”, crede președintele de onoare al Partidului Liberal, Mihai Ghimpu. Acesta îi cere lui Năstase să-și amintească cine, de fapt, i-a adus pe socialiști la putere.
„Ca să scăpăm țara de socialiști, cum zici, mai întâi trebuie să scăpăm de cei care i-au adus la guvernare. Și... cu ajutorul cui au ajuns ei la guvernare, Andrușa, aici ce ai de zis?”, a scris Mihai Ghimpu, într-o postare pe Facebook.
Totodată, Ghimpu îl întreabă pe Năstase de ce nu a îndemnat oamenii, în 2015, să voteze împotriva socialistei Zinaida Grecenîi, care concura la locale cu liberalul Dorin Chirtoacă.
„Și aș vrea să mai aud (și nu doar eu, dar și mulți din cei care au votat blocul ACUM), de ce n-ai spus acest lucru și-n 2015, când te-ai băgat peste mitingul PL, la 7 iunie, cu doar o săptămână înainte de turul doi: atunci era la fel de important cine va fi primarul general: liberalul Dorin Chirtoacă sau comunista de ieri - socialista de azi, Zinaida Greceanâi!... La fel și-n 2016, când cereai alegeri anticipate, pentru a aduce socialiștii la putere”, a adăugat Ghimpu.
Amintim că liderul PPDA, Andrei Năstase, a mai fost acuzat, recent, de liderul PL, Dorin Chirtoacă, de implicarea în falimentarea companiei de stat „AIR Moldova”, alături de nașul său de cununie, Victor Țopa. În urma acestei afaceri, spunea Chirtoacă, R. Moldova a pierdut 7 milioane de euro.
Totodată, Andrei Năstase a fost taxat dur de opinia publică, deoarece a votat în favoarea Rusiei la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.
Deputatul Octavian Țîcu nu s-a putut abține și l-a numit „mizerabil” pentru votul pro-Rusia la APCE.
08.02.2024
12:30
24.11.2022
10:13
10.10.2022
10:54
25.09.2022
17:04
12.06.2021
17:07
15.04.2021
16:30
12.02.2021
11:53
04.01.2021
13:50
03.10.2020
16:27
15.09.2020
16:03
07.11.2026
13:21
07.11.2026
13:09
07.11.2026
11:55
07.11.2026
11:45
07.11.2026
11:19
07.11.2026
10:01
07.11.2026
09:57
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”

















