MORATORIUL privind inițierea controlului de stat a EXPIRAT. Ministerul Economiei vine cu o NOUĂ propunere
1298
Ministerul Economiei propune ca, după 30 septembrie, în legătură cu expirarea moratoriului privind inițierea controlului de stat, verificările la fața locului să fie efectuate și în continuare, doar cu titlu de excepție.
Instituția consideră că o astfel de abordare va avea rolul unei etape tranzitorii perioadei moratoriului și va asigura în continuare un „mediu favorabil” pentru activitatea agenților economici, eliminând astfel riscul unei presiuni bruște și nejustificate asupra acestora.
Potrivit Mministerului Economiei, organele de control, după perioada de moratoriu, urmează să decidă efectuarea controalelor de stat la fața locului, aplicând și în continuare aceleași criterii pentru efectuarea excepțională a controlului. Astfel, ieșirea la fața locului a organului de control urmează să aibă loc doar dacă există un pericol iminent pentru viața şi sănătatea populației, pentru securitatea economică a statului şi pentru mediu și doar dacă situațiile date nu pot fi remediate în afara unui control la fața locului.
Analizând efectele prelungirii moratoriului asupra controlului de stat, Ministerul Economiei a constatat că, în perioada 1 iulie – 28 octombrie curent, organele de control au înaintat 70 de demersuri pentru inițierea controalelor de stat la fața locului, cu 6 mai puține decât în perioada precedentă. În total, demersurile înaintate vizau 266 de agenți economici care urmau a fi suspuși procedurilor de control prin vizită la fața locului.
Din numărul total de demersuri, Ministerul a emis 69 de decizii, dintre care 36 au fost de respingere a inițierii procedurii de control la fața locului și 33 de admitere a demersului. Inspectoratul Fiscal Principal de Stat este instituția cu cele mai multe solicitări aprobate privind inițierea controlului de stat la fața locului (24), aceasta fiind urmată de Inspectoratul Ecologic de Stat și Inspecția Financiară (câte 3 decizii).
De menționat că moratoriul asupra controlului de stat a fost instituit de Guvernul R. Moldova, începând cu 1 aprilie 2016, inițial pentru 3 luni, apoi acesta fiind prelungit pentru o nouă perioadă de 180 de zile, până la 30 septembrie curent.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
07.09.2026
06:02
07.09.2026
04:19
07.09.2026
02:09
07.09.2026
01:53
07.09.2026
01:02
06.09.2026
23:54
06.09.2026
23:47
06.09.2026
23:41
06.09.2026
22:58
06.09.2026
20:41
06.09.2026
20:27
06.09.2026
19:11
06.09.2026
16:14
06.09.2026
15:54
06.09.2026
15:05
06.09.2026
13:47
06.09.2026
12:48
06.09.2026
12:34
06.09.2026
10:52
06.09.2026
10:34
06.09.2026
09:46
06.09.2026
07:13
06.09.2026
06:30
06.09.2026
04:44
06.09.2026
00:08
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
Horoscopul zilei 31.08.2026
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație
















